LIVE VIDEO+TEXT Dezbatere publică decisivă, astăzi, la Primăria Constanța. PUZ-ul Cambela Prod pentru fosta platformă RATC, în discuție
LIVE VIDEO+TEXT: Dezbatere publică decisivă, astăzi, la Primăria Constanța. PUZ-ul Cambela Prod pentru fosta
2162
Marime text
Primăria Municipiului Constanța organizează astăzi, 24 decembrie 2025, o dezbatere publică privind unul dintre cele mai ample și controversate proiecte urbanistice propuse în ultimii ani în oraș. Este vorba despre Planul Urbanistic Zonal (PUZ) care vizează reconversia fostei platforme RATC, un teritoriu strategic delimitat de bd. Mamaia, incinta Mc Drive, str. Chiliei, str. Panait Cerna, str. Primăverii, str. Soveja și limite cadastrale, incluzând Complexul de Științe ale Naturii, Parcul Copiilor și Complexul Sportiv Farul.
Dezbaterea are loc astăzi, 24 decembrie 2025 de la ora 12.30 în Sala de ședințe „Remus Opreanu”, etajul 1, bd. Tomis nr. 51.
UPDATE. ora 12.30La dezbaterea de la Cambela Prod la prezidiu sunt arhitectul șef Petre Leu și George Măndilă, iar în sală sunt aproximativ 50 de persoane.
„Ședința este înregistrată video atât de primărie, cât și de către presa prezentă. Deci ce se discută aici este consemnat. Să începem cu primul înscris în ordinea luării cuvântului” - atransmis George Măndilă.
Sorin Belu a întrerupt discursul și a cerut să se prezinte încă o dată planșele proiectului pentru ca și cei din sală care nu sunt acomodați cu subiectul să pună întrebări
„V-ați gândit cu adevărat ca toată lumea aleargă după cozonac pe 24 decembrie. Vi se pare normală data?“ - a menționat Sorin Belu
George Măndilă îi spune că este o zi de lucru normală.
Lumea cerea să participe și primarul Vergil Chitac.
Arhitectul șef - „Să facem o comparație. Era mai bine 31 decembrie, ora 16? E tot zi de lucru”
A ajuns și Florin Cocargeanu din partea USR.
Un cetățean ia cuvântul.
„Întrebarea mea este următoarea: acea suprafață de teren pentru care suntem aici ce venituri a generat în ultimii cinci ani pentru Primăria Constanța? Spun acest lucru pentru că am văzut pe site și propunerea pentru creșterea impozitelor. Veniturile primăriei trebuie să crească. Ce venituri a generat acea suprafață? Ce venituri ar genera dacă se aprobă acel proiect care nu reprezintă un singur bloc? Extind puțin cuvântul meu și mă voi referi la faptul ca am copilărit în Constanța. Sunt un fan activ Farul Constanța, care acum stadion e o groapă, să nu spun, de gunoi. Pentru stadion avem nevoie de bani de la buget dar alăturat se oferă o investiție din bani privați, care va genera venituri pentru primărie” - a precizat cetățeanul care insistă că investiția e benefică pentru a crește valoarea apartamentelor din zona.
Acesta este contrazis de Sorin Belu care spune că discursul este tipic unui reprezentat al primăriei.
Sorin Belu e invitat să ia cuvântul.
„În legătură cu acest proiect, văd că este de Cambela. Eu i-am descoperit cu studiul de însorire fals ștampilat de alți arhitecți din primărie și județ. Dacă vrea, poate să mă dea în judecata. Poate eram de acord i aș fi de acord ca orașul Constanța să aibă niște zgârie nori. Ca orice oraș maritim, care e făcut pe litoral. Numai că locul lor, dacă va uitați, avem alături Delfinariu, Microrezervatia. Nu e normal să aducem și mai multă circulație. Acolo e tot timpul zona care vine dinspre Mamaia și înspre Faleză. Vorbim de 2000 de apartamente, deci aproximativ 2000 de mașini. Microdelta nu are voie să aibă zona de poluare. De aia e și într-o zonă de parc.Totodată acolo e și zona de case, nu e normal să ai bloc înalt lângă casă“ - a mneționat Sorin Belu.
„Studiul de trafic a fost făcut. E un proiect ajuns la maturitate după trei ani de studii. În comisia de circulație a municipiului a intrat de trei ori și a fost ajustată. Dacă vorbim de sezonul estival, nu putem rezolva acea perioada. Sunt un număr de apartamente care vor aduce mașini. Se vor muta tot constănțeni aici. Nu aducem mii de mașini în plus în Constanța, ci migrează din alte cartiere.
Legat de școală, s-au verificat datele de la ISJ Constanta. La școlile din zonă nu vin doar elevii de pe raza de deservire. Zona este bine deservită. Ultima versiune a proiectului are prevăzută o școală privată”, i-a răspuns arhitecta proiectului celor de la Cambela Prod lui Sorin Belu.
Aceasta a menționat că școala va fi așezată între zona verde și viitoarea biserică ce se va construi. Legat de locurile de parcare, arhitecta a spus ca sunt prevăzute mai multe locuri de parcare decât minimul necesar la nivel de municipiu. De asemnenea a menționat că vor fi parcări Supra și subterane.
Sorin Protopopescu ia cuvântul - e fost polițist și s-a ocupat și de trafic.
În replică, arhitecta a spus că există o zonă de agrement prevăzută în zona de SV a investiției, unde va exista un bazin de înot. Totodată pe bulevardul Soveja o să fie mai multe pasarele supraterane pietonale.“Vom avea un trafic infernal. Avem 7 treceri de pietoni pe Lăpușneanu pe 1200 metri. Acolo vor fi locuri de parcare, da, dar ce vom face dacă vom dori să mergem în Parcul Tabacărie, unde vom parca? De ce nu facem parcări, bazin de înot în loc de biserică. Avem 50 km de plajă pe județul Constanța, iar municipiul și Mamaia are 20 km. Avem un campion olimpic - Florea Răzvan. Acolo puteam avea un bazin de înot. La Palatul Copiilor e pe butuci. Deocamdată cam atât la ce a spus domnul Belu și doamna la trafic. Acolo se va bloca tot. Nu avem loc de alte mașini”
O femeie care locuiește în zonă a întrebat ce măsuri se iau în zonă deoarece terenul respectiv e plin de gunoaie, câini și șobolani.
În continuare a luat cuvântul Radu Fulga, profesor la Palatul Copiilor din Constanța.
„Planul propus nu ține cont de realitatea din teren privind Palatul Copiilor. E datoria dumnealor să țină loc de împrejurimi. Dumnealor au încercat să încadreze zonele, dar ceea ce ne prezintă nu are treabă cu realitatea. Modul în care a fost propusă o modificare a întregului ansamblu nu are sens.
Palatul Copiilor este o instituție de învățământ de stat, urmând orice plan de dezvoltare numai cu aprobarea și finanțarea Ministerului Educației. Se subordonează ISJ, dar administrativ orice investiție și modificare a terenului sau clădirilor se face numai cu trimitere directă la Ministerul Educației.
Nu reiese în niciun fel dacă aceste planuri și modificări care sunt prezentate au un suport real din punct de vedere al autorităților. Nu reprezintă o investiție a primăriei, la Ministerul Educației nu există un plan privind schimbări, iar modul cum s-au anulat niște componente ridică semne de întrebare.
Nouă cale de acces din partea de est pentru a optimiza perspectivele către partea de apus ar presupune o nouă problemă de acces și siguranță în incinta instituției. Acele alei care apar pe roșu contravin funcțiunilor existențe ale terenurilor și cladirilor. E o modificare de peste 50% din ce există. Căile de acces dinspre strada Primăverii nu țin cont de realitate, terenurile de sport dispar.
Este normal să existe investiții într-un oraș, să se orienteze pe ce e mai oportun, este normal să intervină și autoritățile. Mie mi se pare hazardat ce s-a propus pentru Palatul Copiilor. În ce măsură lucrurile astea sunt puse pe hârtie la nivel de factor de decizie?“ - a menționat Radu Fulga.
În replică, arhitecta a transmis că un proiect de urbanism nu inseamna autorizatie de construire.
„Am dat o posibilă soluție care va da un proiect final. Aleile nu sunt modificate, sunt tot acolo. Ilustrarea e o posibilă amenajare“ - a menționat arhitecta.
O femeie prezintă probleme cu creșterea nivelului de decibeli, consumului de curent și canalizare.
George Damasaru ia cuvântul.
„Ansamblul este doar un ansamblu de locuințe sau aveți și parte de horeca?” - a menționat George Damasaru.
Arhitecta a precizat că există un singur imobil de 24 de etaje care are funcțiune de hotel de 4-5 stele.
„Sunt și alte clădiri unde vor deservi servicii, luăm în calcul multe puncte de Horeca” - a menționat arhitecta.
A luat cuvântul un cetățean.
„Ori face Cambela școala, grădinița, ori să vină să ne elibereze acest teren. E mai rău ca la groapa de gunoi de la Galeșu. Ne uităm la șobolanii cum trec de pe o parte pe alta“ - a menționat cetățeanul.
Inițiatorul documentației este Cambela Prod SRL, una dintre cele mai mari companii din sud-estul României. Dezbaterea este deschisă publicului, iar cetățenii pot formula opinii, propuneri sau observații. Documentația completă este disponibilă pe site-ul Primăriei Constanța, la secțiunea Transparență decizională, precum și prin linkul pus la dispoziție de dezvoltator.
Un teren cu poziție strategică majoră
PUZ-ul acoperă o suprafață de 85.888 mp, formată din 12 loturi cadastrale achiziționate de Cambela Prod în ultimii doi ani. Urbanistic, zona este considerată o „rezervă urbană majoră”, fiind amplasată între unele dintre cele mai importante puncte de interes ale Constanței: Delfinariul, City Park Mall, Parcul Tăbăcăriei, Stadionul „Gheorghe Hagi”, campusuri universitare și artere intens circulate precum Soveja, Chiliei și Panait Cerna.
Ce propune Cambela Prod: un cartier urban multifuncțional
Proiectul vizează transformarea fostei platforme industriale într-un ansamblu urban mixt, cu funcțiuni moderne:
-
locuințe colective cu regimuri de înălțime între P+2 și P+18;
-
clădiri de birouri și spații administrative;
-
zone de comerț și retail;
-
alei pietonale, trasee pentru biciclete și esplanade;
-
spații verzi publice și semipublice, locuri de joacă și zone de relaxare.
Dezvoltarea este prezentată ca fiind aliniată tendințelor europene de reconversie a platformelor industriale în cartiere dense, mixte și bine conectate la infrastructura urbană.
Traficul, una dintre mizele-cheie ale proiectului
Pentru una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului sunt propuse reconfigurări majore de circulație:
-
realizarea unui sens giratoriu extins pe strada Soveja, în zona LIDL;
-
o arteră internă est–vest care va traversa viitorul ansamblu;
-
conexiuni pietonale și ciclabile către Parcul Tăbăcăriei, Microrezervație, Stadionul Farul și cartierele din jur.
Specialiștii susțin că aceste intervenții sunt esențiale pentru a preveni blocajele rutiere odată cu apariția noilor dezvoltări imobiliare.
Provocări tehnice și infrastructură complicată
Documentația PUZ include studii geotehnice detaliate care arată că terenul este format în mare parte din depozite loessoide, necesitând:
-
piloți forați pentru clădirile înalte;
-
perne de piatră spartă pentru imobilele joase;
-
sisteme speciale de drenaj și stabilizare.
În plus, zona este traversată de rețele subterane vechi – termice, electrice, apă-canal și telecomunicații – rămase din perioada RATC, ceea ce implică devieri și lucrări complexe de protecție.
Impact major asupra orașului
Dacă va primi undă verde, proiectul ar putea aduce:
-
extinderea ofertei de locuințe într-o zonă premium;
-
noi locuri de muncă;
-
servicii moderne pentru locuitori;
-
venituri suplimentare la bugetul local;
-
modernizarea circulațiilor și o posibilă fluidizare a traficului.
În același timp, miza urbanistică ridicată face ca PUZ-ul să fie considerat unul dintre cele mai sensibile și disputate proiecte din Constanța ultimilor ani.
Cine este Cambela Prod
Cambela Prod SRL este una dintre cele mai puternice companii din regiune:
-
cifră de afaceri 2024: peste 190 milioane euro
-
profit net: peste 4,7 milioane euro
-
datorii: peste 94 milioane euro
-
angajați: 75
Compania operează șapte puncte de lucru în Constanța și Tulcea, fiind activă în comerțul cu cereale, semințe și furaje, iar în ultimii ani a intrat agresiv pe piața imobiliară, mizând pe reconversia zonelor urbane aflate în transformare.
Tags: Cambela Prod
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


