Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:23 20 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocatul Poporului intervine în saga Regulamentului de acces în Zona Peninsulară. Cere Primăriei și CLM Constanța să organizeze o dezbatere publică! (DOCUMENT)

ro

29 Dec, 2021 00:00 2821 Marime text
  • Avocatul Poporului a adresat Primăriei Constanța, la data de 21.12.2021, o solicitare de organizare a unei dezbateri publice pe tema Regulamentului de acces în Zona Peninsulară
  • Informația a fost făcut publică de avocatul Mirela Doicescu, cea care a reușit să suspende HCL 294/31.08.2021 prin intermediul instanțelor de judecată
  • Petiția locuitorilor din Peninsulă a fost înregistrată la Biroul Teritorial din Constanța al Avocatului Poporului cu nr. 1407/14.12.2021
  • Avocatul Poporului a adresat Primăriei Municipiului Constanța și Consiliului Local Constanța solicitarea de organiza o întâlnire cu reprezentanții cetățenilor din Zona Peninsulară, urmând ca data și ora convocării să fie adusă cunostința celor interesați
 

Avocatul Poporului a adresat Primăriei Constanța, la data de 21.12.2021, o solicitare de organizare a unei dezbateri publice pe tema Regulamentului de acces în Zona Peninsulară.

Informația a fost făcut publică de avocatul Mirela Doicescu, cea care a reușit să suspende HCL 294/31.08.2021 prin intermediul instanțelor de judecată.

Doicescu a reprezentat în instanță atât o serie de agenți economici cât și mai multe persoane fizice și două parohii din zona Peninsulară care au solicitat suspendarea executării HCL 294/31.08.2021.


avocat Mirela DOICESCU


Petiția locuitorilor din Peninsulă a fost înregistrată la Biroul Teritorial din Constanța al Avocatului Poporului cu nr. 1407/14.12.2021.

„Am examinat cu atenție cele expuse privind nemulțumirile cetățenilor afectați de efectele Hotărârii Consiliului Local Constanța nr. 294/31.08.2021 privind aprobarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară din Constanța, care s-a manifestat efectiv prin interzicerea accesului locatarilor cu autovehiculele până la imobile prin amplasarea unor bariere sau blocarea efectivă a altor zone cu stâlpi imobili, în contextul dreptului de proprietate privată și dreptului la liberă circulație, prevăzută de Constituția României.

Vă informăm că în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (2) din Constituția României, coroborat cu art. 4 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea funcționarea instituției Avocatul Poporului, în vederea problemei cu care vă confruntați, ne-am adresat Primăriei Municipiului Constanța prin adresa nr. 25734/21.12.2021 și Consiliului Local Constanța prin adresa nr. 25734/21.12.2021, cu solicitarea de organiza o întâlnire cu reprezentanții cetățenilor din Zona Peninsulară, care s-au adresat instituției Avocatul Poporului, urmând ca data și ora convocării să fie adusă cunostința celor interesați”, se arată în adresa Avocatului Poporului, pe care o puteți lectura și în secțiunea „documente” .



Vă reamintim, Tribunalul Constanța, în completul CA9, prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc-Dan, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței, a judecat o a doua cerere de suspendare a regulamentului iar acesta a fost suspendat la data de 15 decembrie 2021, hotărârea aceasta putând fi, la rândul său, atacată în recurs, de data aceasta de către municipalitate.

Împotriva acestei hotărâri de respingere s-a declarat recurs, astfel că, acum, cazul va fi analizat de magistrații Curții de Apel Constanța, procesul urmând să se desfășoare la data de 23 februarie 2022, de la ora 9.30.
 

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Regulamentul pentru Peninsula Constanța, în mâinile judecătorilor de la Curtea de Apel. Când va fi analizat (DOCUMENT)

Curtea de Apel Constanța, chemată să ridice barierele din Zona Peninsulară!

ZIUA LIVE Avocat Mirela Doicescu și parohul Marius Moșteanu, despre Regulamentul privind accesul autovehiculelor în zona Peninsulară

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii