Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:15 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Magazine, sancționate pentru nerespectarea programului de funcționare, în contextul pandemiei

ro

12 Apr, 2021 11:13 2036 Marime text
  • Acțiuni de verificare a polițiștilor constănțeni.
  • Peste 100 de sancțiuni au fost aplicate.
 
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi ai I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. Tomis Constanța și lucrători din cadrul Poliției Locale Constanța au organizat, în cursul zilei de ieri, acțiuni pe linia verificării respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
La activități au participat peste 70 de forțe de ordine, fiind verificate 74 de societăți comerciale și legitimate peste 330 de persoane. Totodată, au fost oprite pentru control 146 de autoturisme.
 
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 142 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 39.700 de lei.
 
Societăți comerciale, amendate pentru comerț în afara programului
 
Polițiștii Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta a două societăți comerciale, având punctele de lucru pe strada Griviței, respectiv Mihai Viteazu, se desfășoară acte de comerț în afara programului legal, încălcându-se prevederile Legii 55/2020. Administratorii acestora au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare.
 
Polițiștii Secției 5 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta a două magazine alimentare, situate pe Șoseaua Mangaliei, respectiv strada Liliacului, din municipiul Constanța, se desfășoară acte de comerț în afara programului legal, încălcându-se prevederile Legii 55/2020. Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, respectiv 4.000 de lei.
 
Totodată, Polițiștii Secției 1 Rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe terasele a două restaurante, situate pe strada Meduzei din localitatea Agigea, se desfășoară acte de comerț, în afara programului legal, încălcându-se prevederile Legii 55/2020.
Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei fiecare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii