8 aprilie la Constanța de-a lungul timpului Pandantivul care ocrotea copiii în Antichitate

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a demarat de la data de 1 ianuarie 2026 proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.
 
Așa cum au precizat reprezentanții instituției, fiecare zi a anului va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.
 
Astăzi, ca și ieri, copiii se joacă și visează în umbra ocrotitoare a părinților. Însă, spre deosebire de prezentul nostru, în Antichitate copiii erau considerați mici adulți, copii în miniatură ale părinților și purtători ai speranței de viitor a familiei și a societății. Viața de zi cu zi era organizată astfel încât să-i pregătească pentru rolul lor în societate și în statul roman.
 
Viața copiilor începea, simbolic, la 8-9 zile după naștere, când primeau un nume și astfel erau recunoscuți de tată, fiind primiți în sânul familiei și al colectivității. Apoi urma parcursul firesc spre majorat, care însemna vârsta de 12 ani pentru fete și de 14 ani pentru băieții, vârstă la care erau considerați adulți. Între cele două momente, copilăria era marcată de joc, educație și muncă, dar și de numeroase pericole care puteau curma viața fragilă a celor mici. La toate acestea vegheau adulții și statul, părinții având responsabilitatea să păzească copilul, să-l educe și să-l pregătească pentru intrarea în societate.
 

Însă cine îi păzea pe copiii atunci când părinții nu erau prezenți? Răspunsul îl oferă o cercetare întreprinsă de regretatul arheolog Constantin Chera, în martie 1982, la Constanța, pe strada Progresul. Acesta a excavat și a documentat un mormânt care conținea, printre alte obiecte, două bijuterii, două pandantive lucrate din foaie de aur prin batere și lipire la cald. Unul dintre acestea este asociat, în literatura latină, cu copilăria.
 
Este vorba despre bulla, un mic pandantiv format din două părți suprapuse care creează un interior gol. În acesta puteau fi depuse elemente cu rol protector: o ofrandă de forma unei statuete, resturi de plante, dinți sau fragmente osoase de la animale sau oameni, șuvițe de păr din părul mamei, mărgele, miere, rășină, picături de lapte sau alte substanțe considerate a avea o valoare apotropaică, menită să alunge răul.
 
În primul rând, pandantivul avea rolul de a proteja copilul, dar avea și o funcție socială. Era numit simbolic și lictorul copiilor, prin analogie cu paznicii înalților magistrați. Bulla devenea astfel un semn distinctiv al copiilor născuți liberi și, totodată, un element de departajare al acestora în funcție de avere. Cei din familiile înstărite purtau bulla aurea, din aur, în timp ce copiii săraci aveau variante din materiale mai simple, precum pielea. Este știut faptul că orice încercare de a face rău unui copil din înalta societate ar fi fost urmată de o pedeapsă rapidă și exemplară.

 
Medalioanele de acest tip erau purtate la gât, prinse pe un material textil, un lanț ori fir din metal, de la primirea numelui până la ceremonia de majorat. Atunci era depus pe altarul zeilor casei sau în temple, ca parte a acestei sărbători personale, dar cu ecouri în societatea apropiată.
 
În cazul în care copilul nu ajungea la vârsta adultă, bijuteria cu valoare apotropaică (de protecție) își urma micul stăpân în bezna mormântului, pentru a-l proteja și a-i ține de urât și în lumea de dincolo. Anticii considerau că sufletele copiii mici, morți înainte de vreme, rămân pe veci prinse între cele două lumi, veșnic la porțile infernului și, prin urmare, așa cum este de înțeles, cei dragi rămași în urmă încercau din răsputeri să-i ajute să treacă lin porta dintre cele două lumi și să le ofere protecție și amuzament pentru sumbra lume de dincolo. De aceea, mormintele de copii din perioada antică conțin adesea un inventar bogat din care nu lipsesc amuletele apotropaice, jucăriile îndrăgite și obiecte legate de viața de zi cu zi a acestora.
 
Unul dintre acești gardieni antici stă astăzi, în fața ochilor dumneavoastră! Micul lui stăpân a trecut demult în lumea de dincolo, însă bijuteria își păstrează misiunea pentru care a fost creată, să păzească și să protejeze în lumea noastră sau în cea de dincolo!
 
La întrebarea adresată în faimoasele satire ale lui Iuvenal, Quis custodiet ipsos custodes?/ Cine îi va păzi pe gardieni? (Iuvenal, Satire VI, 347-348), vă putem răspunde simplu: mica bulla din aur se află în depozitele Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, iar noi suntem gardienii poveștilor antice din vechiul Tomis!
 

Reclama zilei: Sticle Isometrop – Conservarea ochilor – Patentate în Europa și America – Cea mai clară vedere fără a osteni ochii – Se va cere această IS marcă pe fiecare sticlă – Evitarea Fluorescenței dăunătoare ochilor – Experiențe făcute cu Razele Roentgen – Sticle premiate de Academiile oculare din Europa și America (Dobrogea Jună, 1908)
 
Citește și:
7 aprilie la Constanța de-a lungul timpului Credințele vechilor locuitori ai Tomisului