Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:25 26 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CCR a decis! Legile bugetului sunt constituționale

ro

26 Mar, 2026 12:08 188 Marime text


Curtea Constituțională a României, cu unanimitate de voturi, a respins, joi, 26 martie 2026, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de senatori aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și a constatat că Legea bugetului de stat pe anul 2026 este constituțională în raport cu criticile formulate.
„Curtea Constituțională a stabilit că legea criticată a fost adoptată cu respectarea art.1 alin.(3) și (5), art.2 alin.(1), art.61 alin.(1), art.64 alin.(1), art.79, art.102 alin.(1) și (2), art.120 alin.(1), art.138 și art.141 din Constituție, întrucât, pe de o parte, dezbaterea și adoptarea legii s-a realizat în procedura de urgență reglementată prin prevederile exprese ale art.76 alin.(3) din Constituție, iar, pe de altă parte, nu există o obligație constituțională de re-solicitare a avizului Consiliului Legislativ și al Consiliului Economic și Social în cursul procedurii de adoptare a legii. Totodată, concordanța legii criticate cu rezultatele unui referendum local sau cu programul de guvernare nu poate face obiectul controlului de constituționalitate.

Curtea a mai reținut că problemele ridicate de autorii obiecției de neconstituționalitate referitoare la modul în care a fost elaborat și construit bugetul de stat ridică mai degrabă chestiuni de opțiune și oportunitate legislativă în domeniul politicilor bugetare ale statului. Prin urmare, Curtea a constatat că nu au fost încălcate prevederile constituționale invocate.”, se arată într-un comunicat al CCR.

Potrivit sursei citate, cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinseci, Curtea a constatat că:
  • scurtarea termenelor prevăzute de regulamentele parlamentare în procedura de adoptare a legilor se poate realiza prin aprobarea procedurii de urgenţă cerute conform art.76 alin.(3) din Constituţie, iar legea criticată a fost adoptată în condițiile art.76 alin.(3) din Constituţie;
  • solicitarea avizului Consiliului Legislativ și al Consiliului Economic și Social este o cerință constituțională cu privire la forma inițială a proiectului de lege, în schimb, solicitarea unui nou aviz în cursul procedurii de adoptare a legii nu este o obligație constituțională, ci o posibilitate de care Parlamentul poate uza în funcție de aprecierea sa;
  • legea bugetului de stat nu are ca obiect repartizarea de competențe între „primăria Municipiului București” și „primăriile de sector” în sensul valorizării rezultatului unui referendum local, ci previzionarea și alocarea resurselor financiare ale statului în funcție de cadrul normativ existent şi de prioritățile politicilor/strategiilor publice;
  • criticile privind incongruența dintre prevederile legii criticate și programul de guvernare, aprobat de Parlament, nu au nicio relevanță în privința constituționalității legii.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinseci, CCR a constatat că:
  • modul în care s-a realizat fundamentarea și construirea bugetului de stat nu are nicio relevanță în privința constituționalității legii;
  • alocarea unor sume de bani pentru anumite obiective de investiții din România nu pune în discuție aplicabilitatea art.16 alin.(1) din Constituție, întrucât acest text constituțional se referă la egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice;
  • repartizarea de către Consiliul General al Municipiului București, prin hotărâre proprie, a cotei de 85% din impozitul pe venit între bugetul municipal și bugetele de sector sau majorarea capitalului social al Băncii de Investiții și Dezvoltare S.A. constituie chestiuni de oportunitate și de opțiune legislativă;
  • aprobarea de către ministrul finanțelor a limitelor lunare de credite de angajament și bugetare, pentru ordonatorii principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat și de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în cadrul cărora ordonatorii principali de credite încheie angajamente legale, este o expresie a dispozițiilor constituționale și legale referitoare la rolul și funcțiile ministerelor;
  • reglementarea unui număr semnificativ de norme de trimitere ține de tehnica legislativă și nu ridică probleme de constituționalitate;
  • posibilitatea redistribuirii ulterioare a fondurilor publice aprobate este justificată de rațiuni de flexibilitate și suplețe bugetară;
  • aspectele referitoare la insuficiența notei de fundamentare și a raportului privind impactul socioeconomic al legii criticate, precum și insuficiența fondurilor alocate domeniilor sănătății și învățământului sunt chestiuni ce țin de responsabilitatea politică a Guvernului și Parlamentului, și nu de constituționalitate;
  • criticile referitoare la deficitul bugetar excesiv și nivelul inflației, la mecanismele de alocare și de control reglementate, la modificarea mecanismelor de alocare bugetară la nivelul Municipiului București, la modul de finanțare a unor instituții publice (venituri proprii) ori la valorificarea fondurilor externe nerambursabile sunt aspecte care excedează controlului de constituționalitate.
Decizia este definitivă și general obligatorie.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii