Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:51 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Superior al Magistraturii promoveaza excelenta

ro

21 Jan, 2010 18:13 1509 Marime text

21 ianuarie 2010 

Consiliul Superior al Magistraturii promovează excelenţa  

Consiliul Superior al Magistraturii gestionează cu responsabilitate resursele materiale aflate la dispoziţia sa şi consideră că cea mai eficientă investiţie într-o perioadă de criză este creşterea gradului de pregătire profesională a magistraţilor.

           De aceea, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât să finanţeze cheltuielile necesare efectuării stagiului de pregătire la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a celor două câştigătoare ale „Concursului de referate pe teme privind jurisprudenţa CEDO”, organizat de INM în data de 9 mai 2009.

Câştigătoarele concursului organizat de Institutul Naţional al Magistraturii sunt absolvente ale acestei prestigioase instituţii şi efectuează câte un stagiu cu durata de 3 luni la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).           

            Stagiile sunt programate astfel:

1.       dna. Livia Maria Mercan, în perioada 21 septembrie-12 decembrie 2009;

2.   dna. Laura Adina Gorcea, în perioada 11 ianuarie -31 martie 2010.

Prin Hotărârea nr.1404/09 iulie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat finanţarea stagiului efectuat de doamna Livia Maria Mercan, în perioada 21 septembrie -12 decembrie 2009 (http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/27_07_2009__25111_ro.pdf ).

 Prin hotărârea de azi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat finanţarea stagiului de pregătire la CEDO de către doamna Laura Adina Gorcea, în perioada 11 ianuarie -31 martie 2010, constând în acordarea sumei de 1500 Euro.

Consiliul Superior al Magistraturii promovează excelenţa şi susţine necesitatea recunoaşterii calităţii profesionale în sistemul judiciar românesc.

BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ŞI RELAŢII CU MASS MEDIA

Comunicatul a fost publicat pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii ( www.csm1909.ro ), la rubrica „Relaţii cu Mass Media - Comunicate de presă”.

Biroul de Informare Publica si Relatii cu Mass Media

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii