Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:51 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La mulți ani, Valentin Busuioc! Scriitor și jurnalist ce a colaborat cu diverse reviste și edituri din Constanța

ro

06 Jun, 2023 00:00 1498 Marime text
Sursa foto: wikipedia
  • A urmat studii în domeniul militar înainte de facultate. În anul 1983 a absolvit Liceul Militar „Ștefan cel Mare”, iar trei ani mai târziu Școala Militară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu”
  • El a lucrat pentru Radio Constanța, unde a susținut emisiuni
 
Originar din orașul Buhuși, județul Bacău, Valentin Busuioc s-a născut într-o zi de 6 iunie 1965.
 
S-a remarcat în principal ca scriitor, dar el a înteprins și o activitate jurnalistică.
 
În anul 1983, Valentin Busuioc a absolvit Liceul Militar „Ștefan cel Mare”, iar trei ani mai târziu Școala Militară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu”.
 
A fost admis la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București. Licența a luat-o în anul 1999.
 
A urmat o pregătire post-universitară în Multimedia la aceeași facultate, între 2002 – 2003 și în Psihosociologie la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității București, din 2003 până în 2004.
 
Are un masterat în management public la Academia de Studii Economice din București.
 
El a lucrat pentru Radio Constanța, unde a susținut emisiuni.
 
A fost colaborator pentru revistele: „Viața militară”, „Tomis”, „Cronica”, „Ateneu”, „Albatros”, „Orion”, „Metafora”, „Contemporanul”, „Thalatta”, „West Magazin”, „Hermes Press”, „Semn”, „Zig-Zag”, „Vrabec”, „Zbornik Prolsece” (Croația), „Mirorrs” (Statele Unite ale Americii), „Mainich Daily News” (Japonia), „Ex Ponto” etc.
 
Uneori, Valentin Busuioc semna sub pseudonimul Dan T.
 
Din activitatea sa literară, mai amintim faptul că Valentin Busuioc a fost co-autor al primului poem renga (un stil de poezie scrisă de mai mulți poeți apărut în Japonia) din România. Acesta a fost publicat în anul 1995, în revista „Contemporanul”.
 
Este inclus în antologii din România și țări din afară ca: Belgia, Marea Britanie, Brazilia, Canada, Italia, Japonia, Slovacia sau S.U.A.
 
De asemenea, băcăoanul a mai fost secretar de redacție la revista „Panoramic militar” și șeful Biroului de relații publice la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor.
 
Redăm premiile obținute în carieră:
  • 1993 – premiul I la concursul anual de haiku organizat de Societatea de haiku și revista „Albatros”;
  • 1995 – premiul ziarului West Magazin;
  • 1996 – premiul II la concursul de poezie din Marea Britanie;
  • 1997 - premiul II la concursul de poezie din Japonia;
  • 2018 – Cartea Anului 2018 pentru volumul „Coli de scris” din partea Uniunii Scriitorilor din România , filiala București – poezie.
 
În 1996 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 1998 membru al Asociației Uniunii Scriitorilor.
 
Valentin Busuioc a publicat volumele:
  • „111 poeme” – Constanța, Editura „Muntenia”, 1993;
  • „Viața în direct” – Constanța, Editura Leda, 1995;
  • „Vortex” – București, Editura „Eminescu” 2004;
  • „Epoleții cu busolă” – București, Editura „Azero” și Asociația Scriitorilor București, 2005;
  • „Orașul văzut prin oglindă” – București, Editura „Tracus Arte”, 2014;
  • „Linia vieții” – Editura „Tracus Arte”, 2016;
  • „Iarba” – Editura Societății Scriitorilor Militari, 2018;
  • „Coli de scris” – Editura Junimea, 2018;
  • „Mierea sălbatică” – Editura Neuma, 2020;
  • „Povestea bărbatului care a visat foarte mult” – Editura Neuma, 2021.
 
Sursă text: „Dicționar de personalități dobrogene” volumul 4, de Corina-Mihaela Apostoleanu, Constanța Călinescu, Vanghele Culicea, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu, Mariana păvăloiu, Anaid Tavitian și Eugenia Timofticiuc
 
Citește și:
Ion Codrescu, artistul atras de cultura japoneză s-a născut în urmă cu 71 de ani
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii