Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:37 25 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiune caritabilă organizată de Grădiniţa „Năsturel“. Banii vor fi donaţi Mariei, fetiţa care nu a văzut niciodată chipul mamei (galerie foto)

ro

31 May, 2019 00:00 760 Marime text

Micuţii şi educatoarele de la Grădiniţa „Nasturel“, structură a Şcolii Gimnaziale nr.16 „Marin Ionescu Dobrogianu“ din municipiul Constanţa, au desfăşurat, pe 29 mai, acţiunea umanitară „Să o ajutam pe Maria să vadă“.
 
Evenimentul caritabil, care a constat într-un târg cu produse de vânzare, s-a desfăşurat în curtea Grădiniţei „Năsturel“. Copiii au comercializat diferite produse dulci, iar banii au fost donaţi Mariei. În campanie s-au implicat atât cadrele didactice ale celor două unităţi de învăţământ, cât şi asociaţia de părinţi. Campania a fost iniţiată de Monica Chipailă, Nicoleta Bugeanu, Simona Antohi şi Iuliana Holban. În urma acţiunii caritabile s-au strâns 7.400 de lei şi 160 de euro, bani necesari cheltuielilor pentru operaţia Mariei. „Mulţumim oamenilor cu suflet mare pentru ajutor şi sperăm că în curând Maria să poată vedea chipul mamei şi al celor care o iubesc! Mulţumim şi asociaţiei de părinţi, şi conducerii şcolii pentru implicare!“, a precizat educatoarea Nicoleta Bugeanu.
 
„Destinul, prin prisma profesiei pe care o practic, m-a adus în viaţa unui copil care, din nefericire, nu a văzut niciodată lumina zilei şi nu s-a putut bucura pe deplin de bucuriile copilăriei! La naştere, din cauza unui eveniment nefericit, a rămas complet oarbă. Mama s-a luptat din răsputeri să îi redea Mariei vederea, dar, din păcate, operaţiile efectuate până acum au fost în zadar. Când totul părea pierdut, o rază de soare a apărut în viaţa copilei. O clinică din Turcia a acceptat să o vadă pe fetiţă, dar, din păcate, costul consultaţiei este de 5.000 de euro, bani pe care mama nu îi are“, au transmis reprezentaţii grădiniţei.
 
Citeşte şi:
 
Să o ajutăm pe Maria, fetiţa care nu a văzut niciodată chipul mamei Activitate umanitară iniţiată de Grădiniţa „Năsturel“ din Constanţa

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii