Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:49 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziţii DNA la sediul CJC Soti Cable Neptun, firma administrată de Sorin Strutinsky, la judecată cu CNA (document)

ro

22 Sep, 2014 00:00 4808 Marime text
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa. Primul termen a fost stabilit pentru data de 9 octombrie, la ora 9.00
 
Societatea Comercială Soti Cable Neptun SRL, firma administrată de Sorin Strutinsky, a contestat în instanţă o amendă aplicată de Consiliul Naţional al Audiovizualului.
 
Sancţiunea mai sus precizată (în valoare de 10.000 de lei) a fost aplicată de CNA după urmărirea emisiunii „Ştirea zilei“, difuzată în ziua de 19 martie, de la ora 21.00, de postul Neptun TV, la care au luat parte doi jurnalişti, Cristinel Dragomir - cel care exercită în prezent atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa şi primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre. Cei mai sus precizaţi au discutat despre percheziţiile efectuate, în dimineaţa zilei de 19 martie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la locuinţa preşedintelui suspendat al CJC, Nicuşor Constantinescu, la Consiliul Judeţean Constanţa şi la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri.
 
În urma vizionării ediţiei emisiunii din data de 19 martie, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a constatat că „difuzarea acesteia s-a făcut cu încălcarea, de către radiodifuzor a dispozițiilor art. 66 alin. (1), lit. a) din Codul audiovizualului, care prevăd obligativitatea respectării principiului imparţialităţii şi echilibrului ce trebuie să caracterizeze informarea în probleme de interes public, astfel încât telespectatorii să-şi poată forma în mod liber propria opinie“.
 
„Respectarea principiului imparţialităţii este o condiţie esenţială în desfăşurarea unui program audiovizual, date fiind importanţa şi impactul major pe care le are televiziunea asupra publicului telespectator. Astfel, aşa cum reiese din raportul de monitorizare, toate punctele de vedere ale invitatului şi intervenienţilor telefonic converg spre aceeaşi concluzie, moderatorul emisiunii, care are rolul de arbitru imparţial al unei emisiuni, nesolicitând şi un alt punct de vedere referitor la aspectele prezentate, fapt ce contravine normelor din domeniul audiovizualului“, conform CNA.
 
„Faţă de aceste aspecte, ţinând cont de criteriile legale de individualizare a sancţiunii prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, Consiliul a decis sancţionarea radiodifuzorului SC Soti Cable Neptun SRL cu amendă de 10.000 de lei, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (...)“, se mai arată într-un raport public al CNA.
 
Dosarul în care Soti Cable Neptun SRL a contestat amenda mai sus precizată a fost înregistrat, conform portalului instanţelor de judecată, pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa. Primul termen a fost stabilit pentru data de 9 octombrie, la ora 9.00, cauza fiind repartizată spre soluţionare completului de judecată C1 Fond.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, conform Registrului Comerţului, societatea Soti Cable Neptun SRL şi-a deschis porţile pe data de 9 noiembrie 1992.
 
Unitatea are ca asociaţi persoane juridice pe celebra SC Conpress Holding SRL şi Ring Star SRL, iar ca asociaţi persoane fizice, pe Sorin Gabriel Strutinsky (apropiat al primarului Mazăre şi al preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu), Valeriu Mereuţă şi defunctul Gheorghe Mihail Cârciog. Administratorii societăţii Soti Cable Neptun sunt Valeriu Mereuţă şi Sorin Strutinsky.
 
Potrivit Registrului Comerţului, în SC Conpress Holding SRL (firmă specializată în activităţi de protecţie şi gardă) apar ca asociaţi persoane fizice Sorin Gabriel Strutinsky, Sanda Ciocoiu, fina preşedintelui suspendat al CJC, Nicuşor Constantinescu, dar şi defunctul Gheorghe Mihail Cârciog.
 
Administratorul SC Conpress Holding SRL este Sanda Ciocoiu, care a intrat în firmă în anul 2002, dată la care a preluat părţile sociale de la Radu Mazăre şi de la Nicuşor Constantinescu.
 
În ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, poate fi citit integral raportul de monitorizare dat publicităţii de CNA.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii