Tractorist băut și fără permis, depistat în județul Constanța la volanul unui tractor neînmatriculat! Bărbatul a ajuns după gratii
Tractorist băut și fără permis, depistat în județul Constanța la volanul unui tractor neînmatriculat! Bărbatul
82
Marime text
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul neînmatriculare, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova – Compartimentul Siguranță Rutieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au reținut un bărbat, de 59 de ani, cercetat pentru săvârșirea faptelor. Potrivit IPJ Constanța, astfel, la data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, cel în cauză a condus un tractor agricol pe DC67 în localitatea Ghindărești, iar în urma verificărilor a reieșit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Totodată, în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că vehiculul condus nu figurează ca fiind înregistrat.
În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 13 noiembrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă“ - conform IPj Constanța.
Astăzi, 14 noiembrie, acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


