Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:06 24 02 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

O nouă invitaţie la lectură - revista „Ex Ponto“

ro

22 Jan, 2018 00:00 780 Marime text
La început de an, revista de cultură „Ex Ponto. Text / Imagine / Metatext“, editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cu susţinerea filialei Dobrogea, vă invită la lectură şi răsfăţ vizual. 
 
Numărul dublu 55-56 se deschide cu „Convorbiri pontice“, sub forma unui crâmpei dintr-un interviu mai amplu, apărut în revista „Pro Saeculum“, în care Ovidiu Dunăreanu, redactorul-şef al revistei „Ex Ponto“, răspunde întrebărilor Rodicăi Lăzărescu. El vorbeşte despre publicaţia pe care o conduce şi despre Dobrogea culturală, pe care nu o (mai) vede ca pe „margine“, în raport cu „centrul“, cu capitala.
 
„Astăzi, Dobrogea, Constanţa nu mai sunt locuri de margine, locuri de exil şi numai de sezon estival (...), ci un ţinut al celor temerari, un spaţiu de civilizaţie autentică, de continuitate şi sinteză omenească binecuvântat de Dumnezeu. Cel puţin la Constanţa, în ultimele două decenii şi jumătate, imaginea lumii de provincie -mărginită, meschină, roasă de invidii şi bântuită de aspiraţii mărunte, ridicole, populate de inşi cu ochii aţintiţi spre capitală, gata să admire bovaric pe cei picaţi de acolo, s-a spulberat“, spune Ovidiu Dunăreanu.
 
În paginile revistei „Ex Ponto“, în contextul bimilenarului Ovidius, cititorii vor putea parcurge şi câteva fragmente din romanul „Cântăreţul tandrelor iubiri. Viaţa lui Publius Ovidius Naso“, semnat de regretatul Ştefan Cucu şi apărut postum la editura Ex Ponto. Cartea este prezentată, în secţiunea „Metatext“, de omul de cultură Constantin Cioroiu.
 
Daniela Varvara reconstituie, la centenar, portretul poetic al academicianului, profesorului, scriitorului şi istoricului literar Valeriu Ciobanu, iar Anastasia Dumitru, la rubrica „Literatura rezistenţei anticomuniste“, scrie despre Mircea Dobre şi „Jertfe pe munţi“.
 
Într-un scurt eseu (de doar o pagină), „Întoarce-te“, Gheorghe Filip interpelează retoric Creatorul: „Nu te-oi fi supărat că un filozof a dat de veste lumii că ai murit. N-a fost trufie şi nici nesăbuita încercare de a te smulge din cerurile tale şi de a te aşeza în rând cu noi, bietele făpturi muritoare (...) Şi dacă ar fi să prăpădeşti Sodomele şi Gomorele de astăzi, ai mai găsi vreun Loth pe care să-l salvezi? Şi dacă ar fi să iei apă de la cumpăna timpurilor şi să trimiţi un nou potop, ai mai găsi în lumea de astăzi un Noe“.
 
Nicolae Scurtu aduce în prim-plan câteva „Inscripţii dobrogene“, însemnări despre revista „Analele Dobrogei“, în lumina corespondenţelor purtate de Constantin Brătescu şi contemporanii săi, aducându-i în atenţie şi pe George Topîrceanu şi pe tinerii scriitori.
 
La rubrica „Un poet, un poem“, Virgil Diaconu prezintă mai multe poeme, iar pasionaţii de versuri se pot bucura citind apoi versuri semnate de: Adela PopescuCristiana EsoIleana BâjaOttilia ArdeleanuIon Roşioru. Pasionaţii de proză au la dispoziţie fragmente scrise de: Carol FeldmanIoan Florin StanciuLiviu LunguGheorghe Şeitan şi Ştefan Negrişan.
 
Ionuţ Caragea prezintă aforisme, Dan Norea, preşedintele Clubului Umoriştilor Constănţeni, epigrame, iar Alexandra Botoşanu, poeme. Literatura universală este reprezentată de poeme semnate de Ilirian Zhupa din Albania, traduse de Luan Topciu.

Imagini de la... Topalu  

La secţiunea „Imagine“ sunt propuse spre relaxarea ochilor obosiţi de lectură reproduceri după lucrările pictorilor care au participat la prima ediţie a Taberei de Pictură de la Topalu, care s-a desfăşurat în perioada 7-13 august 2017: Aurelian BroascăNiculaie MorărescuAlex BaciuIolanda ManolescuLoretta BăluţăLaura NistorescuConstanţa Dănilă PetrescuNiţă ManolescuFlorin Ferendino.
 
Urmează ampla secţiune „Metatext“, care propune o serie de lecturi diverse, sub semnul culturii. Printre mulţimea de „metatexte“, este prezentat profilul literar al lui Dan Ioan Nistor, membru al filialei Dobrogea a USR, reconstituit din citate. La rubrica „Muzică“, muzicologul dr. Mariana Popescu scrie despre regretatul Dumitru Lupu (25 mai 1952 - 22 iulie 2017). Istoricul şi universitarul dr. Stoica Lascu propune un articol interesant, dedicat Centenarului Marii Uniri: „Profesorul Ioan-Aurel Pop, membru al Academiei Române, şi fundamentele Marii Uniri, «cel mai important gest al naţiunii române din întreaga sa istorie». Arhivistul Constantin Cheramidoglu scrie despre bursierii Constanţei vechi, arheologul Radu Petcu prezintă „Istoricul cercetărilor arheologice de la Ulmetum (Schythia Minor)“, iar universitarul Nistor Bardu aduce în prim-plan aspecte ale influenţei limbii turce asupra dialectului aromân.
 
Ultimele file ale revistei „Ex Ponto“ se încheie cu articole in memoriam Olimpiu Vladimirov (9 ianuarie 1942 - 12 august 2017).
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii