Atelier de creație la Muzeul de Artă Constanța! Activitate săptămânală dedicată copiilor, în fiecare sâmbătă
Atelier de creație la Muzeul de Artă Constanța! Activitate săptămânală dedicată copiilor, în fiecare sâmbătă
08 Jun, 2026 10:01
ZIUA de Constanta
181
Marime text
181
Marime text

La Muzeul de Artă Constanța se desfășoară în fiecare sâmbătă, de la ora 11:00, un atelier de creație dedicat copiilor, în cadrul căruia participanții explorează tema portretului prin intermediul unor lucrări reprezentative ale marilor maeștri ai artei moderne românești din patrimoniul instituției.Prin observație și dialog, copiii descoperă modul în care expresiile, gesturile și privirile pot transmite emoții, stări și povești, discutând totodată despre complexitatea naturii umane și despre felul în care artiștii reușesc să surprindă personalitatea celor portretizați.
Partea practică a atelierului este una interactivă, fiecare copil având pe rând rolul de model și de artist. Folosind o ramă decupată din carton pentru o observație mai atentă a chipului colegului din față, participanții realizează portrete care sunt reunite ulterior într-un mic carnețel de atelier.
Activitatea are un caracter recurent, fiind organizată săptămânal, și urmărește dezvoltarea atenției, empatiei, spiritului de observație și creativității, demonstrând că portretul este mai mult decât redarea unui chip – este o modalitate de a înțelege oamenii din jur.
Atelierul se desfășoară în fiecare sâmbătă, de la ora 11:00, la Muzeul de Artă Constanța și este coordonat de Smaranda Tulea, alături de voluntarii muzeului Dori, Sorina și Leo.
Taxa de participare este de 60 de lei, iar toate materialele necesare sunt incluse. Înscrierile se realizează la adresa de e-mail ateliere.muzeuarta@gmail.com.
Citește și:
8 iunie la Constanța de-a lungul timpului: Cum a marcat presa aniversarea de 25 de ani a Camerei de Comerț din localitate
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


