Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:43 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O parte din rutieriştii puşi la dispoziţie vor ajuta la recalcularea pensiilor

ro

30 Mar, 2011 02:15 1837 Marime text

cap_2.jpgÎn sala mare a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a avut loc, ieri, o şedinţă la care a participat conducerea instituţiei şi peste 40 de poliţişti puşi la dispoziţie, după ce pe numele lor a fost demarată urmărirea penală. Deşi iniţial s-a spus că întâlnirea de azi ar fi avut ca bază restructurarea aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor, reprezentanţii Poliţiei Judeţului Constanţa ne-au declarat că şedinţa de ieri a avut un alt scop.

sedinta_ipj_Dumitru_Catana.jpgZece poliţişti puşi la dispoziţie, mare parte din cadrul Serviciul Rutier Constanţa, vor activa, pentru o perioadă limitată, în Serviciul Financiar. Oamenii legii pe numele cărora lor a fost demarată urmărirea penală vor sprijini activitatea de recalculare a pensiilor celor care au lucrat pentru MAI. „Pe ştate, cei zece lucrători vor avea aceleaşi funcţii şi vor fi înlocuiţi prin rotaţie", au conchis oficialii IPJ Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii