Președintele Nicușor Dan - „Plecarea dintre noi a lui Marius Harosa este o pierdere uriașă“
Președintele Nicușor Dan - „Plecarea dintre noi a lui Marius Harosa este o pierdere uriașă“
123
Marime text
Președintele României, Nicușor Dan a transmis un mesaj de condoleanțe după trecerea în neființă a lui Marius Harosa. De asemenea, Șeful Statului a anunțat că în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru promovarea și apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, pentru implicarea civică în protejarea patrimoniului național și a intereselor strategice ale României, l-a decorat post mortem pe Marius Harosa cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
PRECIZĂRI:Plecarea dintre noi a lui Marius Harosa este o pierdere uriașă. Ni-l vom aminti mereu ca un luminos reper spiritual de verticalitate, de tenacitate pentru găsirea dreptății, de generozitate, modestie și discreție.
Ca jurist remarcabil, contribuția sa a fost covârșitoare în câștigarea unor litigii în cauze majore pentru statul român, cele mai semnificative dintre ele ținând de mișcarea civică Roșia Montană, una din cele mai importante manifestări civice în România după 1989.
Astfel, în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru promovarea și apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, pentru implicarea civică în protejarea patrimoniului național și a intereselor strategice ale României, l-am decorat post mortem pe Marius Harosa cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
Gândurile mele sunt alături de familia îndoliată! Dumnezeu să-l odihnească în pace!“ - se arată în mesajul transmis de preșeidntele Nicușor Dan
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Tags: Nicușor Dan
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


