Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:46 17 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu cu dramaturgul Matei Vişniec „Nu literatura este problema actuală a României. Mai degrabă moralitatea clasei politice“

ro

08 Oct, 2014 00:00 6051 Marime text
Aflat la Constanţa pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius“, cunoscutul dramaturg Matei Vişniec vorbeşte, într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, despre cât de mult a însemnat rezistenţa culturală din perioada totalitară, despre pericolul vulgarităţii asupra literaturii secolului XXI, dar şi despre francezii care se îndrăgostesc de România.

Este primul titlu de Doctor Honoris Causa pe care Vişniec îl acceptă, considerând că nu e deloc întâmplător faptul că această înaltă distincţie vine de la Constanţa. „Poate că mă recompensează marea pentru că am folosit-o de atâtea ori în literatura mea“, a mărturisit Vişniec.

 Cât de mult a însemnat rezistenţa dumneavoastră culturală din perioada comunistă în definirea ca dramaturg?


 Rezistenţa culturală a fost un exerciţiu foarte important, pentru că era un exerciţiu de luciditate şi de situare morală în raport cu o realitate şi toată generaţia mea, de altfel, şi generaţiile precedente prin literatură au reuşit să facă acest lucru, să „frâneze“ şi chiar să împiedice spălarea pe creier. Iar literatura la ora aceea avea această funcţie extraordinară de a prelua chiar şi misiunile altor discipline.

Poeţii, scriitorii, dramaturgii, romancierii erau ceva mai liberi în ceea ce puteam spune decât istoricii, decât psihologii, decât jurnaliştii, decât filosofii. Din cauza asta, literatura a fost un spaţiu gigantic de libertate. Sigur, uneori codificat. Uneori, trebuia lucrat pe spaţiul metaforei. Dar literatura a fost atunci un instrument de supravieţuire, de mărire a frontierelor libertăţii şi de rezistenţă.

Eu am intrat foarte repede în această logică, am scris o literatură voalată, metaforică, a denunţului şi ea, într-un fel, m-a ţinut în viaţă, mi-a dat un sens şi mi-a creat prima mare complicitate cu un public care ştia să decodifice acest tip de literatură.

Vă aflaţi în permanenţă între două culturi, între limba română şi limba franceză. Unde anume pe drumul dintre aceste două lumi şi-a găsit dramaturgul Matei Vişniec echilibrul?

 Mi-am găsit echilibrul, cum spuneţi, între cele două, pentru că eu continui să scriu în româneşte, continui să scriu în franceză, circul dintr-o ţară în alta, vorbesc de trei ori pe minut franceza şi româna în Franţa. Deci, într-un fel, am reuşit să creez un pod, un flux continuu de emoţie, de muncă între limba română şi limba franceză, între Franţa şi România. Circul foarte mult între cele două ţări, dar mai ales, de foarte mulţi ani, vin în România cu francezi. Vin în România cu trupe de teatru care-mi montează piesele, vin în România cu directori de teatre, cu critici, pentru că descopăr cu uluire cât de mult se îndrăgostesc francezii de România când vin ei personal aici. Doar mediile personale străine sunt mai superficiale şi n-au timp de noi. Cine vine şi are timp să se instaleze descoperă o faţă a României. De fapt, numai această muncă de furnică, de complicităţi create între noi şi străini o putem duce la nişte rezultate palpabile.

România n-a avut o imagine bună, nici acum nu are o imagine excelentă, dar nu e vina românilor, e vina superficialităţii occidentale, care este prinsă într-un vârtej al hiper-societăţii de consum, al hiper-vitezei care nu-i mai permite să capteze elemente de umanitate care, uneori, nu se găsesc decât în Europa de Răsărit.

Am să citez un scriitor, un critic, un eseist francez care s-a instalat în România şi care trăieşte aici. Într-un interviu, el spune că s-a instalat în România pentru că nicăieri în Europa n-a găsit o calitate a relaţiilor umane mai frumoasă decât aici. Iată un elogiu pe care ni-l aduc străinii despre ceea ce avem noi ca un tezaur extraordinar, o anumită calitate a relaţiilor umane. Poate ar trebui să ne gândim că este şi bunul nostru principal pentru export.

 Aţi scris şi literatură erotică, fugind însă de vulgaritate. Cât de periculoasă consideraţi că este vulgaritatea pentru literatura secolului XXI?


 Vulgaritatea este la fel de periculoasă ca un ochi care e scos de către un ac cu gămălie din motive inutile. Vulgaritatea orbeşte. Este o perdea de metal ruginit între noi şi noi înşine, între noi şi esenţa noastră. Când se justifică, în cazul unui personaj, atunci ea devine stil. Când devine manieră, înseamnă că frizează aproape un element de barbarie interioară care nu se poate exprima decât în acest fel.
Am scris lucruri tandre, lucruri poetice, am scris o literatură erotică în raport cu marele tăvălug de vulgaritate pe care l-au adoptat unii, crezând că se exprimă mai bine în felul acesta sau că, ştiu eu, extind domeniul libertăţii. În general, vulgaritatea mă agasează când nu are un sens strict. Ea este în acelaşi timp şi tupeu, şi manieră de a deschide mai repede porţi pe care nu le poţi deschide altfel. Altfel spus, prin forjarea unui veritabil stil.

 România are cea mai slabă piaţă de carte din Uniunea Europeană, veniturile fiind cu mult sub cele din Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Franţa. Care credeţi că sunt cauzele?

 Sunt observaţii contradictorii. Eu asist aproape anual la Târgul Gaudeamus şi văd cu câtă bucurie vin oamenii la târg şi cumpără cărţi, participă la discuţii, la dezbateri. De pildă, acum am fost la Festivalul internaţional de literatură şi traducere Iaşi, unde cartea s-a cumpărat, s-a vândut, s-a discutat despre cărţi. Cred că, în ciuda faptului că poate cantitativ suntem sub standardele europene, în sensul că se vinde mai puţină carte, România a recuperat timpul pierdut. Se traduce din limba română şi sunt traduceri de calitate. Tot ce este important se publică, iar evenimentele literare create în România provoacă circuitele necesare pentru contactul cu marea literatură, cu marii creatori. Din punct de vedere literar, România nu stă prost şi n-a stat niciodată. Chiar şi istoric vorbind, literatura a fost spaţiul de recuperare cel mai rapid în România, în raport cu alte forme de întârziere. În acest moment, România este în situaţia de a trimite în străinătate opere importante şi scriitori importanţi.

Nu literatura este problema actuală a României. Mai degrabă moralitatea clasei politice. Mai degrabă mentalităţile. Mai degrabă, ştiu eu?!, descoperirea identităţii europene în aşa fel încât să ne dăm seama că trebuie să ne folosim mai mult de Europa, de fondurile europene. De altfel, tineretul este mult mai european decât părinţii acestui tineret care mi se pare, în acest moment, extraordinar.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii