Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:36 21 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fonduri suplimentare pentru asfaltarea drumurilor din Crucea şi Stupina

ro

13 Mar, 2012 00:00 1480 Marime text
Crucea-GheorgheFrigioi.jpgLucrările de asfaltare a drumurilor din localităţile Crucea şi Stupina continuă în acest an, însă pentru derularea lor autoritatea locală investeşte bani mai mulţi decât au fost prevăzuţi iniţial

Primăria Crucea a încheiat un act adiţional privind efectuarea de lucrări suplimentare pentru proiectarea şi execuţia proiectului de asfaltare a drumurilor în localităţile Crucea şi Stupina. Potrivit primarului localităţii, Gheorghe Frigioi, valoarea actului adiţional se ridică la suma de 725.853 de lei. De lucrare se vor ocupa societăţile Autoprima Serv şi Alex Building. „În momentul în care am făcut canalizarea a fost distrus stratul de piatră din zonă. Actul adiţional a fost încheiat pentru ca cei ce se ocupă de construcţie să vină cu un nou aport de piatră", a precizat primarul localităţii. Potrivit edilului, asfaltarea străzilor din Crucea şi Stupina va fi finalizată la sfârşitul verii. Amintim că proiectul este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Măsura 322 - Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale şi prevede asfaltarea drumurilor din Crucea şi Stupina pe o lungime de 12,324 km.

CJC se va ocupa de lucrarea abandonată de Utiltrans

Şi lucrările la reţeaua de alimentare cu apă în Stupina şi Gălbiori şi la sistemul de canalizare din localitatea Crucea, proiecte ce stagnează de ceva timp, vor fi reluate anul acesta. În urmă cu două săptămâni, reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa au purtat discuţii cu avocatul firmei care se ocupă de reorganizarea Utiltrans, în sensul continuării lucrării cu sprijinul CJC. „Dacă se ajunge la o înţelegere este posibil ca RAJDP, instituţie subordonată CJC, să subcontracteze lucrările", a precizat Gheorghe Frigioi. Şeful autorităţii locale speră ca reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare să fie finalizată anul acesta. Precizăm că proiectul include şi realizarea unei staţii de epurare. Valoarea totală a lucrărilor este de un milion de euro, investiţia fiind finanţată din fonduri guvernamentale, în baza Ordonanţei 7 privind modernizarea infrastructurii din spaţiul rural. Amintim că lucrările au fost demarate în luna august 2009, însă pentru că a lipsit susţinerea financiară Utiltrans a abandonat realizarea obiectivului de investiţie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii