Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:18 25 06 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

68 de ani de când s-a stins din viaţă, la închisoarea comunistă Jilava, monseniorul Vladimir Ghika, diplomat, scriitor şi preot greco-catolic

ro

17 May, 2022 14:20 482 Marime text

Vladimit Ghika, foto: Facebook/ ICCM
Ieri s-au împlinit 68 de ani de când s-a stins din viaţă, la închisoarea comunistă Jilava, monseniorul Vladimir Ghika, diplomat, scriitor şi preot greco-catolic. A fost arestat de către Securitate în 1952 şi condamnat în 1953 de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti la trei ani de temniţă grea pentru complicitate la crimă de înaltă trădare. În afară de arestul Securităţii bucureştene, a fost deţinut la penitenciarul Jilava, acolo unde a şi decedat la 16 mai 1954.


Născut la 25 decembrie 1873, la Constantinopol, a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore Alexandru Ghica (Grigore al V-lea Ghica - 1849-1856), fiul lui Ioan Ghica (general de divizie, ministru plenipotențiar) și al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franței)., informează Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. 


Cu o bogată activitate apostolică şi de binefacere, monseniorul Alexandru Ghica a fost primul preot român căruia Papa i-a acordat dreptul de a oficia slujbe atât în rit latin, cât şi bizantin.




Biografie 



S-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (astăzi Istanbul – Turcia), a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghica Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghica (general de divizie, ministru plenipotențiar) și al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franței).

A avut patru frați și o soră: Grigore - ce a murit la o vârstă fragedă, Alexandru, Gheorghe și Ella - morți și ei de tineri, și Dimitrie (1875-1967).

A fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Imperiul Otoman. În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, și va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. O va termina în anul 1895, după care va urma la Paris Facultatea de Științe Politice. În paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept.

Se întoarce în România datorită anghinei pectorale, unde își va continua studiile până în 1898 când merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, Angelicum. Este în această perioadă (1902) când, după un misterios discernământ, pentru a fi „și mai ortodox” face profesiunea de credință catolică spre stupoarea mamei sale care rămâne până la moarte contrară deciziei fiului său.

Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… Mai târziu, în glumă, papa Papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.

Întors în țară, se dedică operelor de caritate și deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la București, pune bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România.

Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea.Vladimir Ghika poartă drapelul cu ecusonul Preasfintei Inimi a lui Isus din România la Paray-le-Monial (dep. Saône-et-Loire din Franța, 27 martie 1917).

În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat, de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din ospiciul din Roma, de răniții de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalețe surprinzătoare.Documentul oficial prin care Sfântului Scaun îl numește pe Vladimir Ghika, Protonotar Apostolic.

În 7 octombrie 1923 este sfințit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; își va desfășura ministerul sacerdotal în Franța până în 1939. Sfântul Scaun i-a acordat la scurt timp după hirotonire dreptul de a celebra și în ritul bizantin. Prințul Ghica a devenit astfel primul preot român biritual din Vechiul Regat.

I se încredințează o parohie într-o comună muncitorească din suburbia Parisului, Villejuif, reușind să-și împlinească apostolatul și chiar să întemeieze o nouă parohie (Sfânta Tereza) în ciuda șicanelor municipalității comuniste care îl poreclește Monseigneur le curé ("monseniorul preot") în loc de Monsieur le curé cum se spune în mod obișnuit în Franța. În 1930, când se îmbolnăvește, este retras și este numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris.

În 1924 întemeiază o societate auxiliară de misiuni, Opera Fraților și Surorilor Sf. Ioan și cumpără o clădire dezafectată a unei foste închisori pentru femei în acest scop (cu secole în urmă fusese o mănăstire); din motive financiare se va vinde și membrii se vor dispersa.

La 13 mai 1931 este numit de Papa Protonotar apostolic. Ezită să primească această numire deoarece la intrarea în rândul clericilor făcuse votul de a nu accepta niciodată demnități ecleziastice. O primește totuși, făcând observația că „nimic nu se va schimba în felul meu de viață, va fi doar o panglică îngustă adăugată la reverendă.”

La 3 august 1939 se întoarce în România unde îl surprinde cel de-al Doilea Război Mondial. Refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci și bolnavi, să-i poată ajuta și încuraja, rămânând pentru același motiv în București când vor începe bombardamentele aliate., scrie wikipedia.org. 

După venirea la putere a comuniștilor refuză de asemenea să plece cu trenul regal pentru aceleași motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzația de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava unde este amenințat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în 16 mai 1954 trece la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.

A fost „preot, confesor, director spiritual, conferențiar, om de știință, diplomat, activitatea lui desfășurându-se în toate mediile, de la capete încoronate, șefi de state, politicieni, filozofi, artiști, scriitori, teologi.

A fost un promotor în multe domenii, activitatea sa a depășind granițele confesionale și spiritul timpului, fiind un adevărat precursor al ecumenismului.
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii