Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:56 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nava scoala „Mircea" se intoarce acasa

ro

24 Jun, 2010 02:52 1450 Marime text
Azi, la ora 9.00, nava şcoală „Mircea" acostează în Portul Militar Constanţa, după un marş de instruire practică în Marea Neagră şi în Marea Mediterană.

Velierul, având la bord un echipaj format din 156 de persoane, dintre care 39 de studenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân" şi 39 de elevi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari „Amiral Ion Murgescu", a efectuat, începând cu 30 mai 2010, un marş internaţional ce a cuprins peste 2.000 de mile marine, cu escale în porturile Istanbul, Brindişi şi Izmir.

Ca urmare a parteneriatelor de cooperare în domeniul educării şi formării studenţilor încheiate întreAcademia Navală „Mircea cel Bătrân" şi instituţii de învăţământ similare din lume, doi cadeţi turci s-au instruit, anul acesta, la bordul navei şcoală „Mircea", îmbarcaţi în prima oprire a marşului.

„Servesc Marina, servesc patria",este gândul unanim al echipajului, al cadeţilor ce deprind practic tainele marinăreşti. Departe de ţară, de casă şi de cei dragi, toţi au găsit pebricul „Mircea"marea familie, la bine şi la greu, acţionând cu solidaritate şi profund ataşament. Aşa au putut, de fiecare dată, să depăşească momentele de teamă, nerăbdare, incertitudini. S-a demonstrat cu prisosinţă că în cei peste 70 de ani de existenţă, „Mircea" este o adevărată şcoală a curajului, profesiei şi bărbăţiei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii