Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:09 02 06 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scriitorul Florin Șlapac, venit și plecat din această lume, în aceeași zi de 13

ro

13 Mar, 2020 00:00 2272 Marime text


Astăzi se împlinesc 68 de ani de la nașterea regretatului scriitor Florin Șlapac, dar și șase ani de când a intrat în lumea umbrelor. Născut pe 13 martie 1952, a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân“ din Constanța și Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, secția Filologie - engleză.


 
A debutat editorial în volumul colectiv „Caiet de poezie”, apărut în urma concursului Editurii Eminescu, în 1973. Textele sale de proză scurtă sunt incluse în mai multe antologii de proză contemporană - „Vânzătorul de enigme”, „Generaţia ’80 în proza scurtă”; „Iubiri subversive” - cele mai bune povestiri 1997”; „Plaja nudiștilor - cele mai bune povestiri 1998”; „Romanian Fiction of the ’80s and ’90s - a concise antology with an introduction by Ion Bogdan Lefter”.

A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, în anul 1990 și al ASPRO, în anul 1999. A fost redactor al revistei „Tomis”, al editurilor „Pontica” și „Paralela 45”, dar și redactor-șef al revistei „Amphion”, editată la inițiativa Anei-Maria Munteanu, director pe atunci al Teatrului de Balet din Constanța, care i-a oferit scriitorului șansa de a lansa o revistă culturală așa cum și-a dorit, fermecătoare, vie și atrăgând colaborări de prestigiu.
 
Romanele sale („Matei și Eva”, „Jucăria”, „La inima fermecată”), precum și proza scurtă („Centrul schimbător al atenției” și „Salonul refuzaților”) au fost distinse cu mai multe premii literare, printre care Premiul pentru proză al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor, pentru romanul „La inima fermecată” (1995). A primit, de asemenea, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, pentru activitatea literară și de traducător (2004).
 
Anglist de forță, a tradus peste 20 de volume din literatura britanică și americană, lăsându-ne variante românești excelente ale unor scriitori clasici, precum Isaac Asimov, William Trevor, Charles Bukowski, Tim O'Brien sau Malcolm Lowry.
 
Ca prozator, a făcut parte din generația optzecistă, cu care, pe de o parte, s-a identificat prin vârstă și afinități literare, iar pe de altă parte, s-a singularizat prin stil și prospețimea viziunii asupra imaginarului post-modern, prin frazarea impecabilă, aproape carteziană.
 
A fost un revoltat și, în același timp, un înțelept însingurat, aproape mizantrop, greu de pătruns și de încadrat în curente sau programe estetice. Și-a scris cărțile cu o minuțiozitate de artizan, romanele și colecțiile sale de povestiri fiind un model de scriitură estetică și hipersenzitivă.
 
S-a stins din viață pe 13 martie 2014, în ziua în care ar fi împlinit 62 de ani, după o luptă lungă și nedreaptă cu neajunsurile unui trup care l-a trădat prematur. Din considerente „birocratice”, data decesului a fost trecută în acte cu o zi mai devreme.
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanta
 
Citește și:
 

Scriitorul constanțean Florin Șlapac ar fi împlinit 64 de ani. Ar fi împlinit!

Doliu în lumea scriitoricească dobrogeană A murit scriitorul Florin Șlapac. El va fi înmormântat astăzi

 

Comentarii








Cele mai recente postari