Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017- „Interviu cu Petre T. Frangopol, cercetător de elită mondială“

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Redacția Zări-Alb Astre, publicat în numărul 1 din anul VI al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Dragă Cititorule, elev, profesor, părinte ș.a., Mă adresez ție, eu, redacția revistei ce o ții în mână acum, în speranța că îmi vei primi mesajul cu foarte mare atenție. Pentru numărul acesta am avut ocazia să îi iau un interviu distinsului și, cu cea mai mare încredere, somității Petre T. Frangopol, academician și om de știință recunoscut internațional, unul «dintre cei mai buni». Cum de? Poate vei fi mirat, poate nu, dar inginerul chimist și fizicianul, membrul Societății de Chimie din Germania și România Petre T. Frangopol a fost și el mircist (sau, cum declară, «lemebist»), ca și tine. Dumnealui a fost profesor universitar în Iași, Arad, Cluj-Napoca și București, cercetător științific principal 1 și șef de laborator în cadrul Institutului de Fizică Atomică din București, a făcut studii postdoctorale în Canada, SUA și Germania, este autorul a peste 200 de articole științifice și editor de cărți de specialitate recunoscute mondial. Se numără printre revoluționarii educației și cercetării românești, fiind inițiatorul a numeroase premiere în lumea academică. De asemenea, este fost membru al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării și actual membru al colegiilor editoriale «Scientometrics» și «Journal of Radioanalytical and Nuclear Chemistry», reviste de specialitate internaționale. De ce, Cititorule, oricare ai fi tu, ți-am inclus aceste date într-o scrisorică adresată ție și nu le-am încorporat într-o introducere bine gândită? Din două motive: pentru că vreau să te fac receptiv și foarte atent, să nu sari peste niște vorbe care ar trebui făcute cunoscute unei națiuni întregi; și am mai procedat astfel, pentru că Petre T. Frangopol nu are nevoie de nicio introducere! Citiți și veți înțelege. Cu drag și pasiune pentru tine, Cititor, Redacția Zări Alb Astre. 

Ați fost elev mircist. Considerați că liceul a avut o influență puternică asupra destinului/carierei dumneavoastră? 

Da, anii de liceu, 1944-1951, au avut o contribuţie majoră la promovarea unor valori fundamentale – cultura, patria, familia, credinţa, relaţiile corecte între oameni, comportamentul civilizat în societate, toate acestea, la un loc şi nu numai acestea, au contribuit la dezvoltarea personalităţii mele. Liceul, azi Colegiul Național «Mircea cel Bătrân» (CNMB), are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi. Întreg corpul profesoral mi-a pregătit viitorul profesional, iar calitatea profesorilor pe care i-am avut, a fost esenţială. Nu în ultimul rând, prestigiul şcolii mă obliga să am o ţinută care să nu lezeze faima liceului. Aveam, în primii ani ai liceului, obligaţia să purtăm cusut de mâneca hainei/ cămăşii, matricola, un pătrat din pânză cu literele liceului, LMB şi dedesubt numărul meu, 168, ca să fiu identificat de către pedagogi într-o anumită situaţie în care aş fi putut fi implicat în timpul orelor și în pauză sau în afara şcolii, în oraş. Matricola a fost desfiinţată după reforma comunistă a învăţământului, din 1948. Nu pot trece peste vremurile vitrege, după război, de care am avut parte. Nici prin gând nu ne trecea îndestularea cu cele materiale, divertismentul sau chiar hainele.

Reforma învăţămânului mi-a prilejuit mie şi colegului meu de clasă şi prieten încă de la grădiniţă, Paul Diaconescu, şansa unui experiment interesant, realizat în clasele a 3-a şi a 4-a de liceu pe care l-am descris, în amănunt, în revista Tomisul Cultural nr. 4/2015, care apare la Constanţa. Nu existau manuale la toate disciplinele, mai ales la limba română şi istorie, datorită schimbărilor politice în programele şcolare. Cele care existau nu ne erau de folos nici nouă, nici profesorilor. Profesorii ne ţineau cursuri libere. Promovam în clase mai mari şi nu puteam să ne bucurăm de o adevărată istorie a românilor, de istoria literaturii române şi universale, de spiritul umanist, de cultura literară, care contribuie la educarea și formarea unui individ încă de la începuturile adolescenţei. Ne gândeam cum vom arăta peste câţiva ani când vom termina liceul şi vom ştii prea puţin din cultura şi istoria românilor şi din cea universală. Am decis să ne apucăm să citim cărţi de literatură română şi universală, de istoria românilor şi nu numai, neglijând materiile din clasă, adică să învăţăm cât să luăm nota 5 sau 6 să trecem clasa. Ne-am abonat ca cititori la Biblioteca Judeţeană Constanţa, aflată la parterul Primăriei, actualul Muzeu de Istorie şi Arheologie.

Profesorii noştri nu ştiau ce s-a întâmplat cu noi de luam note aşa de mici. Noi ştiam: citeam lunar cca. 4000 – 5000 de pagini! Generaţiile de azi nu mai citesc. Eu datorez cititului, literaturii, formarea mea ca om de ştiinţă, întrucât ambele sunt necesare şi complementare în dezvoltarea omului contemporan. 

Ce diferențe găsiți între sistemul de învățământ de atunci și cel actual? 

Nu se poate compara sistemul vechi de învăţământ, instituit în 1912 de Spiru Haret şi continuat apoi de Constantin Angelescu, care era de nivel european şi care a funcţionat până la Reforma din 1948, cu cel de azi, în mare suferinţă. Întrebarea este prea vastă, generală şi nu poate fi expediată în câteva fraze. CNMB este un liceu de elită, fruntaş pe ţară, unde media de intrare anuală depăşeşte nota 9.30, dacă nu mă înşel. Mă voi referi doar la un singur aspect, din nenumăratele ce se pot da ca să explice starea actuală şi citez testele PISA care plasează ţara noastră pe locul 49 din cele 73 state paricipante. Noi ne lăudăm cu elevii olimpici (mai puţini ca la alţii!), dar ignorăm existenţa unei mari mase, în jur de 43%, cu performanţe extrem de slabe. Aceste teste coroborate cu rezultatele reale de la BAC şi evaluările naţionale ne arată situarea României printre ţările codaşe. Cauzele sunt, aparent, simple: programa încărcată, profesori slab pregătiţi (în universităţile particulare!), sărăcia de la sate şi, nu în ultimul rând, salarizarea de batjocură. Ne mai miră că există peste 40% analfabeţi funcţionali (nu înţeleg şi nu pot reproduce un text citit!)? Rectorului Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, acad. Ioan-Aurel Pop, întrebând la începutul anului universitar 2016 studenţii anului I de la Facultatea de Istorie, ce înseamnă cuvântul Bucovina, i s-a răspuns: apă minerală! La TVR, subsemnatul a văzut cum un reporter l-a întrebat pe un tânăr ce înseamnă cuvântul Coposu, acesta a răspuns senin: bulevard în Bucureşti! Fără comentarii. 

Ați avut în timpul liceului un model: un profesor, o persoană care să vă inspire și pe ale cărei urme ați fi dorit să pășiți? 

Figura cea mai puternică şi mai durabilă întipărită în memorie la intrarea în clasa I de liceu a fost profesorul de română Ilarie Reit, sas originar din Râşnov, un personaj original. Ilarie Reit semăna ca două picături de apă cu dascălul de şcoală veche Chicoş-Rostogan, aşa cum ni-l zugrăvise Caragiale. Dar numai ca aspect. Era îmbrăcat totdeauna în negru, într-un costum cu vestă şi o haină care ajungea până aproape de genunchi. În realitate era un profesor excelent, demn urmaş al grămaticilor ardeleni. Lui îi sunt dator şi astăzi pentru modul de a scrie cât de cât corect în limba română. De la el am învăţat gramatica, de la el exprimarea corectă prin alcătuirea propoziţiilor şi frazelor, după o logică strictă. Rolul lui era să ne înveţe să gândim, să scriem, şi să vorbim româneşte. Iar când observa că, în ce mă priveşte, nu învăţasem lecţia cu regulile gramaticale, invitat fiind la tablă în faţa clasei, îmi aplica «o lecţie», adică primeam câteva lovituri cu latul unei linii în palma întinsă spre el! La recidivă, a doua zi, când credeam că nu mă va mai scoate iar la tablă şi iar nu învăţasem, îmi aplica o corecţie mai severă, îmi aplica în palmă câteva lovituri nu cu latul, ci cu cantul liniei.

Foarte dureroase! Şi m-am învăţat minte. Nu punea note decât atunci când ştiam lecţia bine. Profesorul Grigore Sălceanu, de franceză, poet consacrat, era o figură calmă, olimpiană, Profesorii Rizescu şi Ioan Vodă, excelenţi pedagogi ca profesori de matematică, foarte apropiaţi, chiar pot spune prietenoşi cu noi, elevii. Personalitatea blândă, prietenoasă a profesorului de română Banu, în anii cursului superior, mi-a fost un far călăuzitor. 

Unde vă vedeați peste ani? Ați știut de la început ce vă doreați să faceți? Vă rugăm să punctați momentele definitorii ale carierei dvs. 

Am păşit, profesional, continuând tradiţia familei, urmând Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Iaşi. Reprezint a treia generaţie de chimişti a familiei Frangopol din Constanţa. Unchiul meu, Dumitru Frangopol (1884-1952), a fost absolvent al Şcolii Politehnice din München, unde îşi susţine şi doctoratul (1910), cu un subiect privind separarea unor compuşi chimici din petrolul românesc. Cu prilejul aniversării centenarului industriei petroliere din România, este citat în editorialul Revistei de Chimie nr. 10/1957, alături de alţi chimişti marcanţi ai cercetării petrolului românesc: L. Edeleanu, C. Condrea, C. Petroni ş.a. A înfiinţat primul Laborator de chimie al Portului Constanţa al cărui şef a fost (1915-1927). Inginerul Ion Frangopol, al doilea chimist al generaţiei Frangopol, a lucrat în industria petrolieră la Ploieşti în perioada 1930-1950. Definitorie pentru cariera mea a fost admiterea la cursurile de specializare de un an de zile, cursuri de zi, două semestre, de specializare în Fizica şi Tehnologia Nucleară, organizate de Institutul de Fizică Atomică (IFA) de la Măgurele, la Universitatea din Bucureşti, având profesori pe maeştrii fizicii româneşti Horia Hulubei, Şerban Ţiţeica, A. Sanielevici ş.a. Eu am fost repartizat (1957) la grupa de radiochimie, domeniu inexistent în România în acel moment. Am contribuit în IFA la înfiinţarea, de la zero, a două mari laboratoare, premiere în România: de compuşi organici marcaţi cu radioizotopi şi izotopi stabili şi Centrul de Producţie Radiochimică. La Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi, unde am fost profesor la Facultatea de Fizică, am organizat de la zero, două secţii noi, de Fizică Medicală, prima la o Universitate din România, cu ajutorul unor contracte internaţionale, câştigate prin concurs (500.000 USD) şi a doua secţie pe ţară de Biofizică.

Liceul înseamnă și universul iubirilor secrete, al dezamăgirilor și al clipelor romantice. Ce ne puteți dezvălui din amintirile dumneavoastră legat de această temă?

În 1944 Armata Sovietică a rechiziţionat liceul care s-a mutat în localul Liceului de fete «Mihai Eminescu», denumirea de azi, cea veche «Domniţa Ileana». Băieţii făceau cursurile după amiaza, fetele dimineaţa. Coabitarea cu fetele între aceiași patru pereți, fete de aceeași vârstă cu noi, eleve în aceeași clasă, nu putea să nu stârnească mici fiori, senzații, curiozitate la niște puberi ce eram. Am reușit să aflăm, prin bilețele bine ascune în pupitre, numele colegelor noastre de dimineață. Al doilea pas spre apropiere și cunoaștere nu putea fi decât o declarație în versuri, un acrostih. Fetei care ședea pe locul meu i se spunea «Peggy». Dar unde puteam găsi, în ce dicționar, un cuvânt românesc care începe cu Y ? Așa că, în disperare de cauză, acrostihul a arătat astfel : «Pelaghia te ador P» (Petre). În cazul colegului meu de bancă, Paul Diaconescu: «Lențuș tu ești viața mea P» (Paul). N-am aflat dacă biletele cu declarațiile noastre, pitite în crăpături ale băncii, au ajuns sub ochii «adoratelor» sau au fost găsite și aruncate de femeia care făcea curățenie în clasă. Mai mult: nici măcar nu le-am văzut cum arată. Eram ca acei trubaduri timizi și ghinioniști care-și vedeau iubitele prințese, cel mult prin perdelele și gratiile vechilor castele. La acea vârstă nu știam ce înseamnă o «date». Și, de fapt, ne căzneam cu rimele, iambii, troheii nu din amor, ci de «amorul artei», pe care o manifestam și public la «gazeta de perete», prin poeziile puerile sau în turniruri de epigrame. Mi-amintesc doar una singură: «Zicea c-amorul nu e lucru mare,/Că asta o știe orișicine./Dar când s-apucă să-l măsoare,/Îi ies peri albi pân ́ să-l termine». 

Considerați, având în vedere problemele actuale ale școlii românești, că autoritățile ar trebui să se implice mai mult, mai activ? 

Totul pleacă de la politic şi cu părere de rău trebuie să afirm că toate partidele politice şi guvernanţii după 1989 au mimat reforme, practic respingând toate sugestiile privind dezvoltarea şcolii româneşti. O afirm cu toată răspunderea. Am făcut parte din Comisia Prezidenţială (2007-2014) pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, care a elaborat Raportul România Educaţiei, România Cercetării (2007) valabil şi azi. Acest raport a considerat că sistemul de învăţământ are patru mari probleme: este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate.

Un gând bun/ o încurajare pentru elevi?

Noi ne spuneam «lemebişti». Elevii de astăzi îşi spun «mircişti», e acelaşi lucru. Dar noi ne spuneam că suntem cei mai buni. Acesta este un lucru pe care generaţia de astăzi şi generaţia de mâine trebuie să-l ştie întotdeauna. Eu am ajuns conştient de lucrul acesta, de «cel mai bun», în timpul perioadei de lucru în Statele Unite, unde am observat că în fiecare stat american unde te duceai, găseai lozincile «cel mai bun din lume», «lucrul cel mai formidabil din lume», «nemaiîntâlnit nicăieri în lume». Deci, vă încurajez, iubiţi elevi, când veţi merge mai departe, după ce veţi termina şcoala, să spuneţi întotdeauna: «Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănţean, sunt dobrogean, sunt român!»“, Redacția Zări Alb-Astre 

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre
Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul VI, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“


 Articol și foto preluate de pe site-ul Revistei Zări Alb Astre