Cine este Luca Niculescu, omul propus de Nicușor Dan pentru funcția de premier Povestea familiei sale și trecutul din comunism

Luca Niculescu, desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier, provine dintr-o familie cu o istorie strâns legată de Bucureștiul de dinaintea comunismului.

• Într-un interviu acordat publicației Adevărul în 2015, el vorbea despre afacerile familiei sale, relațiile cu liberalii și familia Brătianu, dar și despre anii grei care au urmat instaurării regimului comunist, când averea familiei a fost naționalizată, iar bunicul său a ajuns la muncă forțată.

Niculescu a povestit atunci și despre propria tinerețe, anii de liceu, planurile de a răspândi manifeste împotriva regimului comunist și participarea la Revoluția din decembrie 1989,potrivit stiripesurse.ro.

De la plete și blugi rupți la diplomație

Imaginea lui Luca Niculescu din tinerețe era foarte diferită de cea pe care avea să o afișeze mai târziu. La 20 de ani purta plete și blugi rupți, un stil care îl nemulțumea profund pe tatăl său, pe care îl descria drept un bărbat foarte elegant.

„Poate că este sau nu o surpriză, dar la 20 de ani eram alt om. Eram un puşti cu blugii rupţi şi aveam plete. Acum chiar mă bucur că nu mi-am făcut vreun tatuaj, pentru că atunci îmi surâdea ideea! Mi-amintesc că tatăl meu, care era foarte elegant, era aproape disperat de stilul meu. Nici nu voia să meargă cu mine pe stradă.

Sigur că, în timp, transformarea a fost firească, nu mai poţi fi acelaşi om la 43 de ani cu studentul din facultate. Dar, în tinereţe, am preferat moda anilor ’90 şi mai puţin pe cea moştenită de la părinţi”, povestea Luca Niculescu în interviul citat.

Copilăria din Berceni și casa care îl făcea să se simtă diferit

Familia lui Niculescu a locuit inițial în zona Cișmigiu, înainte de a se muta într-un bloc nou din Berceni. În cartier trăiau inclusiv familii ale muncitorilor de la IMGB și ale unor angajați din structurile Securității.

Locuința familiei Niculescu ieșea însă din tiparul epocii. Părinții și bunicii păstraseră mobilier vechi și tablouri provenite din casele naționalizate, iar pentru copilul Luca Niculescu tocmai aceste lucruri deveniseră un motiv de jenă în fața colegilor.

„Îmi era ruşine să-mi invit colegii acasă pentru că mobila noastră îmi părea demodată, urâtă şi neîncăpătoare pentru apartamentele comuniste. Odată m-am dus la bunicul meu, Luca, şi i-am spus: „De ce nu avem şi noi covor din acela pe perete? Am văzut eu la cineva ceva frumos, în care era o fată pe un cal…“. Noi aveam pe perete, în sufragerie, picturi de Nicolae Vermont, de Nicolae Grigorescu, şi mie nu-mi plăceau. Eu voiam „Răpirea din Serai”.”

Bunicul său reprezenta, la rândul lui, o apariție aparte în cartierul muncitoresc. Purta costume rămase din perioada de dinaintea războiului, pălărie și baston și le povestea celor patru nepoți despre lumea de dinaintea venirii comuniștilor la putere.

Luca Niculescu a ajuns chiar să le spună colegilor că bunicul lui fusese „rege”. Afirmația a determinat-o pe învățătoare să-i cheme părinții și să le ceară să nu-i mai transmită copilului astfel de povești.

Gașca de rockeri și planul manifestelor anticomuniste

În perioada liceului, Niculescu făcea parte dintr-un grup numeros de rockeri. Spre finalul anului 1988, tinerii au pus la cale un plan prin care intenționau să scrie manifeste împotriva regimului și să le distribuie prin cartierele din apropiere.

„Mai târziu, în liceu, experimentam diverse forme de disidenţă. Eram într-o gaşcă mare de rockeri şi ţin minte că, pe la sfârşitul anului ’88, aveam un plan bine stabilit să scriem manifeste împotriva regimului. Plănuiam, de regulă, la mine acasă, şi ne gândeam cum să le scriem pe nişte şabloane şi să le împărţim prin cartierele vecine.”

Inițiativa nu a mai fost pusă în practică. Unul dintre tineri le-a spus că un membru al grupului ar fi fost turnător și că ar fi fost mai prudent să abandoneze planul.

„Eram foarte hotărâţi şi pregătiţi până când un coleg ne-a spus despre un altul din aceeaşi gaşcă că e turnător şi că ar fi mai bine să renunţăm la acest plan ca să nu păţim ceva rău. În naivitatea noastră, presupuneam că n-o să ne urmărească nimeni şi că n-o să se afle, dar am renunţat până la urmă. N-am mai scris manifeste.”, a povestit el.

Înainte de căderea comunismului, jurnalismul nu se afla printre planurile sale. Niculescu dăduse examen la Facultatea de Filologie, la secția latină și greacă, și era atras și de Facultatea de Istorie.

Perspectiva de a deveni „jurnalist de propagandă” nu îl interesa. După Revoluție și dezvoltarea rapidă a presei românești, direcția sa profesională s-a schimbat, iar Niculescu a ales jurnalismul.

Familia Niculescu, afaceri cu zeci de sucursale și legături cu liberalii

Istoria familiei sale merge însă mult mai departe. Potrivit relatării făcute de Niculescu, stră-străbunicul său, Luca P. Niculescu, fondase o companie care ajunsese printre cele mai importante din România și avea între 40 și 50 de sucursale.

Principala activitate era comerțul cu țesături și stofe, însă familia deținea și alte afaceri, între care o fabrică de conserve și ferme. Străbunicul său, Jean, studiase comerțul în Marea Britanie, în timp ce bunicul studiase la Lausanne și Leipzig.

Familia avea și legături cu Partidul Liberal. Străbunicul lui Luca Niculescu fusese senator și ocupase pentru o scurtă perioadă funcția de ministru al Comerțului într-un guvern Averescu.

„Toată familia era liberală, membri în partid. Străbunicul a fost senator toată viaţa lui şi chiar, pentru o perioadă scurtă, ministru al Comerţului, într-unul dintre guvernele Averescu din timpul Primului Război Mondial. Însă nu făceau prea multă politică. Ei erau oameni de afaceri care finanţau partidul şi erau apropiaţi de familia Brătianu.”

Niculescu relata că descoperise inclusiv un anunț într-un ziar al vremii despre o „Serată la Jean P. Niculescu“, la care participau membri ai familiei Brătianu și alte familii înstărite ale epocii.

„Îmi amintesc că am văzut într-un ziar de epocă un anunţ „Serată la Jean P. Niculescu“ şi erau „Brătienii“ şi alte familii bogate din acele vremuri invitate. Alexandru Paleologu mi-a spus chiar că mesele organizate de străbunicul meu, pe care a apucat să-l cunoască, erau cele mai bune din Bucureşti.”

Comunismul a schimbat destinul familiei. Bunicul, opt ani la muncă forțată

Instaurarea regimului comunist a însemnat pierderea averii familiei, iar bunicul lui Luca Niculescu a ajuns în detenție.

Niculescu povestea că familia considera că bunicul primise totuși o pedeapsă mai puțin severă datorită intervenției unui fost angajat care ajunsese între timp în structurile Securității.

Bunicul său a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar ulterior a muncit la ridicarea unor sate din Bărăgan. În total, potrivit relatării lui Luca Niculescu, a petrecut aproximativ opt ani la muncă forțată.

Luca Niculescu, în stradă la Revoluția din 1989

Niculescu a relatat și cum a trăit zilele Revoluției. Pe 21 decembrie 1989 trebuia să meargă la mătușa sa, însă aceasta l-a sunat și i-a spus să nu mai vină, deoarece în centrul Capitalei „se întâmplă lucruri”.

Pe 22 decembrie a plecat spre Piața Universității împreună cu prietenii din cartier, iar tatăl său s-a alăturat grupului. Niculescu își amintea că a strigat „Jos Ceaușescu!” în fața magazinului Cocor și că a ajuns în Piața Universității în jurul orei 11:30.

Mai târziu, împreună cu tatăl său și unul dintre frați, a mers să apere radioul. Grupul s-a retras însă după ce în apropiere s-a auzit o rafală.

„Eram împreună cu tata şi cu unul dintre fraţii mei. Am fost viteji pentru o vreme până când am auzit o rafală destul de aproape de noi şi tata a zis să mergem totuşi într-un loc mai sigur.”

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.