Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:30 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Ialomița La datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată

ro

06 Mar, 2023 11:51 607 Marime text
    Nr.8 din 06 martie 2023
                                                                                  
        
                                              BULETIN INFORMATIV
 
 
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 49 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (03.03-05.03.2023).
La nivel județean, 44 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
 
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
 
! În perioada de referință, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la o anexă a unui cetățean din localitatea Valea Măcrișului. Au ars aproximativ 12 metri pătrați din acoperișul construit din lemn și învelit cu tablă, aproximativ 10 metri pătrați perete construit din scândură, lemne de foc. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
  
 
  În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 5 incendii înregistrate la nivel județean.
        Din totalul celor 5 incendii care au avut loc în perioada menționată, 4 intervenții au fost înregistrate la arderile necontrolate ( vegetație uscată și stuf), fiind afectate peste 7 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost focul deschis în spații deschise, fumatul în locuri nepermise și folosirea intenționată a sursei de aprindere.
         Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu al județului Ialomița, face apel la cetățeni să respecte următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:
- desfășurarea arderii să aibă loc numai pe timp de zi și în condiții meteorologice fără vânt;
- arderea resturilor vegetale, a gunoaielor , deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii și stingerea jarului după terminarea activității;
- colectarea vegetației uscate și a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să fie controlată;
- executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/ construcții și să nu afecteze rețelele electrice de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- curățarea de vegetație, a suprafeței din jurul fiecărei grămezi, pe o distanță de 5 metri;
- asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- supravegherea permanentă a arderii;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
- se interzice acoperirea focarelor cu pământ.
      De asemenea, conform legislației în domeniul protecției mediului, persoanele fizice și juridice au obligativitatea de a nu arde miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă fără acceptul Agenției Județene pentru Protecția Mediului și fără informarea , în prealabil, a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
     În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură- APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut permisul cu foc și/ sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, cetățenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancțiune contravențională, care prevede aplicarea unei amenzi cu sume cuprinse între 1.000- 2.500 lei.
 
     În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
 
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
                                       
                                       Compartimentul Informare și Relații Publice      
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii