Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imperial Gas 2002 continuă investiţiile imobiliare din Constanţa. Pentru ce proiect a obţinut autorizaţie de construire

ro

05 Jul, 2019 00:00 2532 Marime text
Societatea Imperial Gas 2002 SRL a solicitat la Primăria municipiului Constanţa eliberarea unei autorizaţii de construire pentru o investiţie imobiliară.
 
De altfel, la data de 3 iulie 2019, a fost eliberată autorizaţia de construire nr. 1033 pentru societatea menţionată, denumirea lucrării fiind „Construire imobil locuinţe colective P+3E+terasa circulabilă şi împrejmuire teren”. Valabilitatea autorizaţiei este de 12 luni, iar destinaţia proiectului este pe strada Opalului nr. 8 din Constanţa.
 
Potrivit Registrului Comerţului, firma Imperial Gas 2002 SRL are ca obiect de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. Înfiinţată în 2002, societatea are sediul pe strada Poporului din Constanţa. În firmă sunt asociaţi Stere Steriu, Dincă Steriu şi Geoga Steriu. Funcţia de administrator este ocupată de Stere Steriu.
 
Reamintim că, în 2015, societatea Imperial Gas 2002 SRL a mai dezvoltat un proiect imobiliar similar pe strada Eugen Lovinescu nr. 1B.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii