Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța. Prins de jandarmi după ce a amenințat cu un cuțit și a fugit cu banii victimei

ro

31 Jan, 2020 11:33 1223 Marime text

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost prins în această dimineață de jandarmii din Hârșova,  la scurt timp după ce i-a luat 1000 de lei unui tânăr,  prin amenințarea cu un cuțit.
 
În dimineaţa zilei de 31 ianuarie, în jurul orei 04.00, printr-un apel la numărul de urgențe 112,  un bărbat a reclamat că a fost deposedat de 1000 de lei, fiind amenințat cu un cuțit de către un alt bărbat, în zona  parcului central din orașul Hârșova.
 
În urma sesizării, un echipaj de jandarmerie  s-a deplasat  imediat la faţa locului.

Pe baza semnalmentelor furnizate de către cel care a sesizat fapta, jandarmii au pornit în căutarea suspectului, pe care l-au identificat în scurt timp, într-o zonă apropiată.  Asupra acestuia a fost găsită și suma de bani.
 
Oamenii legii au întocmit procesul verbal de sesizare conform prevederilor Codului de Procedură Penală,  iar făptuitorul a fost predat lucrătorilor Poliţiei Hârșova, în vederea luării măsurilor legale.
 
Reamintim tuturor cetăţenilor  faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza celui mai apropiat echipaj, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.


Sursa foto: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii