Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:31 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SC Termica Năvodari SRL va prelua asociaţiile de proprietari

ro

15 Feb, 2012 00:00 1253 Marime text
termica_sediu.jpgSC Termica Năvodari SRL îşi va modifica organigrama, în sensul că va angaja 40 de persoane.

„Societatea urmează să preia Asociaţiile de proprietari din oraş. De aceea, vom angaja 40 de persoane: 20 de administratori şi 20 de femei de serviciu, care se vor ocupa de cele 9.500 de apartamente din Năvodari. Astfel, unui administrator şi unei femei de serviciu le vor reveni 500 de apartamente", a declarat Alexandru Manu, directorul SC Termica Năvodari SRL.

Termica_director_Manu_Alexandru.jpgAcesta a precizat că năvodărenii vor avea numai de câştigat de pe urma preluării asociaţiilor de proprietari de către SC Termica Năvodari SRL. „În cadrul unor defecţiuni sau reparaţii, locatarii vor suporta doar materialele, nu şi manopera. De asemenea, noi îi vom reprezenta în procesele cu furnizorii de utilităţi. Pentru ca hotărârea aleşilor locali să fie pusă în practică, vom încerca să-i convingem pe năvodăreni de eficienţa acestui proiect", a mai explicat Alexandru Manu. Reamintim că aleşii locali din Năvodari au aprobat ca societatea Termica să poată presta servicii către asociaţiile de proprietari din oraş. În ultima şedinţă, consilierii locali au votat o completare a hotărârii prin care să poată fi angajat personal care să presteze aceste servicii. În altă ordine de idei, Alexandru Manu a ţinut să precizeze că la Năvodari nu sunt probleme cu furnizarea agentului termic.

Ti-a placut articolul?

Comentarii