Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:39 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare si „obsesia Basescu"

ro

04 Oct, 2009 22:59 2370 Marime text

radu_mazare_07.jpg"Tot ce-nseamnă PSD la ora actuală îi este frică de DNA-ul şi procurorii lui Băsescu", a spus primarul Constanţei

Prezent în cadrul unei emisiuni televizate, Radu Mazăre a admis că atât el, cât şi alţi membri PSD au „obsesia Băsescu". „Este adevărat că există o obsesie Băsescu, pentru că Băsescu a introdus un stil de-a face politică în România după '90, pe care noi speram că l-am uitat după '90", a afirmat Mazăre sâmbătă seara, în cadrul unei emisiuni transmise pe Antena 3.

„Ne era frică de securitate, pe vremea lui Ceauşescu. Tot ce-nseamnă PSD la ora actuală îi este frică de DNA-ul şi procurorii lui Băsescu. Şi atunci, îţi creează o obsesie. Ştim că sunt procurorii lui Băsescu şi serviciile lui Băsescu care ne urmăresc şi atunci îţi creează o obsesie". În plus, Radu Mazăre susţine că a aflat de la SRI-ştii care nu-l „halesc" pe preşedinte că, de fapt, Serviciul Român de Informaţii este condus de adjunctul Florian Coldea, cunoscut ca apropiat al lui Traian Băsescu, influenţa directorului George-Cristian Maior fiind una minimă. „La SRI, adjunctul conduce, hai să punem adevărul pe masă", a afirmat Mazăre în cadrul unei emisiuni transmise pe Antena 3, sâmbătă seara. „Astea sunt informaţiile pe care le am eu, pe surse, de la câţiva care lucrează în SRI şi care nu-l halesc pe Băsescu". „Nu tuturor SRI-ştilor le place să execute ordine politice. Nu tuturor le place să-l fileze pe Mazăre pentru că aşa primesc ordin de la SRI. Eu am avut filaj permanent, nu telefoane ascultate, filaj. Nu le place, pentru că sunt profesionişti unii dintre ei şi apreciază că cu totul alta este treaba lor". În continuare, primarul şi-a exprimat convingerea potrivit căreia „este o încrengătură în dosare şi servicii şi cu procurorii că, dacă ar ieşi la iveală, ar urla toată ţara asta". În acelaşi context, Radu Mazăre a adăugat că a aflat tot „pe surse" că „Băsescu ar fi cel mai fericit să intre în turul doi cu Mircea Geoană", din punct de vedere al dosarelor. „Noi toţi avem dosare", a concluzionat edilul Constanţei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 05 Oct, 2009 16:19 "IRINA", a uitat sa spuna "PNL-ul este PNL". Asta dovedeste ca face parte din gruparea politica a PNL-istilor.
  • irina 05 Oct, 2009 11:24 cum? nu va faceti probleme domnule mazare, Parchetul are o gramada de teaba la notariatul lui boruna se linge cu moldovence ca de-alde baltariu marinela liliana (actual notar de Basarabi) ,,, politia ia spaga de la boruna chirata ca sa mai incurce viata cuiva...asa ca psd-ul n-are de ce se teme curve de la moldova da-le si ceva bani...daca au tupeul sa-ti ceara....stim cine sunbt si alde boldeanu vasile "umbrela" lui baltariu si alde cacati ca rusescu "umbrela" lui boruna chirata si alte maimute care chipurile sunt "incoruptibili" dar puuuuuut de jigodii ce sunt....de unde are biroul madam boldeanu in buricul constantei? si-si mai tin si cate o maimuta ca moldoveanca baltariu fosta cristea, fomista isterica sosita din fundul moldovei sa faca bani la constantza....puli si bani vrea parchetul cu ele...poate legalizeaza astia prostitutia care oricum este legalizata in fapt ...cate o curva la cate un procuror sau politist..nu degeaba si-au luat neveste de la moravuri....au uitat cand se lingea parchetarii cu moldoveanca baltariu la biroul cocotei boruna chirata....n-are sens sa va stresati...poate ajungeti in urmatorul mandat prezident...ar fi pacat sa va stresati....doar aveti o gandire democrata....cacati sunt peste tot...important este sa nu calcati in ei....nu de alta dar va murdariti pantofii si nu vai de capul cui va trebui sa vii spele....ce dracu mafioti in romania peste tot...iar PSD este PSD, PD este PD ca doar avem carte ....lumea vrea sa traiasca nu sa moara de inima din cauza maimutelor de la parchet, politie si zoistii sri nespalati, lingai si agramati...unde mai pui ca baietii au invatat si macedoneste...nespalatii sa-si scape limba pe gat...de avem "traducatori" de la sri ...a murit piticul nevinovat si-au ramas serpii care au supt si la ma-sa si la ta-su... taraturi..de fapt am mai zis "nespalatii" societatii..."traducatorii sri"/curve ordinare, betivi si jigodii...poate reusim sa-i ingropam in rusine...ce la place lor este statul degeaba, trasul cu bleaga si muuuuuuuulte curve si bani sa se simta bine.....uaaaaaaa.
  • surmelis argentina pusa 05 Oct, 2009 09:11 Domnul primar RADU MAZARE ,este indus in eroare de anumite persoane de a crede ca SRI-ul este cel care-l urmareste prin filaj sau prin alte metode ,dar nu stie ca PNL-ul de Constanta si-a imbogatit "armele din dotare " ce le foloseste pentru obtinerea "ciola nului" mult dorit ,cu noutati in domeniu din afara Romaniei si chiar poate CONCURA CU SRI-ul romanesc.
  • RITA 05 Oct, 2009 08:41 PACAT CA DNA, DNUL. MORAR, PROCURORUL GENERAL NU FAC NIMIC AVAND TOTI DOSARE SI CATE SI MAI CATE