Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:02 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statistică Evoluția salariului minim pe economie. Cum se descurcau românii în anul 2000, când salariul era… 45 de lei

ro

07 May, 2020 00:00 3220 Marime text

Salariul de bază minim brut a urcat în ultimii 20 de ani în funcție de evoluția economiei. În prezent, salariul minim brut pe țară, conform HG 935/2019 este de 2.230. cei care sunt încadrați pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, salariul este de 2.350 lei, iar cei din construcții au un salariu minim de 3.000 de lei.

În anul 2000, în ianuarie, salariul minim era de doar 45 de lei, conform HG 296/1999. În februarie, a avut loc o creștere salarială, salariul de bază fiind de 70 de lei, iar din decembrie, prin HG 1.166/2000, salariul a urcat la 100 lei. Din anul 2001, în martie salariul a crescut la 140 de lei. În martie 2002, salariul a urcat la 175 de lei. Din 2003, salariul a fost majorat la 250 lei, în 2004 a crescut la 280, iar în 2005, salariul a fost majorat la 310 lei.
Așadar, în 5 ani, a fost o creștere semnificativă. De la 310 lei, salariul a urcat în 2006 la 330 lei, iar în 2007, majorarea a fost de 60 lei. În 2008, au avut loc două creșteri ale salariilor. 500 lei era salariul de bază în ianuarie, iar în octombrie, salariul de bază era 540 lei.
În 2009 și 2010, salariul de bază a rămas plafonat la 600 de lei. În 2011, a avut loc o nouă majorare, ajungându-se la suma de 670 de lei, iar din ianuarie 2012, salariul minim a urcat la 700 lei.
În 2013, începând cu 1 februarie, minimul pe economie a urcat la 750 de lei, iar din iulie a fost majorat la 800 de lei
2014 a avut tot o creștere în doi pași, la final de an, salariul minim fiind de 975 lei.
În 2015, a fost depășită borna de 1.000 de lei, salariul minim fiind 1.050 de lei. În 2016, începând cu 1 mai (Ziua Muncii), salariul minim pe economie a fost stabilit la 1.250 lei.

În 2017 a avut loc o nouă creștere, de la 1 februarie, salariul minim a fost stabilit la 1.450 lei, iar în 2018 a avut loco creștere masivă la 1.900 lei valoarea salariului minim brut.
În 2019, a fost prima oară când au fost stabilite salarii minime brute diferențiate. 2.080 lei era salariul minim brut, pentru cei cu studii superioare, salariul era de 2.350 lei, iar cei din construcții aveau un salariu minim de 3.000 de lei.
În prezent, salariul minim brut pe țară, conform HG 935/2019 este de 2.230. cei care sunt încadrați pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, salariul este de 2.350 lei, iar cei din construcții au un salariu minim de 3.000 de lei.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii