Droguri vândute prin Instagram, predate „la poartă”! Tribunalul Constanța a condamnat la câte 6 ani de închisoare un bărbat și o femeie.
Droguri vândute prin Instagram, predate „la poartă”! Tribunalul Constanța a condamnat la câte 6 ani de
14 Nov, 2026 12:03
ZIUA de Constanta
84
Marime text
84
Marime text
- Tribunalul Constanța a anunțat primele condamnări într-un dosar de trafic internațional de droguri, în care doi inculpați, un bărbat și o femeie, au fost deferiți justiției de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)!
În cauză, este vorba despre Bianca-Ștefania Sandu (fostă Cristescu) și pe Ionuț-Alexandru Sandu, care au primit câte-o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare, după ce au fost puși sub acuzare de procurori. Cei doi au fost prinși în flagrant în toamna anului trecut, după ce vânduseră amfetamină unor colaboratori sub acoperire și comandaseră din străinătate aproape 200 de grame de ketamină.
Sentința a fost pronunțată pe fond la data de 18 septembrie 2026 (în dosarul nr. 517/118/2026), însă hotărârea, nefiind definitivă, a fost atacată cu apel.
Comenzi Instagram și predări „la poartă”
Conform datelor din anchetă, activitatea infracțională a celor doi s-a desfășurat în perioada august – septembrie 2025 și a fost documentată pas cu pas de procurori cu ajutorul investigatorilor și colaboratorilor cu identitate protejată. Mecanismul de funcționare avea roluri clar împărțite:Bianca-Ștefania Sandu (fostă Cristescu) se ocupa de partea de comunicare, negociind cantitățile și prețurile direct pe aplicația Instagram cu presupușii clienți.
Ionuț-Alexandru Sandu asigura livrarea fizică: ieșea în fața locuinței partenerei sale din județul Constanța, înmâna drogurile și încasa banii.
Anchetatorii au reușit să probeze trei tranzacții directe de amfetamină realizate către colaboratori sub acoperire:
18 august 2025: 10,40 grame vândute cu 1.100 de lei;
21 august 2025: 12,02 grame vândute cu 1.000 de lei;
5 septembrie 2025: 4,62 grame vândute cu 500 de lei.
Flagrantul de la Agigea: 193 de grame de ketamină trimise din Germania
Anchetatorii au mai reținut că în perioada 4–12 septembrie 2025, cei doi ar fi comandat din Germania un colet expediat printr-o firmă de curierat, în care se aflau 193,21 grame de ketamină.
Pe 12 septembrie 2025, în jurul orei 15:55, pachetul a fost ridicat de la depozitul firmei de curierat din Agigea și transportat pe raza județului Constanța, moment în care polițiștii și procurorii au intervenit. La perchezițiile domiciliare efectuate în aceeași zi la locuința tinerei, anchetatorii au mai descoperit 2,80 grame de MDMA (ecstasy) pregătite pentru vânzare, un cântar electronic de precizie și un grinder metalic cu urme de cannabis.
Detaliile condamnării și confiscările dispuse de instanță
Cei doi inculpați au recunoscut faptele în fața judecătorilor, beneficiind de reducerea limitelor de pedeapsă, însă concursul de infracțiuni le-a adus pedepse grele.
MINUTA
Soluția pe scurt:
În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală şi a art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, condamnă pe inculpata Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania, la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală şi a art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpata Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania, la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc (4 acte materiale de executare din datele de: 18.08.2025, 21.08.2025, 05.09.2025 şi 12.09.2025).
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală şi a art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, condamnă pe inculpata Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania, la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc (1 act material de executare din data de 12.09.2025).
În baza art. 38 alin. 1 C. pen., constată existenţa concursului de infracţiuni între faptele deduse judecăţii.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele concurente, în sensul că va aplica pedeapsa cea mai grea de 4 ani, la care va adăuga un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 2 ani, pedeapsa rezultantă fiind închisoarea de 6 ani.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a) C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a) şi alin. 5 C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.
Pedeapsa rezultantă finală cu închisoarea de 6 ani se va executa în regim de detenţie, cf. art. 60 C. pen.
În baza art. 399 alin. 1 C. pr. pen. rap. la art. 202 alin. 1 şi 3 C. pr. pen., menţine măsura arestului preventiv faţă de inculpata Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania pe o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată cel târziu la data de 16.11.2026.
În baza art. 72 C. pen., deduce din pedeapsa închisorii durata măsurilor preventive privative de libertate dispuse în cauză faţă de inculpata Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania, respectiv de la data de 13.09.2025 la zi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpata Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală şi a art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, condamnă pe inculpatul Sandu Ionuţ-Alexandru, la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de risc.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală şi a art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen., condamnă pe inculpatul Sandu Ionuţ-Alexandru, la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc (3 acte materiale de executare din datele de: 18.08.2025, 21.08.2025 şi 05.09.2025).
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală şi a art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, condamnă pe inculpatul Sandu Ionuţ-Alexandru, la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc (1 act material de executare din data de 12.09.2025).
În baza art. 38 alin. 1 C. pen., constată existenţa concursului de infracţiuni între faptele deduse judecăţii.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele concurente, în sensul că va aplica pedeapsa cea mai grea de 4 ani, la care va adăuga un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 2 ani, pedeapsa rezultantă fiind închisoarea de 6 ani.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a) C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a) şi alin. 5 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.
Pedeapsa rezultantă finală cu închisoarea de 6 ani se va executa în regim de detenţie, cf. art. 60 C. pen.
În baza art. 399 alin. 1 C. pr. pen. rap. la art. 202 alin. 1 şi 3 C. pr. pen., menţine măsura arestului preventiv faţă de inculpatul Sandu Ionuţ-Alexandru pe o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată cel târziu la data de 16.11.2026.
În baza art. 72 C. pen., deduce din pedeapsa închisorii durata măsurilor preventive privative de libertate dispuse în cauză faţă de inculpatul Sandu Ionuţ-Alexandru, respectiv de la data de 13.09.2025 la zi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Sandu Ionuţ-Alexandru în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi art. 112 alin. 1 lit. f) C. pen., dispune confiscarea specială a cantităţilor de:
10,17 grame de amfetamină şi cofeină (rămase după efectuarea analizelor de laborator), cantitate ce a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a IGPR, conform dovezii seria/nr. DCJSEO-1167510, din data de 03.10.2025;
11,7 grame de amfetamină şi cofeină (rămase după efectuarea analizelor de laborator), cantitate ce a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a IGPR, conform dovezii seria/nr. DCJSEO-1167509, din data de 03.10.2025;
4,57 grame de amfetamină (rămase după efectuarea analizelor de laborator), cantitate ce a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a IGPR, conform dovezii seria/nr. DCJSEO-1167511, din data de 03.10.2025;
193,49 grame de Ketamină (rămase după efectuarea analizelor de laborator), cantitate ce a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a IGPR, conform dovezii seria/nr. DCJSEO-1167508, din data de 03.10.2025;
2,73 grame de 3,4-Methylenedioxymetamfetamine (MDMA) (rămase după efectuarea analizelor de laborator), cantitate ce a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a IGPR, conform dovezii seria/nr. DCJSEO-1180378, din data de 15.10.2025.
În baza art. 112 alin. 1 lit. e) C. pen., dispune:
confiscarea specială a sumei de 1100 de lei dobândită de către inculpaţii Cristescu Bianca-Ștefania şi Sandu Ionuţ-Alexandru de la colaboratorul sub acoperire, cu ocazia cumpărării autorizate de droguri, efectuate în data de 18.08.2025;
confiscarea specială a sumei de 1000 de lei dobândită de către inculpaţii Cristescu Bianca-Ștefania şi Sandu Ionuţ-Alexandru de la colaboratorul sub acoperire, cu ocazia cumpărării autorizate de droguri, efectuate în data de 21.08.2025;
confiscarea specială a sumei de 500 de lei dobândită de către inculpaţii Cristescu Bianca-Ștefania şi Sandu Ionuţ-Alexandru de la colaboratorul sub acoperire, cu ocazia cumpărării autorizate de droguri, efectuate în data de 05.09.2025.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b) C. pen., dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri folosite la săvârşirea infracţiunilor:
un cântar electronic de precizie negru, având pe spate inscripţia „Digital Pocket Scale”, pe care au fost puse în evidenţă urme de cannabis, folosit de inculpatul Sandu Ionuţ-Alexandru în activitatea de trafic de droguri, bun depus la Camera de Corpuri Delicte a IGPR, conform dovezii seria/nr. DCJSEO-1164820, din data de 24.11.2025;
un grinder metalic ridicat din posesia inculpatei Cristescu Bianca-Ștefania, bun folosit la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, depus la camera de corpuri delicte a I.P.J. Călăraşi prin dovada seria CL, nr. 33356, din data de 11.11.2025;
coletul cu datele de identificare - Germania, Schlusselmacher Neumann, Max Neumann, Hagener Strabe 58239 Schwerte, având ca destinatar Daria Secheli, [ANONIMIZAT], depus la camera de corpuri delicte a I.P.J. Călăraşi prin dovada seria CL, nr. 33356, din data de 11.11.2025.
În baza art. 255 C. proc. pen. dispune restituirea către inculpaţii Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania şi Sandu Ionuţ-Alexandru a următoarelor bunuri:
telefonului mobil model Iphone X, în care este introdusă cartela SIM cu nr. de apel [ANONIMIZAT], ce-i aparţine inculpatei Cristescu Bianca-Ștefania, depus la camera de corpuri delicte a I.P.J. Călăraşi prin dovada seria CL, nr. 109504, din data de 16.01.2026;
telefonului mobil marca Apple model Iphone XIII, în care este introdusă cartela SIM cu nr. de apel [ANONIMIZAT], ce-i aparţine inculpatului Sandu Ionuţ-Alexandru, depus la camera de corpuri delicte a I.P.J. Călăraşi prin dovada seria CL, nr. 109504, din data de 16.01.2026.
În baza art. $112^1$ alin. 1 C. pen., dispune confiscarea extinsă a sumelor de 2.065,14 lei, 131,42 USD (dolari SUA) şi 30 de lire turceşti, sume identificate în următoarele conturi bancare şi în posesia inculpatei Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania, după cum urmează: suma de 2.065,14 lei în contul cu nr. IBAN [ANONIMIZAT], deschis la Salt Bank S.A. şi suma de 131,42 USD (dolari SUA) în contul bancar cu numerele [ANONIMIZAT] şi [ANONIMIZAT], deschis în cadrul Revolut Bank UAB Vilnius, Lituania.
În baza art. 397 alin. 2 C. proc. pen. menţine măsurile asigurătorii dispuse prin:
ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi, din data de 27.11.2025, prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător asupra soldului creditor existent şi a popririi pe sumele viitoare ce vor fi încasate în conturile bancare (inclusiv asupra dobânzilor), deschise la următoarele instituţii de credit pe numele inculpatei Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania: cont nr. [ANONIMIZAT], deschis la Salt Bank S.A.; cont nr. IBAN [ANONIMIZAT], deschis la Salt Bank S.A.; cont nr. [ANONIMIZAT], deschis la Salt Bank S.A. în vederea confiscării extinse şi pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.
prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi, din data de 22.12.2025, prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător asupra soldului creditor existent şi a popririi pe sumele viitoare ce vor fi încasate în contul bancar (inclusiv asupra dobânzilor), deschis la următoarea instituţie de credit pe numele inculpatei Cristescu Bianca-Ștefania: cont bancar cu numerele [ANONIMIZAT] şi [ANONIMIZAT], deschis în cadrul Revolut Bank UAB Vilnius, Lituania în vederea confiscării extinse şi pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare.
prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi, din data de 05.01.2026, prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 30 de lire turceşti ridicată din posesia inculpatei Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania, în vederea confiscării extinse.
În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C. pr. pen., obligă inculpaţii Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania şi Sandu Ionuţ-Alexandru la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 8822 lei (din care 7822 lei cheltuieli aferente urmăririi penale, 1000 lei cheltuieli aferente judecăţii), stabilite în sarcina fiecărui inculpat, astfel:
Sandu (fostă Cristescu) Bianca-Ștefania – 4011 lei;
Sandu Ionuţ-Alexandru – 4811 lei.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Dina Rodica, în cuantum de 2000 lei, conform delegaţiei seria AV nr. 679/02.02.2026, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunţată după redactare prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală, azi, 18.09.2026.
Document: Hotărâre 641/2026 – 18.09.2026
Decizie atacată cu apel
Nemulțumiți de soluția primei instanțe, decizia a fost atacată cu apel atât de inculpați, cât și de procurori.
Drept urmare, cauza a fost înaintată spre soluționare la Curtea de Apel Constanța, instanță abilitată să pronunțe o decizie definitivă, în cauză.
Primul termen în faza apelului a fost programat pe data de 16.12.2026, ora 10:30, la completul - C. 8 A.
Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Rejust.ro - Încheiere de dezînvestire nr. 511/2026 din 12.06.2026 pronunțată de Tribunalul Constanța
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele trimise în judecată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Tribunalul Constanța, pe cale să încheie un dosar de trafic internațional de droguri! Un bărbat și o femeie așteaptă verdictul
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


