Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:20 13 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parchetul - Inalta Curte de Casatie si Justitie

ro

23 Jul, 2012 19:28 561 Marime text

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BĂNCILĂ FLORIAN, adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (I.T.R.S.V.) Bucureşti, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2011- 4 iulie 2012, inculpatul Băncilă Florian a pretins de la un denunţător, pentru sine, o parte din pădurea ce îi fusese retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând iniţial 6 ha de teren cu vegetaţie forestieră, pretenţie redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetaţie forestieră tânără şi o parte cu vegetaţie forestieră bătrână, în schimbul promisiunii că va interveni la funcţionarii din Prefectura judeţului Ilfov şi Primăria comunei Găneasa, judeţul Ilfov, cu atribuţii în întocmirea actelor de punere în posesie a denunţătorului cu suprafeţele de teren atribuite.

În baza hotărârii judecătoreşti menţionate, denunţătorul şi alţi membri ai familiei sale obţinuseră recunoaşterea dreptului de proprietate asupra a aproximativ 80 de hectare teren forestier pe raza comunei Găneasa, însă inculpatul Băncilă Florian i-a comunicat denunţătorului că, fără această intervenţie, punerea în posesie ar putea fi îngreunată de către funcţionarii respectivi

La data de 6 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Băncilă Florian, măsură care a fost menţinută.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Daniel Ionescu 02 Aug, 2012 21:56 In aceasta tara fericita prin frumusete si nefericita prin conducatorii ei care se tot perinda pe la ciolanul puterii de 45 de ani ,este posibila orice marsavie pentru a distruge viata unui om si a familiei sale ,a carui simpla vina a fost aceea ca a fost la locul nepotrivit la timpul nepotrivit si care a refuzat acceptarea mocirlei in care a fost tarat cu dea sila.Pacat ca oamenii de mare calitate si tinuta profesionala sint tratati asa de niste marionete pe sfoara ,minuite de un papusar dement.
  • Bancila Melania 25 Jul, 2012 08:13 1. Bancila Florian nu mai este adjunct al ITRSV din data de 4 mai 2012 2. Bancila Florian nu a promis nici o interventie pe langa Prefectura Ilfov si Primaria Ganeasa pentru ca dupa cum stiti ele sunt conduse de USL-isti iar el este PDL-IST. 3. Bancila Florian nu a pretins pentru sine 6 sau 4 ha de padure dupa cum nu a acceptat nici suma de bani pe care denuntatorul- Andrei NOICA in varsta de 84 de ani era pus de DNA sa i-o ofere drept mita in anul 2011. 4. Arestarea lui Bancila Florian este COMANDATA. 5 Bancila Florian este persoana care in timpul exercitarii functiei de inspector sef a intocmit dosar penal lui DAN VOICULESCU PENTRU OCUPARE ILEGALA DE FOND FORESTIER IN PADUREA BANEASA. 6. Asadar sunteti partasi la o mare minciuna, la o inscenare mizerabila pentru a denigra un om de o corectitudine exemplara.