Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:15 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectorul şef Burlacu ne lămureşte În maşina comisarului Radu nu se aflau transcrieri de interceptări telefonice

ro

20 Apr, 2012 00:00 2760 Marime text
comisar-sensgiratoriutuzla.jpg„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul aparţine unui ofiţer de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Eforie"

În paralel cu ancheta derulată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, o comisie de specialitate din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa continuă ancheta internă demarată în cazul şefului Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Eforie, comisarul Dragoş Horaţiu Radu. Comandantul Valentin Burlacu, şeful IPJ Constanţa, spune că vor fi luate măsuri drastice, dacă cele susţinute de organele de anchetă se vor dovedi adevărate. Mai mult decât atât, comisarul-şef Burlacu a declarat că în maşina şefului de la Investigaţii Criminale Eforie nu se aflau transcrieri ale unor interceptări telefonice, procese-verbale şi nici plângeri penale rupte.

comisar-ValentinBurlacu.jpgPrin intermediul unui comunicat de presă dat publicităţii la scurt timp după incidentul rutier, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au informat că „la data de 30 martie, ora 22.47, poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Tuzla, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicat un autoturism, al cărui conducător auto a lovit structura din beton ce constituie sensul giratoriu din localitate". „Poliţiştii rutieri deplasaţi la faţa locului nu au găsit la locul indicat decât autoturismul. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul aparţine unui ofiţer de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Eforie. Având în vedere datele existe în cauză până la acest moment, din care rezultă în mod indirect faptul că la volanul autoturismului s-a aflat ofiţerul de poliţie, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Totodată comanda Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa a dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de ofiţerul de poliţie. Menţionăm că poliţistul în cauză nu se afla în timpul orelor de program", se mai arata în documentul IPJ. Maşina în cauză ar fi fost condusă de comisarul Dragoş Horaţiu Radu, şeful Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Eforie. Potrivit unor voci, în automobil, oamenii legii ar fi descoperit transcrieri ale unor interceptări telefonice, procese-verbale, dar şi plângeri penale rupte. Comandantul Valentin Burlacu, inspectorul şef al Poliţiei Judeţului Constanţa, a infirmat cele mai sus precizate, menţionând că în maşină au fost găsite câteva adrese, documente de zi cu zi, precum şi corespondenţă. Dacă în urma cercetărilor specifice se va stabili că şeful Formaţiunii de Investigaţii Criminale se face vinovat de producerea incidentului rutier, comanda IPJ Constanţa promite că se vor lua măsuri drastice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii