Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:33 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comuna Cumpăna, în doliu Spaţii de comemorare în sediul Primăriei, pentru Elisabeta Polihroniade

ro

26 Jan, 2016 00:00 2486 Marime text


În sediul Primăriei Cumpăna şi al Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“ din comună au fost amenajate spaţii de comemorare pentru regretata Elisabeta Polihroniade, cea care era numită şi regina şahului românesc. 
 
Totodată, astăzi, preşedintele Federaţiei de Şah - Constanţa, Claudiu Iordache, va depune la Bucureşti o coroană de flori din partea Primăriei Cumpăna şi a echipei de şah a Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“.
 
Elisabeta Polihroniade a murit sâmbătă, 23 ianuarie, la vârsta de 80 de ani, după o lungă suferinţă. La Cumpăna, toţi cei prezenţi la manifestările legate de Ziua Unirii Principatelor Române au ţinut un moment de reculegere în semn de omagiu pentru una dintre cele mai mari jucătoare de şah din lume.
 
Reamintim faptul că, în luna martie a anului 2014, la Cumpăna a avut loc Campionatul Naţional Şcolar de Şah „Elisabeta Polihroniade“, marea maestră şi campioană a sportului minţii fiind invitat de onoare.
 
Elisabeta Polihroniade s-a numărat printre cei mai mari şahişti ai lumii. De-a lungul carierei sale, a câştigat nouă medalii olimpice şi şi-a trecut în palmares de şapte ori titlul de campioană a României. De asemenea, ea a mai obţinut: nouă medalii olimpice ca jucătoare, 18 participări la Olimpiade (zece ca jucătoare, opt ca arbitru internaţional), şapte titluri de Campioană a României, Ordinul Meritul Sportiv (1967), Medalia Naţională Serviciul Credincios (2000), Şahist Român în Cartea de Aur a  Federaţiei Internaţionale de Şah.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii