Omul de afaceri Sorin Strutinsky încearcă să scape de închisoare! Curtea de Apel Constanța va decide dacă va admite contestația în anulare
Omul de afaceri Sorin Strutinsky încearcă să scape de închisoare! Curtea de Apel Constanța va decide dacă
29 Sep, 2025 08:14
ZIUA de Constanta
231
Marime text



Un termen nou are loc astăzi, 29.09.2025, la Curtea de Apel Constanța, unde instanța analizează contestația în anulare formulată de omul de afaceri constănțean Sorin Gabriel Strutinsky, aflat, în prezent, într-un penitenciar din Italia.
Concret, magistrații ar putea stabili dacă acesta va scăpa sau nu de condamnarea definitivă la 10 ani și 8 luni de închisoare!
Potrivit portalului instanțelor de judecată, la termenul anterior din 18 septembrie 2025, în dosarul 155/36/2025, aflat pe rolul Secției penale și pentru cauze penale cu minori și de familie, judecătorii au amânat pronunțarea, stabilind ca în cursul acestei zile să anunțe o decizie!
Dosarul a fost înregistrat în data de 9 aprilie 2025, iar obiectul acestuia îl constituie contestarea unei condamnări primite în urmă cu aproape cinci ani.
Potrivit surselor noastre, cauza se află în atenția completului de judecată format din magistrații Ileana Anastasiu și Gabriel Mustață.

Amintim că Strutinsky a fost condamnat definitiv prin decizia penală nr. 575/06.07.2020 pentru o serie de fapte de corupție: patru infracțiuni de trafic de influență (dintre care una în formă continuată), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (în formă continuată) și instigare la spălare de bani (tot în formă continuată).
Condamnarea a fost pronunțată de un complet de judecători format din Adriana Ispas, Georgiana Anghel-Tudor și Ciprian Coadă, unul dintre aceștia având opinie separată la soluționarea cauzei.
Dosarul a fost inițial instrumentat de procurorii DNA – Secția de combatere a corupției, care l-au trimis în judecată pe Strutinsky în stare de arest preventiv, alături de un volum semnificativ de probe și acuzații. Potrivit rechizitoriului, Strutinsky ar fi pretins și primit, în perioada 2009–2015, sume consistente de bani, în schimbul influențării unor funcționari publici din instituții precum Direcția Apelor Dobrogea Litoral, Administrația Porturilor Maritime Constanța și Administrația Canalelor Navigabile.
De asemenea, ancheta a relevat o rețea complexă de contracte fictive, transferuri bancare suspecte și operațiuni de spălare a banilor, prin intermediul mai multor firme controlate direct sau indirect de Strutinsky.
Valoarea totală a sumelor vehiculate în dosar se ridică la peste două milioane de lei și 1,6 milioane de euro. Au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la acoperirea prejudiciului estimat.
Contestația în anulare este un remediu extraordinar de atac, folosit în cazuri excepționale, când se invocă vicii fundamentale ale procesului penal. Instanța urmează să decidă dacă se impune anularea condamnării sau menținerea acesteia.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Un bărbat condamnat definitiv la închisoare pentru viol săvârșit asupra unui minor vrea să scape de pușcărie! Contestație în anulare la Curtea de Apel Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii