Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:42 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine a fost cadorisit din banii Primăriei Constanţa în 2013 (document)

ro

29 Jan, 2014 00:00 3295 Marime text
Edilul-şef, Radu Mazăre, susţinea de curând că motivul pentru care Constanţa a fost luminată auster în timpul sărbătorilor de iarnă a fost acela că s-a impus o chivernisire a bugetului local. Aşadar este firesc să ne întrebăm cum anume au fost chivernisiţi banii bugetului anul trecut? Date cu privire la ce evenimente au avut prioritate şi ce societăţi şi fundaţii au fost finanţate de Primăria Constanţa, găsim în raportul cu privire la contractele de finanţare nerambursabilă a programelor sportive şi culturale de interes public încheiate în cursul anului 2013, publicat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa.

Din raport reiese că Primăria Municipiului Constanţa a încheiat cinci astfel de contracte în valoare totală de 6.255.000 de lei. Astfel, societăţii FTV RO SRL prin contractul de finanţare cu fonduri nerambursabile numărul 64.834/30.04.2013 necesare susţinerii spectacolelor organizate cu ocazia evenimentului „Fashiontv Summer Festival Mamaia 2013” i-au fost acordaţi cei mai mulţi bani, fiindu-i atribuită de Primăria Constanţa suma de 3.900.000 de lei. Firmei Professional Training Center SRL prin contractul de finanţare cu fonduri nerambursabile numărul 76.683/31.05.2013 în vederea susţinerii spectacolelor organizate cu ocazia evenimentului „Faleza Fanteziei 2013”, i-a fost aprobată suma de 100.000 de lei. Clubului Volei Municipal Constanţa prin contractul de finanţare cu fonduri nerambursabile cu numărul 90014/03.07.2013 pentru promovarea sportului de performanţă în anul 2013, i-a fost atribuită suma de 1.600.000 de lei, se mai arată în raport.

Fundaţiei Fantasio Constanţa prin contractul de finanţare cu fonduri nerambursabile numărul 122.527/25.09.2013 necesare susţinerii spectacolelor organizate cu ocazia evenimentului „Sărbătoarea Recoltei şi Vinului Dobrogean 2013”, i-a fost acordată suma de 200.000 de lei.
Cea din urmă firmă citată în raport este societatea Soti Cable Neptun SRL, căreia prin contractul de finanţare cu fonduri nerambursabile numărul 152.957/03.12.2013 în vederea susţinerii spectacolelor organizate cu ocazia evenimentului „Sărbătorile de Iarnă - Orăşelul Copiilor 2014”, i-a fost atribuită suma de 425.000 de lei.
„Celelalte proiecte care urmau a fi finanţate cu fonduri nerambursabile n-au mai fost aprobate din lipsă de fonduri”, se menţionează în raport.
 
De la afaceri la colaborări

Cea din urmă firmă finanţată de Primăria Constanţa şi anume, SC SOTI Cable Neptun SRL, aşa cum am mai menţionat în nenumărate ediţii ale cotidianului ZIUA de Constanţa, este deţinută de asociaţii persoane fizice Valeriu Mereuţă şi Gabriel Sorin Strutinsky (acesta este şi fondator al Club Volei Municipal Tomis Constanţa, care, de asemenea, a primit bani de la Primăria Constanţa în 2013, aşa cum am menţionat anterior), dar şi de SC Ring Star SRL şi Conpress Holding SRL. De precizat că Strutinsky este asociat şi în Conpress Holding, alături de Sanda Ciocoiu. În această firmă au fost parteneri de afaceri cu Strutinsky şi şeful CJC Nicuşor Constantinescu, împreună cu primarul Constanţei, Radu Mazăre. Mai mult, Sanda Ciocoiu a intrat în firmă chiar când aceştia din urmă s-au retras, în 2002, Mazăre şi Constantinescu cesionându-i părţile sociale.
 
Fundaţia Fantasio, condusă de directori din mai multe instituţii constănţene

Potrivit Registrului Fundaţiilor, Fundaţia „Fantasio“, are ca asociaţi/fondatori Primăria Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa. Iar Consiliul Director este la fel de interesant, fiind format din următorii: Maria Magiru, consilier judeţean şi directorul Muzeului de Artă Populară, Răsvan Cernat, Vasile Gherghilescu, directorul Teatrului de Copii şi Tineret Constanţa, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă, Ion Ţiţoiu, Constantin Papadopol, Doina Voivozeanu, directorul Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Theodor T. Burada”, Eduard Bădilă, şef Serviciu Cultură, Protocol, Organizare Evenimente în cadrul Consiliului Judeţean, Petrică Munteanu, consilier judeţean şi directorul Direcţiei Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa.
Fundaţia are ca scop „dezvoltarea unei vieţi culturale-diversificate şi competitive la nivel european ca element definitoriu, pentru afirmarea identităţii şi coeziunii sociale a spaţiului dobrogean” şi funcţionează din data de 28 martie 2006.
În acelaşi Registru al Fundaţiilor, în cazul Asociaţiei Club de Volei Municipal Tomis Constanţa asociaţi/fondatori sunt Gabriel Strutinsky, Eduard Martin şi Serhan Cadar, în timp ce Consiliul Director este format din următorii: Ovidiu Mocanu, Raluca Rădulescu, Constantin Gherasim, Decebal Dănuţ Haca. Asociaţia funcţionează din anul 2002 şi are ca scop „activitatea sportivă de performanţă şi sportul pentru toţi”.
 
Numele administratorului FTV RO apare în dosarul „Prostituate de Lux”
 
Înfiinţată în anul 2007, cu obiectul activităţi de difuzare a programelor de televiziune, societatea FTV RO SRL îl are ca asociat unic şi administrator pe Ion Mirea. Acesta mai apare în societăţile Autentic Art SRL, înfiinţată în anul 1992, şi FashionTV Ro SRL, înfiinţată în anul 2008. Numele lui Ion Mirea apare şi în rechizitoriul dosarului „Prostituate de lux", întocmit de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Ialomiţa. Potrivit rechizitoriului, Ion Mirea, preşedinte al SC Fashion TV România, îi cunoaşte pe ambii inculpaţi în dosar, cu care a şi colaborat în trecut: Ion Valeriu Tămârjan şi Costan Relu Cornel. Inculpaţii s-au cunoscut, de altfel, la evenimentele organizate de grupul său de firme, au colaborat o perioadă, ba chiar s-au folosit fără acordul lor de brandul Fashion TV, pentru a-şi promova propriile evenimente.
 
SC Professional Training Center SRL, manageriată de tatăl unei vedete din serialul „Pariu cu viaţa”
 
Cum menţionam mai sus în ceea ce priveşte organizarea evenimentului Faleza Fanteziei 2013, Primăria Constanţa a anunţat că oferta câştigătoare aparţine SC Professional Training Center SRL. Societatea a obţinut şi în 2012 de la Primăria Constanţa contractul privind desfăşurarea acestui eveniment. Firma are sediul pe bulevardul Tomis numărul 115, iar asociaţi sunt Gabriel Marinică Soare şi Cătălin Mironovici Talavutis. Cel din urmă, cunoscut organizator de spectacole, este tatăl Alexiei Talavutis, fostă mini-vedetă a TV Neptun. Dacă tatăl său colaborează în prezent cu Primăria Constanţa pentru evenimente, despre fata sa putem spune că a ajuns vedetă a serialului Pariu cu viaţa, difuzat de Pro TV.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii