Reflectiile Comandantului Fidel Ultima intalnire cu LULA

L-am cunoscut la Managua în iulie 1980, acum 30 de ani, la celebrarea primei aniversări a Revoluţiei Sandiniste, graţie contactelor mele cu adepţii Teologiei Eliberării, pe care le-am iniţiat în Chile când în anul 1971 l-am vizitat pe preşedintele Allende.

De la Frei Betto ştiam cine era Lula, un lider sindical în care creştinii de stânga îşi puseseră speranţele de timpuriu.

Era vorba de un umil muncitor în industria metalurgică care se remarca prin inteligenţa sa şi prestigiul câştigat în sindicate, în acea ţară mare care se ridica din ceaţa dictaturii militare impuse de imperiul iancheu în anii 60.

Relaţiile Braziliei cu Cuba fuseseră excelente până când puterea dominantă în emisferă le-a făcut să sucombe. Au trecut decenii de atunci până să fie din nou ceea ce sunt astăzi.

Fiecare ţară şi-a trăit istoria ei. Patria noastră a suportat presiuni neobişnuite în etapele incredibile trăite din 1959 încoace, în lupta sa cu agresiunile celui mai puternic imperiu care a existat vreodată în istorie.

De aceea are pentru noi o enormă importanţă reuniunea care tocmai a avut loc la Cancun şi decizia de a crea o Comunitate a Statelor Americii Latine şi Caraibelor. Nici un alt fapt instituţional din emisfera noastră din ultimul secol nu are o asemenea transcendenţă.

Acordul este încheiat în toiul celei mai grave crize economice care are loc în lumea globalizată, coincizând cu cel mai mare pericol de catastrofă ecologică pentru specia noastră şi în acelaşi timp cu seismul care a distrus Port-au-Prince, capitala Haiti, cel mai dureros dezastru uman din istoria emisferei noastre, în ţara cea mai săracă de pe continent şi prima unde a fost abolită sclavia.

Când scriam această Reflecţie, la numai şase săptămâni de la moartea a peste 200 000 de persoane conform cifrelor oficiale din ţară, au sosit veşti dramatice despre daunele provocate de alt seism în Chile, care a cauzat morţi al căror număr se apropie de o mie, conform cifrelor anunţate de autorităţi, şi enorme daune materiale. Emoţionau mai ales imaginea suferinţei a milioane de chilieni afectaţi material sau emoţional de această lovitură crudă a naturii. Chile, din fericire, este o ţară cu mai multă experienţă în asemenea fenomene, mult mai dezvoltată economic şi cu mai multe resurse. Dacă n-ar fi avut o infrastructură şi clădiri mai solide, un incalculabil număr de persoane, poate zeci sau chiar sute de mii de chilieni, ar fi pierit. Se vorbeşte de două milioane de sinistraţi şi posibile pierderi care oscilează între 15 şi 30 de miliarde de dolari. În această tragedie are alături solidaritatea şi simpatia popoarelor, printre care al nostru, deşi dat fiind tipul de cooperare de care are nevoie este puţin ceea ce poate face Cuba, al cărei guvern a fost unul dintre primele care şi-au exprimat guvernului chilian sentimentele de solidaritate, când comunicaţiile erau încă întrerupte.

Ţara care astăzi pune la încercare capacitatea lumii de a face faţă schimbării climatice şi a garanta supravieţuirea speciei umane este fără îndoială Haiti, pentru că constituie un simbol al sărăciei de care azi suferă miliarde de persoane în lume, inclusiv o parte improtantă din popoarele de pe continentul nostru.

Ceea ce s-a întâmplat în Chile cu seismul de incredibila intensitate de 8,8 pe scara Richter, deşi de mai mare adâncime decât cel care a distrus Port-au-Prince, mă obligă să subliniez importanţa şi datoria de a încuraja paşii spre unitate obţinuţi la Cancun, deşi nu-mi fac iluzii că nu va fi complexă şi dificilă lupta noastră de idei în faţa efortului imperiului şi a aliaţilor lui din afara şi din interiorul ţărilor noastre pentru a zădărnici unitatea şi independenţa popoarelor noastre.

Vreau să las dovada scrisă a improtanţei şi simbolismului pe care l-au avut pentru mine vizita şi ultima întâlnire cu Lula, din punct de vedere personal şi revoluţionar. El spunea că, în apropierea încheierii mandatului, dorea să-l viziteze pe prietenul lui, Fidel; calificativ onorant pe care l-am primit din partea sa. Cred că-l cunosc bine. Nu de puţine ori am stat de vorbă ca doi fraţi în şi în afara Cubei.

Odată am avut onoarea să-l vizitez acasă la el, o casă situată într-un modest cartier din Sao Paulo, unde locuia cu familia. A fost pentru mine o întâlnire emoţionantă cu el, cu soţia şi fiii lui. Nu voi uita niciodată atmosfera familială şi sănătoasă din acel cămin, şi afecţiunea sinceră cu care-l întâmpinau vecinii, pe când Lula era deja un prestigios lider sindical şi politic. Nimeni nu ştia pe atunci dacă va ajunge sau nu la Preşedinţia Braziliei, pentru că interesele şi forţele care i se opuneau erau foarte mari, dar îmi plăcea să stau de vorbă cu el. Nici pe Lula nu-l interesa prea mult funcţia; îl satisfăcea mai ale plăcerea de a lupta şi o făcea cu mare modestie, modestie pe care a demonstrat-o cu prisosinţă când, învins fiind de trei ori de puternicii lui adversari, a reuşit să ajungă să fie permisă candidatura Partidului Muncitorilor cu a patra ocazie la presiunile celor mai sinceri prieteni.

Nu voi încerca să fac o relatare a ocaziilor când am stat de vorbă înainte de a fi ales Preşedinte; într-una dintre ele, printre primele, era la mijlocul anilor 80 când luptam la Havana contra datoriei externe a Americii Latine, care pe atunci atinea 300 de miliarde de dolari şi fusese plătită nu numai odată. Este un luptător înnăscut.

De trei ori, cum am spus, adversarii lui, bazându-se pe enorme resurse economice şi mediatice, l-au învins la urne. Colaboratorii lui cei mai apropiaţi şi prietenii ţtiam totuşi că venise ora ca acel om simplu muncitor să fie candidatul Partidului Muncitorilor şi a forţelor de stânga.

Cu siguranţă oponenţii lui l-au subestimat, s-au gândit că n-ar putea avea vreo majoritate în organul legislativ. Nu mai exista URSS. Ce putea să însemne Lula în fruntea Braziliei, o ţară cu mari bogăţii, dar slabă dezvoltare în mâna unei burghezii bogate şi influente?

Totuşi, neoliberalismul intra în criză, Revoluţia Bolivariană triumfase în Venezuela, Menem era în cădere liberă, Pinochet dispăruse de pe scenă şi Cuba rezista. Dar Lula este ales pe când Bush învinge fraudulos în Statele Unite, frustrându-l pe rivalul său Al Gore de victorie.

Începea o etapă dificilă. Impulsionarea cursei înarmărilor şi cu ea rolul Complexului Militar Industrial şi reducerea impozitelor pentru sectoarele bogate, au fost primii paşi ai noului Preşedinte al Statelor Unite. Cu pretextul luptei contra terorismului, a reînceput războaiele de cucerire şi a instituţionalizat asasinatul şi tortura ca instrumente de dominaţie imperialistă. Sunt de nepublicat faptele legate de închisorile secrete care trădează complicitatea aliaţilor Statelor Unite la această politică. În acest fel s-a accelerat cea mai rea criză economică din cele care în mod ciclic şi crescând însoţesc capitalismul dezvoltat, dar de data aceasta cu privilegiile de la Bretton Woods şi fără nici unul din angajamentele lui.

Brazilia, la rândul ei, în ultimii opt ani sub conducerea lui Lula, învingea obstacole, creştea dezvoltarea tehnologică şi potenţa ponderea economiei braziliene. Partea cea mai grea a fost prima sa perioadă, dar a avut succes şi a câştigat experienţă. Cu neobosita lui bătălie, calmul, sângele rece şi abnegaţie crescândă, în condiţii internaţionale atât de dificile, Brazilia a atins un PIB care se apropie de două milioane de miliarde de dolari. Datele variază după surse, dar toate îl situează între primele 10 economii din lume. În pofida acestui fapt, cu o suprafaţă de 8 milioane 524 de mii kmp, faţă de Statele Unite care abia au ceva mai mult teritoriu, Brazilia atinge abia 12% din PIB-ul acestui stat imperialist care jefuieşte lumea şi-şi desfăşoară forţele armate în peste o mie de baze militare pe toată planeta.

Am avut privilegiul să asist la instalarea sa la finele anului 2002. A fost acolo şi Hugo Chavez, care tocmai se confruntase cu lovitura de stat trădătoare din 11 aprilie acelaşi an, şi ulterior la lovitura petrolieră organizată de Washington. Deja Bush era Preşedinte. Relaţiile dintre Brazilia, Republica Bolivariană şi Cuba au fost întotdeauna bune şi de respect reciproc.

Eu am avut un accident serios în octombrie 2004, care mi-a limitat serios activitatea timp de luni, şi m-am îmbolnăvit grav la sfârşitul lui iulie 2006, aşa că nu am ezitat să deleg tribuţiile din fruntea Partidului şi Statului în proclamaţia de la 31 iulie, cu caracter provizoriu şi curând cu caracter definitiv când am înţeles că nu aş mai fi în condiţia de a mi le asuma din nou.

Atâta timp cât starea de sănătate mi-a permis am studiat şi meditat, m-am dedicat la acestea şi să revăd materiale ale Revoluţiei noastre, din când în când publicând unele Reflecţii.

După ce m-am îmbolnăvit am avut privilegiul de a fi vizitat de Lula ori de câte ori a venit în Patria noastră şi să stau de vorbă pe larg cu el. Nu voi spune că am fost întotdeauna de acord cu toată politica lui. Sunt, din principiu, împotriva producerii de biocombustibili pe baza unor produse care ar putea fi folosite ca alimente, conştient fiind că foametea este şi va putea deveni tot mai mult cea mai mare tragedie a omenirii.

Acest totuşi - o spun cu toată sinceritatea - nu este o problemă creată de Brazilia şi cu atât mai puţin de Lula. Face parte inseparabilă din economia mondială impusă de imperialism şi de aliaţii lui bogaţi care, subvenţionându-şi producţiile agricole, îşi protejează pieţele interne şi concurează pe piaţa mondială cu exporturile alimentare ale ţărilor din Lumea a Treia, obligate să importe în schimb articole industriale produse cu materiile prime şi resursele energetice tot ale lor după ce au moştenit sărăcia de secole de colonialism. Înţeleg perfect că Brazilia nu avea alternativă în faţa concurenţei neloiale şi a subvenţiilor Statelor Unite şi Europei, decât să crească producţia de etanol.

Rata de mortalitate infantilă este în Brazilia de 23,3 la mia de născuţi vii şi cea maternă de 110 la fiecare 100 000 de naşteri, în timp ce în ţările industrializate şi bogate este sub 5 şi respectiv 15. Aş putea cita multe alte date similare.

Zahărul de sfeclă, subvenţionat de Europa, a scos ţara noastră de pe piaţa zahărului, derivat din trestie, muncă agricolă şi industrială precară şi sezonieră care ţinea neutilizaţi o mare parte de timp pe muncitorii din această ramură. Statele Unite, la rândul lor, au pus stăpânire pe cele mai bune suprafeţe şi companiile lor erau stăpâne ale acestei industrii. Într-o zi, dintr-o dată, ne-au sistat cota de zahăr şi ne-au blocat ţara ca să zdrobească Revoluţia şi independenţa Cubei.

Astăzi Brazilia a dezvoltat cultivarea trestiei de zahăr, soia şi porumb cu maşini de înalt randament care se pot folosi la aceste culturi cu o productivitate înaltă. Când am văzut într-o zi filmată o suprafaţă de 40 000 de hectare la Ciego de Avila destinată cultivării de soia în rotaţie cu porumb unde se va lucra tot anul, am exclamat: este idealul unei întreprinderi agricole socialiste, înalt mecanizată cu o ridicată productivitate pe om şi hectar.

Problemele agriculturii şi a instalaţiilor pentru agricultură în Caraibe sunt uraganele care, într-un număr crescând, îi devastează teritoriul.

De asemenea, ţara naostră a elaborat şi semnat cu Brazilia finanţarea şi construcţia unui foarte modern port la Mariel, care va fi de enormă importanţă pentru economia noastră.

În Venezuela se foloseşte tehnologia agricolă şi industrială braziliană pentru a produce zahăr şi pentru a folosi deşeurile ca sursă de energie termoelectrică. Echipamentele mderne lucrează într-o întreprindere tot socialistă. În Republica Bolivariană se foloseşte etanolul pentru a ameliora efectul nociv al benzinei asupra mediului.

Capitalismul a dezvoltat societăţile de consum, dar şi risipa de combustibil care a dus la riscul unei dramatice schimbări climatice. Natura a avut nevoie de 400 de milioane de ani ca să creeze ceea ce specia noastră consumă în numai două secole. Ştiinţa nu a rezolvat încă problema energiei care să o înlocuiască pe cea generată azi de petrol; nimeni nu ştie de cât timp va fi nevoie şi cât va costa rezolvarea la timp. Vom dispune de timp? Acest lucru s-a discutat la Copenhaga şi conferinţa la nviel înalt a fost un eşec total.

Lula mi-a spus că atunci când etanolul costă 70% din valoarea benzinei, deja nu mai este o afacere să-l produci. A mai spus că Brazilia, dispunând de cea mai mare pădure de pe planetă, va reduce progresiv tăierile actuale cu 80%.

Astăzi posedă cea mai mare tehnologie din lume pentru a fora în mare, şi poate extrage combustibili aflaţi la o adâncime de şapte mii de metri de apă şi fund marin. Acum 30 de ani ar fi părut o istorie SF.

Mi-a mai explicat programele educaţionale de înalt nivel pe care Brazilia şi le propune să le deruleze. Apreciază în cel mai înalt grad rolul Chinei pe arena mondială. Declara cu mândrie că schimburile comerciale cu această ţară se ridică la 40 de miliarde de dolari.

Un lucru este indiscutabil: muncitorul metalurgist s-a transformat în prezent într-un om de stat remarcabil şi prestigios a cărui voce este ascultată cu respect la toate reuniunile internaţionale.

Este mândru că a primit onoarea ca Brazilia să organizeze Jocurile Olimpice din anul 2016 în vitutea excelentului program prezentat în Danemarca. Va fi şi sediul Mondialului de fotbal din 2014. Totul este rodul proiectelor prezentate de Brazilia, care au depăşit pe cele ale concurenţilor.

O mare dovadă a faptului că nu este un om interesat a fost că a renunţat să caute să fie reales şi are încredere că Partidul Muncitorilor va continua să guverneze Brazilia.

Unii invidioşi pe prestigiul şi gloria lui, şi mai rău, cei care sunt în slujba imperiului, l-au criticat că a vizitat Cuba. Au folosit pentru asta calomniile josnice pe care de jumătate de secol le întrebuinţează la adresa Cubei.

Lula ştie de mulţi ani că în ţara noastră n-a fost torturat niciodată nimeni, niciodată nu s-a ordonat asasinarea vreunui adversar, niciodată nu a fost minţit poporul. Are siguranţa că adevărul este tovarăş inseparabil al prietenilor săi cubanezi.

Din Cuba a plecat la vecinul nostru, Haiti. Pe el l-am informat despre ideile noastre şi ceea ce ne propunem în legătură cu un program sustenabil, eficient, deosebit de important şi foarte economic pentru Haiti. Ştie că peste o sută de mii de haitieni au fost trataţi de medicii noştri şi absolvenţii Şcolii Latinoamericane de Medicină după cutremur. Am vorbit chestiuni serioase, îi cunosc dorinţa arzătoare de a ajuta acest nobil şi încercat popor.

Voi păstra o amintire de neşters al ultimei mele întâlniri cu Preşedintele Braziliei şi nu ezit s-o declar.

FIDEL CASTRO RUZ

1 martie 2010

Ora 12:15 pm