Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doliu la Ghindaresti

ro

21 Jul, 2007 00:00 1200 Marime text

Localitatea Ghindaresti isi plange mortii. Patru dintre romanii care au decedat in accidentul din Ungaria si 12 dintre raniti erau din comuna. Toti plecasera la munca, in Cehia. La aflarea vestii ca autobuzul cu care plecasera rudele a fost implicat intr-un accident, comuna a fost cuprinsa de disperare.

O femeie a aflat, intr-un tarziu, ca isi pierduse in accident atat sotul, cat si doi frati. Socul a fost cu atat mai mare, cu cat niciuna dintre autoritati nu s-a invrednicit sa anunte localnicii. Pur si simplu, au aflat de moartea celor dragi de la televizor. Cei ale caror rude se pare totusi ca au supravietuit, sunt nelinistiti pentru ca nu au reusit sa ia legatura cu ranitii, care nu raspund la telefoanele mobile. Primarul Vasile Gavrila a precizat ca aproximativ 40% din localnici muncesc in strainatate, deoarece, dupa Revolutie, locurile de munca au disparut si oamenii nu au cum sa-si intretina familiile. Doua dintre victime, grav ranite, au ramas internate la spitalul din Szeged. Constantin Aron, consulul Romaniei, a declarat ca unul dintre ei este in stare critica, avand sanse minime de supravietuire, deoarece a suferit numeroase fracturi craniene si leziuni cerebrale. Ceilalti pasageri au plecat ieri din Arad, unde fusesera cazati peste noapte. Soferul bulgar, care se afla la volanul autocarului in momentul producerii accidentului, este considerat un erou, deoarece a avut inspiratia de a trage dreapta de volan, manevra prin care a reusit sa salveze vietile unora dintre pasageri. Anchetatorii au ajuns la concluzia ca soferul roman adormise la volan si a intrat pe contrasens, provocand tragedia. Supravietuitorii au afirmat ca majoritatea pasagerilor dormeau in momentul in care s-a produs coliziunea. Cincisprezece dintre pasageri au ales sa se intoarca acasa, iar restul au preferat sa-si continue drumul spre Cehia, avand in vedere ca sunt angajati cu contracte de munca pe mai multe santiere de constructii.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii