CNSAS Visul românesc comunist – Ținut în granițele țării, în timp ce România mima respectarea drepturilor omului

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat un nou material despre perioada comunistă din România. În documentul respectiv se vorbește despre libera circulație și despre modul în care erau constrânși românii să rămână „locului”.

Deși legile indicau o libertate de mișcare demnă de caracteristicile democratice, în realitate, numeroase persoane trebuiau să apeleze la tot felul de „artificii administrative” pentru a-și asigura un loc la oraș. Marile orașe, mai ales precum București, Iași sau Cluj, făceau parte din spectrul viselor când venea vorba despre mutarea domiciliului.

„Controlul era reglementat sever prin Legea nr. 22/1969 privind evidența populației, care transforma domiciliul dintr-o opțiune personală într-un instrument de supraveghere.”, se arată în documentul CNSAS.

„România suferea de o schizofrenie juridică. Regimul semna cu entuziasm documente internaționale majore: Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948), Pactul Internațional din 1966 (ratificat prin Decretul 212/1974), Acordurile de la Helsinki (1975) documente care, în realitate, nu erau deloc respectate.”, se mai arată în postarea CNSAS.  

România practica un exercițiu de imagine prin semnarea acestor documente internaționale ce asigurau drepturile de bază ale omului, populația României neavând acces, de exemplu, la pașaport decât în situații excepționale.  

„Ieșirea din țară nu era un drept, ci un privilegiu acordat nomenclaturii, informatorilor sau „misiunilor speciale”.

Pentru restul, solicitarea unui pașaport declanșa un mecanism de umilire administrativă care presupunea o serie de filtre:
Filtrul Securității: Piesa centrală era avizul ofițerului de securitate sau al milițianului sectorist. Acesta era un proces opac, în care „bunul plac” al regimului era lege supremă.

Avertizarea: Persoanele care intenționau să plece în străinătate erau supuse, în prima fază, acestei metode de descurajare prin intimidare. Acest lucru se petrecea la locul de muncă, în cadru restrâns, cu participarea ofițerului de Securitate responsabil cu obiectivul și a cadrelor de conducere din instituția respectivă.

Avizul colectivului: Trebuia să fii „judecat” de Comitetul Oamenilor Muncii, de sindicat și de organizația de partid. Practic, colegii de serviciu decideau dacă ești destul de „principial” să vizitezi o țară străină.

Dictatura „Nicio datorie”: Trebuia să demonstrezi că nu datorezi nimic nimănui: de la fisc și factura la apă, până la bibliotecă (o carte nerestituită putea anula un vis de-o viață). Acest aspect este mai puțin cunoscut în literatura de specialitate.

Absurdul documentelor solicitate la dosarul pentru obținerea mult doritului pașaport, birocrația nesfârșită și întortocheată, erau alte instrumente inventate de statul comunist în scopul descurajării oricărei dorințe de a călători ”, arată CNSAS.

Solicitanții se loveau adesea de zidul birocrației, majoritatea cazurilor sfârșindu-se prin expirarea adeverințelor depuse la dosar, aceștia fiind nevoiți să o ia de la capăt.

„Cei care se loveau de zidul refuzului apelau la soluții extreme: memorii către cuplul prezidențial, greva foamei sau sesizarea postului de Radio Europa Liberă. Aceste gesturi de disperare transformau o simplă dorință de călătorie într-un act politic de rebeliune, singura cale prin care cetățeanul încerca să forțeze statul să respecte legile pe care le promulgase doar de fațadă.”, mai arată CNSAS.