Sansele de supravietuire ale paznicului de la Cafe Cafe sunt minime
Sansele de supravietuire ale paznicului de la Cafe Cafe sunt minime
2082
Marime text
Paznicul
restaurantului Cafe Cafe, Marin Lixandroiu, care a fost bătut
crunt în urma unui jaf petrecut luni dimineaţă, se află în continuare în
stare
foarte gravă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic
Judeţean de
Urgenţă Constanţa, doctorul Florian Stoian, în cursul zilei de ieri,
paznicul a
fost din nou intubat. „Pacientul se află în stare gravă, şansele sale
fiind
minime. Acesta respiră din nou cu ajutorul unui aparat", a declarat
doctorul
Stoian.
Reamintim faptul că bătrânul în vârstă de 72 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa cu multiple fracturi şi traumatism cranian. Acesta a aşteptat ambulanţa timp de cinci ore pentru a fi transferat de urgenţă la Spitalul Municipal - clinica de chirurgie buco-maxilo-facială. Pentru că acolo nu exista niciun medic de gardă, a fost trimis înapoi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost internat la clinica ORL. La un control mai amănunţit, i s-au descoperit colecţii de sânge la nivelul creierului, fiind operat imediat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


