Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:01 22 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulți români, țintele unei escrocherii imobiliare de proporții în Spania. Un arhitect spaniol a fost arestat

ro

22 May, 2026 10:14 168 Marime text
Sursă foto: Freepick.com
Un arhitect tehnic în vârstă de 60 de ani a fost arestat în Spania, fiind acuzat că a înșelat mai multe familii de români cu zeci de mii de euro, după ce le-ar fi promis că poate legaliza locuințe construite pe terenuri protejate din apropierea Madridului.

Potrivit Gărzii Civile spaniole, bărbatul este suspectat de fraudă continuată și infracțiuni legate de urbanism și construcții ilegale. Anchetatorii estimează că prejudiciul depășește 50.000 de euro, scrie stiripesurse.ro. 

Anchetatorii spun că până în acest moment au fost identificate 11 familii afectate, toate de naționalitate română.

Cazurile vizează mai multe localități din regiunea Madrid, printre care Chinchón, Valdilecha și Colmenar de Oreja, zone unde există terenuri cu regim strict de protecție și unde construcția de locuințe este interzisă sau sever limitată.Potrivit investigației, citate de El Mundo, arhitectul le-ar fi promis proprietarilor că poate obține autorizații și documente care să permită legalizarea caselor construite pe aceste terenuri.


Cum funcționa presupusa schemă

Conform Gărzii Civile, suspectul oferea servicii tehnice și administrative și susținea că poate intermedia obținerea licențelor urbanistice necesare.

Familiile plăteau sume importante pentru lucrări și documentații, convinse că locuințele lor vor intra în legalitate.


Anchetatorii spun însă că multe dintre aceste construcții nu aveau autorizații valabile și nici nu puteau fi legalizate conform legislației urbanistice. Mai mult, arhitectul ar fi depus cereri de legalizare la primării, însă acestea erau respinse de autorități. Cu toate acestea, el le-ar fi transmis clienților că procedurile au fost aprobate, pentru a continua să obțină bani de la aceștia.

Investigația este inclusă în operațiunea „Cimientos”, desfășurată de unitatea de protecție a mediului din cadrul Gărzii Civile spaniole.



Citește și:


UPDATEAstăzi, primul termen la Curtea de Apel Constanța în procesul fostului arhitect-șef al municipiului Tulcea
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii