In memoriam 96 de ani de la nașterea lui Jean Constantin - „Nu şi-a pierdut vigoarea artistică şi harul seducţiei scenice“

În urmă cu 96 de ani, pe 21 august 1927, se năștea pe pământ dobrogean Jean Constantin, cel care se va dovedi un mare maestru al artei teatrale constănțene și nu numai. Maestrul comediei a dispărut tragic pe 26 mai 2010, vestea fiind anunțată de bunul său prieten actorul Alexandru Arșinel.

„Mama mea, grecoaică, venită cu părinții de la Salonic prin 1880 și ceva și se numea Caliopi Stavreg Zaharia. Tatăl meu era român, Dumitru Jean, și era conductor arhitect“, spunea acesta despre părinții săi. 

Inițial a lucrat la Casa de Cultura din localitate, iar mai apoi a primit un post la Teatrul de Stat Fantasio, unde a lucrat până la pensionare.
 
Începe să joace în filme din 1960. Primele roluri au fost de succes, dar se va face remarcat odată cu partiturile comice jucate din 1970. Începe o serie de colaborări, prima dintre ele fiind în 1973 cu regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Nemuritorii.
 
A participat în mai mult de 60 de filme și seriale, în sute de spectacole, rămând unul dintre titanii filmografiei românești.
 
Cartea consacrată lui Jean Constantin, inititulată „Omul care aduce… hazul”, scrisă de Jean Badea, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța, îi aduce un omagiu marelui actor.
 
„După 1990, a răspuns invitaţiilor trimise de comunităţi româneşti din oraşe ale Austriei, Germaniei, Frantei, Israelului sau S .U .A., în fața cărora - împreună cu alți artişti (Maria Dragomiroiu, Dem Rădulescu, Ştefan Hruşcă, Mădălina Manole, Gioni Dimitriu ş.a.) - a prezentat show-uri de mare atracţie.

În toamna anului 1999, spre sfârşitul lunii octombrie, la Zilele României de la Chicago, a fost cooptat pe Arca Marinei,  o emisiune de divertisment a Televiziunii Naționale România, implicată direct în programul artistic al manifestărilor. Din reportajul de televiziune, difuzat la întoarcerea în ţară, s-a observat buna primire pe care i-au făcut-o lui Jean românii stabiliți în acel ținut.
 
În februarie-martie 2000, într-un lung turneu, de cinci săptămâni, în mari oraşe din Austria, Germania, Franța, cu acelaşi colectiv (mai puţin Hruşcă) şi în aprilie 2000, în Suedia, împreună cu Gioni Dimitriu şi Dan Spătaru, a recoltat încă o «producție» record de aplauze şi felicitări din partea colectivităţilor româneşti din aceste tări.

Să nu se fi întâmplat asta, ar fi fost inexplicabil din cel puțin două motive: în ciuda trecerii anilor, Jean Constantin nu şi-a pierdut vigoarea artistică şi harul seducţiei scenice; apoi, faima sa, amintirea duioasă a bucătarului osmanlâu de pe corabia Speranţa sau a  negustorului fustangiu Tache Măslineanu fuseseră ambalate cu afecţiune în bagajul sentimental al oricărui român ce intra, încrezător şi timorat în acelaşi timp, într-o lungă şi incertă emigrație.
 
Ce balsam mai mângâietor pentru alinarea aleanului de «grai şi plai» decât un cântec şi o glumă spusă pe româneşte de un artist de acasă...” 

Citește și: 

#DobrogeaDigitală: „Jean Constantin nu şi-a pierdut niciodată vigoarea artistică şi harul seducţiei scenice”