Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:21 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a participat la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO. Iată ce s-a discutat

ro

14 Feb, 2019 09:27 1420 Marime text
În prima zi a Reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, ieri, 13 februarie, ministrul apărării naționale,  Gabriel Leș, a participat la două sesiuni de lucru formale în cadru aliat - prima referitoare la evoluțiile şi implicațiile pentru Alianță în ceea ce privește Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF), iar cea de a doua, la implementarea posturii de descurajare și apărare.

În cadrul discuțiilor, miniștrii și-au exprimat îngrijorarea față de continuarea de către Rusia a dezvoltării și dislocării sistemului de rachete SSC-8, prin încălcarea Tratatului INF. A fost subliniat faptul că aceasta reprezintă un risc semnificativ la adresa securității Euro-Atlantice și că NATO va continua să mențină o postură credibilă și eficientă de descurajare și apărare. Elementul central al discuțiilor a vizat identificarea implicațiilor încălcării de către Rusia a tratatului și modul în care Alianța trebuie să se adapteze la această nouă situație.

Pe de altă parte, miniștrii aliați ai apărării au notat progresul înregistrat în implementarea deciziilor adoptate la ultimele summit-uri aliate, inclusiv la cel care a avut loc la Bruxelles în luna iulie 2018, trasând, totodată, direcționări politice referitoare la acele domenii în care se realizează întârzieri în implementare.

Au fost aprofundate aspecte referitoare la implementarea Inițiativei NATO privind creșterea gradului de operativitate şi răspuns (NATO Readiness Initiative/NRI), respectiv conceptul militar de reîntăriri (Reinforcement concept).

Totodată, a fost adoptată Directiva Politică 2019, document esențial pentru direcționarea planificării apărării în cadrul NATO pentru următorii patru ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii