MAE Aniversarea a 145 de ani de relații diplomatice România-Statele Unite ale Americii
MAE: Aniversarea a 145 de ani de relații diplomatice România-Statele Unite ale Americii
14 Jun, 2025 09:51
ZIUA de Constanta
307
Marime text



- Ministerul Afacerilor Externe marchează prietenia strânsă dintre România și Statele Unite ale Americii și reiterează angajamentul ferm pentru continuarea cooperării apropiate dintre cele două diplomații, în vederea avansării obiectivelor comune.
Ministerul Afacerilor Externe marchează prietenia strânsă dintre România și Statele Unite ale Americii și reiterează angajamentul ferm pentru continuarea cooperării apropiate dintre cele două diplomații, în vederea avansării obiectivelor comune.
Contribuția României la consolidarea securității euro-atlantice definește România ca partener responsabil și de încredere și este unul dintre pilonii aprofundării relațiilor cu Statele Unite ale Americii. Cooperăm strâns pentru a asigura succesul Summitului NATO de la Haga și viitorul unei Alianțe puternice. Conștient de dinamica geopolitică și tehnologică actuală, care aduce noi amenințări, dar și noi oportunități, statul român continuă să investească în dezvoltarea cooperării cu SUA în materie de apărare. Industria de apărare americană contribuie decisiv la dezvoltarea capacităților militare ale României, fapt demonstrat prin programe complexe, precum achiziția unor sisteme avansate precum F-16 sau PATRIOT și, în viitor, F-35. În același timp, se dezvoltă și parteneriatele industriale, precum coproducția de drone, a muniției de artilerie și pentru tancuri.
Companiile americane au de asemenea un rol esențial în dezvoltarea sectorului energetic din România, prin proiecte care au ca obiectiv consolidarea rezilienței energetice a țării noastre și a regiunii, prin furnizarea de energie sigură, la prețuri competitive. Astfel de proiecte în curs sunt cele vizând Reactoarele Modulare Mici (SMR), bazate pe tehnologie SUA, dublarea producției de electricitate a Centralei de la Cernavodă, sau valorificarea resurselor de gaze naturale de la Marea Neagră.
Cu ocazia aniversării a 145 de ani de relații diplomatice, Ministerul Afacerilor Externe își reafirmă deplina încredere în soliditatea și potențialul enorm al cooperării dintre România și SUA, bazată pe valori și interese comune. Ministerul Afacerilor Externe își exprimă deplina disponibilitate de a continua să promoveze consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state, în beneficiul cetățenilor noștri, al securității și prosperității comune.
Mesajul video al ministrului afacerilor externe Emil Hurezeanu și al însărcinatului cu afaceri a.i. al Ambasadei SUA în România, Michael Dickerson, cu ocazia aniversării a 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Statele Unite ale Americii, este disponibil aici: https://youtu.be/Bp7F7u_11N0
Citește și:
Atenție dacă intenționați să ajungeți în Egipt! Avertizare de călătorie, emisă de MAE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii