Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:33 20 01 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cel mai mare spectacol caritabil care s-a realizat, în ultimii ani, pe litoralul românesc Campania naţională umanitară „Dăruieşte Bucurie” se încheie cu două concerte importante (galerie foto)

ro

24 Jun, 2014 20:08 1658 Marime text
Săptămâna aceasta, se încheie cea de-a II-a ediţie a campaniei umanitare „Dăruieşte bucurie”, ce are menirea de a sprijini şi integra în societate 150 de copii din centrele de plasament din Constanţa, şi anume Antonio, Delfinul, Micul Rotterdam, CPCRU (Aluniş), Ovidiu, Adăpostul de zi şi de noapte din Constanţa.  
 
În Club Doors din Constanţa, vineri, 27  iunie, de la ora 20:00, va avea loc concertul „Kids 4 Kids of Rock Reloaded”, susţinut de Fade Escape, Trupa 9 şi 13 Cuvinte (de la High-School Band), M.o.D. şi To Be Continued (School of Music), Seven Fusion K-Pop (CNA Regina Maria) şi chitaristul Andrei Lucaci (eMenTi, şcoala lui Mihai Trăistariu).
Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa, campania umanitară se va încheia cu spectacolul caritabil „Dăruieşte bucurie”, susţinut de 100 de copii ai Total Dance Center, elevi de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, trupa Alb Negru, Mihai Trăistariu şi formaţia propriei lui şcoli eMenti Star Academy. Evenimentul caritabil se va încheia cu spectacolul actorului de comedie şi prietenul Total Dance Center, Doru Octavian Dumitru.
În deschiderea spectacolului, Asociaţia Naţională Cultural-Artistică „Total Dance Center” va face o incursiune video în povestea întregii campanii umanitare. Preţul unui bilet este 40 de lei şi poate fi achiziţionat sunând la numărul de telefon 0728451038.
 
Luni, 23 iunie, de la ora 13:00, în Parcul Tăbăcăriei, copiii din centrele de plasament s-au jucat, au dansat, au învăţat să lucreze în echipă şi s-au împrietenit cu 60 de voluntari de la Şcoala de Dans Total Dance Center şi de la liceele partenere. La sfârşitul zilei, copiii au primit 170 de jucării de pluş, din partea organizatorilor, fiecare având posibilitatea de a-şi alege jucăria preferată.
 
„Ideea de la care a plecat campania umanitară, respectiv spectacolul de final, a venit de la minunaţii cursanţi ai Centrului Total Dance, care au simţit nevoia şi plăcerea de a face un gest nobil pentru copiii din centrele de plasament. Iniţial, campania a purtat numele << Copii pentru copii >>, iar ideea a fost preluată, îmbunătăţită şi amplificată sistematic de către toţi membrii TDC şi de partenerii noştri. Suntem foarte bucuroşi că această campanie v-a sensibilizat şi v-a adus alături de noi. Graţie ajutorului primit de la dumneavoastră, copiii din centrele de plasament au fost integraţi în toate activităţile campaniei, au primit bucuria dăruită de dumneavoastră şi sunt pregătiţi să o dăruiască mai departe. De asemenea, vă invităm să ne distrăm împreună sâmbătă, la cel mai mare spectacol caritabil care s-a realizat în ultimii ani pe litoralul românesc”, declară Corina Mădălina Tiron, vicepreşedinte Asociaţia Naţională Cultural-Artistică „Total Dance Center”.
 
Campania naţională „Dăruieşte bucurie” este organizată cu ajutorul DGASPC şi sprijinită de Primăria Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, RATC, Club Doors, Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa, Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport, Agenţia de Relaţii Publice Plus Communication, Restaurant Integra, Cora, Hotel Megalos, Forte Life, BallonStyle, Adora Studio, Evenimente Constanţa, Pim Copy, Kool Media, Ara Sound, JCI, Reya Consulting, Aikido Aikikai, Kokkai Security, Laguna Resort, MissState. Partenerul media principal al campaniei este Radio Constanţa. Alţi parteneri media: TV Neptun, Litoral TV, Antena 1, Radio Neptun, Radio Sky, Radio Deea, Telegraf, Cuget Liber, Ziua de Constanţa, Observator de Constanţa, Replica de Constanţa şi Tzinah Records.

Asociaţia Naţionala Cultural-Artistică „Total Dance Center” este o organizaţie non-guvermanentală, fără scop lucrativ, cu personalitate juridică, apolitică, care are drept scop coordonarea, realizarea, dezvoltarea şi promovarea tuturor valorilor cultural-artistice, atât la nivel naţional cât şi internaţional, prin evenimente sociale: cultural-artistice, sportive, turistice, educaţionale şi de interes ecologic (dans artistic sau sportiv, teatru, design vestimentar, modeling, muzică, arte plastice, limbi straine, etc.). De asemenea, Asociaţia sprijină prin mijloace directe şi indirecte drepturile artiştilor, a categoriilor sociale defavorizate, dar luptă şi împotriva drogurilor, a discriminărilor rasiale, religioase şi de orice altă natură.          
 
Sursa afiş: Facebook
Sursa galerie foto: Total Dance Center

Ti-a placut articolul?

Comentarii