Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:10 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

75 de ani de existență Școala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu“, la ceas aniversar (galerie foto)

ro

10 Apr, 2020 00:00 3027 Marime text

Școala Gimnazială nr.16 „Marin Ionescu Dobrogianu" din Constanța împlinește 75 ani de existență.


„Având în vedere situația la nivel național, elevii școlii, înzestrați cu multă imaginație și ghidați de cadrele didactice ale școlii, au reușit, de acasă, să surprindă câteva activități dedicate acestei zile. Entuziasmați au trimis diriginților feedback pozitiv, constând în: lucrări tematice, sloganuri motivaționale, mini scenete, cântece, gânduri bune pentru colegi și cadre didactice, gânduri pozitive pentru situația actuală din România, concluzionând că
«Totul va fi bine!»“, a transmis managerul școlii, prof. Carmen Mitican. De asemenea, directorul a mulțumit tuturor celor care au participat activ, de-a lungul anilor, la îndeplinirea misiunii școlii.
Cadrele didactice ale instituției, părinții, elevii, reprezentanții autorității locale, colaborează, în continuare, pentru buna desfășurare a procesului instructiv-educativ, demonstrând că, numai împreună, în echipă, vor realiza obiectivele propuse.


Școala Gimnazială nr. 16 a ființă în anul 1945, ca Școala Generală Năsturel, după numele celui care a donat clădirea. Între 1946 - 1948, s-a numit Școala Generala Km 4-5, iar între anii 1948 - 1950 - Școala Generală nr. 17. Din 1950 până în 2012, unitatea a fost numită Școala cu clasele –VIII nr.16. Ulterior, între anii 2012 - 2014 a fost cunoscută sub numele de Școala Gimnazială nr. 6, iar în anul școlar 2014- 2015, a căpătat denumirea de Școala Gimnazială nr. 16 „Marin lonescu Dobrogianu“. Unitatea școlară funcționează cu un efectiv de 785 de elevi, îndrumați de 44 de cadre didactice. Din 2011, în cadrul școlii funcționează ca structura și Grădinița cu program normal Năsturel.


Marin lonescu Dobrogianu (1860 -1938) a fost un militar și istoric român. Și-a dedicat viața studierii geografiei și istoriei Dobrogei, iar opera sa cuprinde cărți și articole dedicate Constanței și Deltei Dunării. Marin Ionescu Dobrogianu și-a lăsat semnătura pe lucrarea monumentală „ Dobrogea în Pragul Veacului al XX-lea. Geografia Matematică, Fizică, Politică, Economică și Militară“, publicată în anul 1904. Istoricul a primit Medalia „Bene Merenti”, clasa I, cea mai înaltă distincție de ordin cultural care se acorda înainte de război, iar la expoziția din 1906, a fost recompensat cu medalia de aur din partea Academiei Române pentru lucrarea „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea".


Sursa foto: Școala nr.16


Citește și:

Proiect de peste 6 milioane de lei pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii