Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:12 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moga e acuzat de plagiat an de an

ro

12 Jan, 2009 12:17 1393 Marime text
Deşi nu s-a terminat de mult jurizarea pieselor care vor participa la preselecţiile naţionale, Moga este din nou mărul discordiei.
Acuzaţiile de plagiat nu s-au lăsat nici ele aşteptate, iar Moga a reuşit şi de această dată să stârnească vorbe în jurul său. Forumurile dedicate Eurovisionului sunt pline de acuzaţia de plagiat asupra compozitorului. Potrivit celor care au ascultat piesa compusă de Marius pentru Eurovision, seamănă foarte bine cu o melodie din repertoriul internaţional, lansată în 1979. Este vorba despre melodia "Nu am cu cine" interpretată de componentele trupei RedBlonde care sunt alături de Cătălin Măruţă în emisiunea de la PRO TV. Cântecul pare să aibă puternice influenţe din melodia "Hey, Mickey", scoasă pe piaţa muzicală încă din 1979. În cazul lui Moga nu este o noutate să fie acuzat de plagiat sau să planeze în jurul său suspiciunea de a se fi inspirat din piese deja celebre. În 2007, acesta a fost descalificat din cauza asemănărilor între piesa "Dracula, my love", interpretată de Andra şi Simplu şi melodia "When religion comes to town" a trupei E-type. Probleme nu l-au ocolit nici în 2008. Fanii Eurovision au postat comentarii pe forumuri, acuzând similitudini între melodia "When we're together", compusă de Marius Moga pentru Cătălin Josan şi piesa "Eternity" a lui Robbie Williams. De data aceea, juriul l-a iertat pe compozitor, spunând că asemănările sunt nesemnificative, informează site-ul antena3.ro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii