Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:59 29 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Andrea Chiș reacționează după ce a primit aviz negativ „Nu vor să modifice legile şi vor să le lase aşa cum sunt”

ro

29 Sep, 2026 19:46 91 Marime text
Sursă foto: Facebook/Andrea Chiș

Andrea Chiş, ministrul propus la Justiţie, a declarat marţi, după audierile din comisiile Parlamentului, că cei care au votat împotrivă doresc să se menţină ceea ce este acum, inclusiv din perspectivă legislativă. Despre priorităţile sale, aceasta a spus că ar lua puterea CSM-ului în special de a gestiona cariera judecătorilor.

„A fost o experienţă pozitivă din punctul meu de vedere, pentru că este extrem de important să explici programul de guvernare pe justiţie şi apreciez că aceste comisii reunite mi-au permis să fac asta şi cei care ne-au ascultat, presa, inclusiv societatea, au văzut ce ne dorim pentru ţara aceasta. Rezultatul votului nu depinde nici de guvernul propus şi cu atât mai puţin de mine, dar acest lucru este foarte important”, a spus Andrea Chiş, ministrul propus al Justiţiei, după audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Ea a arătat că la ora actuală există o centralizare a puterii în sistemul judiciar şi a prezentat cum ar descentraliza această piramidă, raportat la programul de guvernare,potrivit stiripesurse.ro.

Andrea Chiș: „Aş lua puterea CSM-ului în special de a gestiona cariera judecătorilor”

„În primul rând, aş lua puterea CSM-ului în special de a gestiona cariera judecătorilor, vorbesc de secţia de judecători, aşa cum o facem prezent, prin modificarea componenţei şi numirii comisiilor de examen. Pentru că asta ţine de cariera judecătorilor, de promovarea lor şi în funcţie de conducere şi în funcţie de execuţie. Asta este prima, vârful piramidei, urmează preşedinţii Curţilor de apel, în special. Nu doar ei, dar în special preşedinţii Curţilor de apel, pentru că ei au un rol foarte important în promovarea efectivă. Şi colegiile de conducere. Aş da înapoi, asta era propunerea, puterea judecătorilor”, a subliniat ea.

Schimbări privind colegiile de conducere

Ministrul propus la Justiţie a mai afirmat că este foarte importantă componenţa Colegiului de conducere, pentru că acest colegiu, dacă nu este ales şi este pus în majoritate din oamenii preşedintelui, poate să afecteze foarte mult independenţa judecătorului şi prin felul în care judecătorii sunt puşi pe secţii.

„Aţi văzut că sunt, de exemplu, judecători penalisti trimis să judece în contencios. Şi nu mai vorbesc de schimbarea componenţei completurilor de judecată. Iar în ceea ce priveşte colegiile, am spus acest lucru, e foarte importantă transparentizarea. Raportat la colegiile de conducere şi problemele legate de deciziile lor, am propus transparentizarea acestora şi obligativitatea motivării, pentru că a spune că au existat motive obiective să schimb un complet de judecată nu este o motivare”, a arătat Andrea Chiş.

Andrea Chiș, despre cei care au votat împotrivă: „Doresc să se menţină ceea ce este acum”

Andrea Chiş a menţionat că „cei care au votat împotrivă doresc să se menţină ceea ce este acum, inclusiv din perspectivă legislativă.”

„Cred că am spus la un moment dat că programul de guvernare presupune şi modificări legislative, iar acestea le poate face doar Parlamentul. Iar dacă, şi aici avem deputaţii şi senatori în comisii desigur, votul negativ poate să însemne şi probabil, cel mai probabil înseamnă că nu vor să modifice legile şi vor să le lase aşa cum sunt”, a apreciat aceasta.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Decizie CCRConcediul și indemnizația de risc maternal, acordate fără discriminare
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii