Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:29 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Ialomița Buletin informativ -11.07.2022

ro

11 Jul, 2022 14:30 630 Marime text
    Nr.58 din 11 iulie 2022
 
        
 
BULETIN INFORMATIV
 
 
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 56 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (08.07-10.07.2022).
La nivel județean, 39 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
 
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
 
  ! În data de 10.07.2022, în jurul orei 15:50, două echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au fost solicitate să intervină la un accident rutier, produs pe raza localității Bordușani, în care au fost implicate două autoturisme  și 6 persoane.
 În sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale SAJ Ialomița. În urma evenimentului rutier au rezultat cinci victime, conștiente, cooperante, neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale aflate la locul intervenției, ulterior fiind preluate și transportate la Spitalul Municipal Fetești, pentru investigații suplimentare.
 
  • O altă misiune care a necesitat efort complex din partea pompierilor ialomițeni, a avut loc duminică, 10.07.2022, în orașul Țăndărei. Salvatorii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la culturi și miriști de grâu, în urma căruia au fost distruse 70 de hectare de teren. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
  • De asemenea, în perioada de referință, salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea a două situații de urgență, generate de producerea a două  incendii, la anexele gospodărești ale unor cetățeni din comuna Platonești, respectiv comuna Săveni. Au ars anexele gospodărești construite din lemn pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a incendiilor în ambele cazuri a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
          Una dintre cauzele de incendiu cel mai des întâlnită este folosirea focului deschis pentru igienizare, prin arderea deşeurilor şi resturilor vegetale adunate în gospodării, curţi, grădini sau terenuri virane. Pentru evitarea producerii unor evenimente negative vă recomandăm câteva reguli şi măsuri, care, respectate şi aplicate, conduc la înlăturarea principalelor cauze de incendiu şi la diminuarea considerabilă a pagubelor rezultate în urma incendiilor produse la gospodăriile populaţiei:
- nu faceţi focul la o distanţă mai mică de:
  • 50 metri faţă de locuinţe şi anexele acestora;
  • 100 metri faţă de depozitele de furaje;
  • 200 metri faţă de liziera pădurii.
- nu aprindeţi focurile pe timp de vânt, nu le lăsaţi nesupravegheate ori în grija copiilor, bătrânilor sau a persoanelor cu dizabilităţi;
- se va urmări direcţia vântului pentru ca acesta să nu ducă jar sau scântei în zonele periculoase;
- la apropierea nopţii, stingeţi focurile cu apă sau prin acoperire cu pământ şi asiguraţi-vă că nu mai există nici o posibilitate de reaprindere a lor;
- supravegheaţi permanent copiii şi nu le lăsaţi la îndemnă mijloace care ar putea produce incendii;
- nu realizaţi foc deschis în apropierea şirelor de paie, a adăposturilor de animale, a magaziilor sau depozitelor de materiale combustibile;
          - nu aprindeţi focuri mari, care să nu mai poată fi controlate;
          - deşeurile se porţionează în grămezi mici, care se pun pe foc pe măsură ce au ars cele anterioare;
- menţineţi focul în perimetrul asigurat;
- asiguraţi-vă o rezervă minimă de apă şi alte mijloace de primă intervenţie (găleţi, butoaie, cazane etc.);
- anunţaţi imediat serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă, primăria şi pompierii, în situaţia în care există pericolul extinderii focului.
Reamintim cetăţenilor că este interzisă aruncarea la întâmplare a ţigărilor, chibriturilor sau a altor obiecte aprinse, precum şi faptul că focurile în aer liber cum sunt cele pentru arderea miriştilor, tufărişurilor, stufului sau a vegetaţiei ierboase, nesupravegheate sau efectuate pe timp de vânt puternic, pot degenera în incendii de proporţii cu efecte grave asupra securităţii vieţii şi a bunurilor. 
          De asemenea, atenţionăm cetăţenii că, în conformitate cu Hotărârea nr. 537/2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, personalul din cadrul Inspecţiei de prevenire  poate sancţiona cu amendă  de la 1.000 lei la 2.500 lei:
   - arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagarii focului la vecinătăţi;
    - amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi;
          În plus,  nereglementarea de către persoanele abilitate a modului de execuţie a lucrărilor cu foc deschis se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.
Un rol important în asigurarea protecţiei la lucrul cu foc deschis îl are  activitatea de informare şi educare privind cunoaşterea şi respectarea normelor şi măsurilor de P.S.I. De aceea, cunoaşterea si respectarea strictă a acestora constituie soluţia cea mai puţin costisitoare, constituind în acelaşi timp o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.
 
           În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 14 incendii înregistrate la nivel județean.
          Din totalul celor 14 incendii care au avut loc în perioada menționată, 12 intervenții au fost înregistrate la arderile necontrolate ( vegetație uscată, culturi și miriște de grâu), fiind afectate peste 180 de hectare teren. Cauza probabilă de izbucnire a incendiilor, în șapte dintre cazuri a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
 
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
 
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
                                       
                                               Compartimentul Informare și Relații Publice      
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii