Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:24 02 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un șofer beat a provocat un accident rutier în Portul Constanța, iar doi minori au fost prinși conducând ATV-uri fără permis

ro

01 May, 2025 21:33 689 Marime text
Foto cu rol ilustrativ

Pe 30 aprilie 2025, polițiștii constănțeni au identificat mai multe nereguli grave în trafic: un bărbat aflat sub influența alcoolului a provocat un accident rutier în Portul Constanța, altul, aflat, de asemenea, sub influența băuturilor alcoolice, a condus cu permisul anulat pe DN 22, un tânăr de 19 ani a fost prins la volan cu dreptul de a conduce suspendat în Medgidia, iar doi minori de 13 ani au fost surprinși conducând ATV-uri fără permis în comuna Mircea Vodă.

În toate cazurile, cercetările sunt continuate de polițiști. 

Comunicatul transmis de IPJ Constanța

La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 15.55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Port au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta Portului Constanța a avut loc un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 35 de ani, ar fi condus o autoutilitară, fiind implicat într-o tamponare. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.  

La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 18.05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 19 ani, care ar fi condus o autoutilitară pe strada Cireșilor având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 19.10, patrula mixtă formată dintr-un polițist din cadrul Poliției Orașului Cernavodă și un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a depistat doi minori, de 13 ani, care ar fi condus două vehicule de tip ATV, în comuna Mircea Vodă, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

La data de  30 aprilie a.c., în jurul orei 21.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 54 de ani, care ar fi condus un autoturism pe D.N. 22 fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.  


În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul ar avea anulată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii