Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:33 13 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Dr. Victor Climescu, primarul comunei Carmen Sylva

ro

16 Feb, 2024 17:00 1200 Marime text
Personalitate: Climescu Victor

Stațiunea din jurul lacului sărat, creată de fondatorul său cu numele Techirghiol Movilă, în anul 1899, a avut soarta mai tuturor localităților dobrogene. S-a unit și apoi s-a desprins din configurația administrativă ori de câte ori un primar cu idei autocrate a solicitat și i s-a aprobat.
 
Astfel, la 1 ianuarie 1928, Carmen Sylva, parte din Techirghiol-Movilă, capătă statutul de staţiune balneară şi are dreptul să se organizeze după regulamentul comunelor. După Grigore Cristu, primarul care a stat doar câteva zile la cârma primăriei și îşi dă demisia, este delegat cu girarea afacerilor comunale dr. Victor Climescu. Avea doar 33 de ani. Era director al Sanatoriului pentru combaterea tuberculozei la copii. Revine pe scaunul primului edil în anii de război și rămâne până în anul 1945.
 
Dr. Victor Climescu începuse să lucreze în 1921 la Eforia Spitalelor Civile Bucureşti, iar în 1925 este numit director la Carmen Sylva, unde va rămâne să conducă destinele sanatoriului patru decenii încheiate. Sanatoriul fusese construit în 1909, provizoriu, cu instalații de băi calde, aplicații de cataplasme și helioterapie. 
 
Face demersuri oficiale și, în 1930, preia de la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor terenul pe care se afla construit sanatoriul din Carmen Sylva, inclusiv plaja.
 
Anul următor, ministrul Ioaniţescu vizitează Sanatoriul CTC, condus de dr. Victor Climescu. În fiecare an, aici se tratau circa 1.500 de meseriaşi, asiguraţii Casei Centrale. Dincolo de binefacerile curei, de dotarea modernă, confort etc., sanatoriul avea o bibliotecă de 750 volume şi un teren de sport. Se pare că primul mandat al doctorului a durat puțin.
 
Mai târziu, prin decizie guvernamentală publicată în Monitorul oficial din februarie 1941, „la cârma orașului nereședință Carmen-Sylva, stațiune balneară din județul Constanța, este numit d-l dr. Victor Climescu, ca primar, în locul d-lui Dumitru Panait, iar d-l Ion Magda, ca ajutor de primar, în locul d-lui Gh. Buzutică, demisionat”.[1]

Erau ani grei pentru țară. Războiul aducea moartea peste tot locul.
 
Printre primele măsuri luate în funcția oficială primită a fost să se adreseze moștenitorilor Movilă pentru a rezolva, măcar provizoriu, problema sediului Primăriei. Printre documentele primite de autoarea acestor rânduri de la Ivonne Movilă, ultima supraviețuitoare a familiei, se află și această scrisoare semnată de primarul în funcțiune dr. Victor Climescu.
„Stimată doamnă Elena Toma ( n.r. mama Ivonnei) deoarece comuna nu posedă local propriu de primărie, iar pentru actualul local expiră contractul la 19 mai crt. și nici clădirea nu mai corespunde cerințelor actuale, în luna martie crt fiind la București am făcut dlui arhitect Arta Cerchez propunerea ca în vila „Centrală” din Carmen Sylva, clădire donată comunei de defuncta Elena Movilă pentru azil de bătrâni - până la punerea în practică a acestui mărinimos lăsământ - să putem instala în parterul clădirii birourile serviciilor primăriei.
 
Cum dl Cerchez nu a putut întruni pe toți moștenitorii spre a lua avizul anexat aici vă trimit în copie răspunsul Dsale, cu rugămintea să binevoiți a ne comunica cât mai neîntârziat dacă și Dvs sunteți de acord ca Primăria să-și instaleze birourile în acel imobil cu începere de la 15 mai a.c.
Vă fac această rugăminte și propunere nădăjduind că și Dvs veți aprecia că este și în interesul stațiunii să avem un local de Primărie care să corespundă măcar temporar nevoilor ei și sperând într-un răspuns afirmativ și din partea Dvs vă rugăm să primiți mulțumirile mele anticipate.”

Sigur, era vorba despre un provizorat, dar iată că la opt decenii distanță, azilul preconizat de Ioan Movilă în imobilul construit de el este pe de-antregul sediul Primăriei Eforie!
 
Ca primar, doctorul care își împărțea treburile edilitare cu sala de operație a mai lăsat și alte mărturii despre caracterul faptelor sale. Presa consemna, printre altele, că
D. dr. Victor Climescu, primarul staţiunei, a făcut darea de seamă asupra activităţii cantinei arătând că cei 35 de beneficiari ai cantinei sunt copii de invalizi, concentraţi şi din familiile nevoiaşe. Mâncarea a fost şi este şi în acest an preparată de d-ra învăţătoare Silvia Şerban, cu elevele cursului complimentar.”[2]
Este vorba despre o inițiativă socială luată de doctorul-primar de a ajuta copiii soldaților răniți pe front cu hrană caldă asigurată prin serviciile unei învățătoare ajutată de elevele sale.
 
O fostă asistentă a sanatoriului, Valentina Radu, îşi amintea:
„Eu am lucrat cu dr. Victor Climescu între anii 1958 - 1965, mulţi deci. Doctorul a rezistat 42 de ani director al acestui sanatoriu. A fost un foarte bun organizator, un om dintr-o bucată, un adevărat român. Îşi iubea cu pasiune munca, pe bolnavi îi trata egal, nu pretindea de la nimeni nimic. În timpul războiului a fost primarul oraşului. Când bombardamentele se intensifică obţine garnituri de tren pentru a evacua sanatoriul, pe bolnavi şi personalul medi­cal. În drum spre Brebu, judeţul Prahova, sunt surprinşi de un groaznic atac aerian şi scapă ca prin minune. La începutul anului 1945 este schimbat din funcţia de primar cu un om al timpului şi revine la sanatoriu. Abia în 1947 reuşeşte să-i evacueze pe ocupanţii sovietici din stabilimentul medical”.[3]

Medicul Victor Climescu

Dr. Victor Climescu s-a născut la 10 februarie 1895 la Botoșani. Urmează cursurile universitare la Facultatea de Medicină din București. În această vreme deține funcțiile de președinte al Societăţii studenților în medicină și vicepreședinte al Societăţii internilor.
 
  • Este redactorul revistei „Spitalul” (1923-1924). Lucrează, ca preparator, în clinicile profesorilor Toma Ionescu, Ernest Juvara, Bălăcescu; medic primar (1942); realizează, în decursul anilor, peste 11.000 de operații.
  • Obține titlul de doctor, în medicină, cu teza: Contribuții la studiul autogrefelor osoase, fragmentare, parțiale în afecțiunile traumatice și patologice ale membrelor (publicată în 1925) ; face specializări: Berck sur Meèr – Franța, pentru tuberculoza osteoarticulară, iar la Facultatea de medicină, radiologia; de asemenea, își completează experiența în sanatoriile din Lysin – Elveția.
  • Tot în 1925 este numit directorul Sanatoriului T.B.C. din Eforie Sud, unde pune bazele specialității chirurgia tuberculozei osteoarticulare. Continuă perfecționarea în alte clinici din străinătate – Viena, Milano, Torino (1938).
  • Este inițiatorul și organizatorul primei campanii pentru depistarea integrală a tuberculozei osteoarticulare în România.
  • Este creator de școală chirurgicală osteo-articulară. A fost ales vicepreședinte al „Societății naționale de ortopedie și traumatologie”; președintele Secției de ortopedie și tuberculoză osteoarticulară – Filiala Dobrogea; membru în comitetul de conducere al „Societății de ftiziologie din România”. Distincții: medic emerit (1954); „Steaua Republicii”, cls. A V-a.[4]

Omul Victor Climescu

Anunțul a fost făcut în presa centrală:
„Duminică seara a avut loc logodna d-rei Else Anișoara Bădulescu, fiica d-lui col. Savian Bădulescu, primarul sectorului 111 (albastru), deputat de Ilfov și secretarul general al partidului poporului, cu d-nul dr. Victor Climescu, directorul sanatoriului C. T. C. Inelele au fost schimbate de d-na și d-nul Lăscăruț L. Catargi.“[5]
Soția îi va fi tovarăș de lung drum în viață, susținându-l. Au locuit împreună toată viața într-o locuință din incinta sanatoriului.

 
Geo Bogza îi dedică un splendid reportaj pe care ne permitem să-l reproducem în aceste rânduri:
„UN OM şi-a trăit toată viaţa în vuietul mării. Şi n-a fost marinar, nici paznic de far, nici din neamul pescarilor. A fost doctor. Doctor în medicină şi chirurgie. Dar viaţa lui a fost marea şi chirurgia celei mai din adânc structuri a fiinţei omeneşti: scheletul de calcar, ce ne ţine în picioare şi mai dăinuie multă vreme după ce inimă şi creier s-au topit.
 
A fost cunoscătorul desăvârșit, a fost investigatorul - ca un geolog care coboară în adâncime - al scheletului omenesc. Asupra acestuia s-a aplecat, asupra acestuia şi-a ţinut ochii ficşi, cu o fixitate hipnotică, toată viaţa.
 
Şi a fost toată viaţa, pentru mii de oameni bolnavi de calcarul fiinţei lor, ultima şansă, ultima speranţă. Pe toţi i-a vindecat, pe toţi cât a fost omeneşte posibil, cu dăruirea de sine a apostolilor, a întemeietorilor de religii... De la prietenul meu M. Blecher, ce plătea un tragic tribut cumplitei boli care e tuberculoza coloanei vertebrale, şi de la pictoriţa Lucica Demetriade Bălăcescu am auzit întâia oară, cu aproape patruzeci de ani în urmă, numele doctorului Climescu şi numele spitalului său, alcătuit din trei iniţiale: C.T.C. Trei iniţiale, ca un strigăt de deznădejde: combaterea tuberculozei la copii. Acolo, pe pământurile ultime ale Dobrogei, între lacul cu ţărmuri de stepă şi nemărginirea mării, pe faleza de la Eforie se înălţa aşezământul spre care se îndreptau cei loviţi de cea mai mare nenorocire, cei cu scheletul atacat de bacilul lui Koch.
 
Trei nume - trei mituri inebranlabile şi cu un tot mai mare prestigiu - îi duceau pe toţi acolo: numele şi puterea Soarelui, numele şi puterea Mării, numele şi puterea doctorului Climescu. Cu ele în minte, cu ele pe buze intrau pe poarta acelui prim sanatoriu maritim, pe care ar fi putut sta scris: Nutriţi orice speranţă, voi cei ce intraţi...
 
Prietenul meu Blecher a murit, dar câte mii sunt cei ce îşi datorează viaţa doctorului Climescu? În fiecare dimineaţă soarele răsărea din apele mării şi în fiecare dimineaţă marele preot al vieţii îşi începea slujba, atât de laică şi totuşi atât de sfântă, tăind oasele şi articulaţiile minate de morbul tuberculozei, iremediabil pierdute şi putând aduce ruina întregii fiinţe, smulgând din ghearele morţii pe cei pe care ea îi apucase cu gândul să nu le mai dea drumul.
 
Şi nu erau numai copii, ci oameni de toate vârstele şi stările sociale: învăţători şi ţărani cu faţa arsă de vânt, vreun călugăr cu barba neagră şi obrazul galben ca ceara, gingaşe domnişoare care dacă ar fi fost văzute într-o sală de bal ar fi făcut să bată mai tare inimile unui întreg oraş, şi iar ţărani şi ţărănci, amărâta lume a unei ţări amărâte, şi desigur copiii, copiii, copiii, băieţi şi fete cu care moartea ar fi vrut să se ospăteze cât mai erau fragezi. Tăiaţi cu fierăstrăul, înfăşuraţi într-o multitudine de feșe, ca faraonii când erau îmbălsămaţi, prinşi în sarcofagii albe de ghips, dar smulşi din ghearele morţii, putând să vadă şi să respire, întinşi pe cărucioare înalte, erau scoşi zi de zi, lună de lună, iar uneori an de an, pe terasele sanatoriului, în faţa mării dinspre care soarele răsărea roşu, de un roşu cosmic şi de un roşu biologic, ca sângele care ţâşnea în sala de operaţie, după ce era înlăturată putrezimea şi nu mai rămânea decât celula vie, sensibilă, primordială cărămidă a vieţii.
Din apele mării şi sub puterea soarelui pornise cândva viaţa, iar cei întorşi acum de pe drumul morţii erau puşi faţă în faţă cu întinderea ei nemărginită şi cu virtuţile ei incoruptibile. Şi marea îi lua în primire, cu albăstrimea ei, cu foşnetul ei, cu aerul ei sărat, cu boarea ei unică şi treptat, treptat îi readucea la viaţă.
 
Aşa a fost acolo, la C.T.C., pentru mii de oameni, o jumătate de secol: Soarele, Marea, Climescu, întemeietor de şcoală, teoretician şi practician de nivel mondial, ar fi putut pleca de acolo spre orice strălucită carieră. Dar a rămas acolo, pe faleza dintre mare şi lac, între bolnavi şi săraci, întreaga lui viaţă până în ultima clipă.
 
De câţiva ani, acest om care fără nici un fel de vâlvă şi fără nici un fel de onoruri a făcut atât de mult bine unei ţări întregi, îşi doarme somnul de veci cu aceeaşi modestie cu care a trăit, în cimitirul de la Tuzla, cimitir de pescari şi de plugari de stepă. Din tot ce a fost, ţipete de durere, cuvinte de recunoştinţă, chipurile unei întregi lumi de bolnavi, doctori, surori, n-a mai rămas pentru el decât vuietul îndepărtat al mării. E singur acolo, dar noaptea braţele crucii sub care doarme par că se prelungesc în braţele de lumină, nesfârşit de lungi, ale farului de la Tuzla. E monumentul lui, cum noi nu ne vom învrednici poate să-i ridicăm niciodată. Geo Bogza[6]
 

Recunoștință postmortem?

La 17 mai 1971, prin Decretul prezidențial nr. 175, Sanatoriul TBC osteoarticular primește numele creatorului său: „Dr. Victor Climescu”.
 
Pentru memoria afectivă a oraşului, decernarea în 1991 a medaliei de aur, postmortem, doctorului Victor Climescu de către Academie du Devouement National din Franţa, cu titlul de recompensă pentru serviciile aduse operelor sociale şi umanitare.
O stradă din Techirghiol îi poartă numele.
lar în decembrie 1998, cu prilejul ani­versarii a 90 ani ai spitalului de ortopedie, consiliul local I-a declarat, postmortem, cetăţean de onoare al oraşului Eforie.
 
Cât despe soarta sanatoriului lui, distrus de aberațiile hrăpărețe ale unor decidenți, nu mai este loc să scriem.
 
Citește și:
Semion Petrescu a adus animatograful lui Edison la Constanța
 
Dr. Horia Slobozeanu, proprietarul primului muzeu arheologic din țară
 

[1] Monitorul Oficial, Partea 1,109, nr.32, 7 februarie 1941
 
[2] Universul - Provincie, 60, nr.299, 1 noiembrie 1943
 
[3] Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan, Techirghiol pentru Europa, 1999, Edditura Alma, Galați, p.388
 
[4] Dicţionar de personalităţi dobrogene, vol. l, Editura Ex Ponto, 2004, p.74
[5] Dimineaţa, 23, nr.7296, 24 martie 1927
 
[6] Contemporanul, 25, nr.10, 5 martie 1971
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii

  • Virgil Breaban 25 Feb, 2024 22:49 Felicitari pentru articol! In memoria unor asemenea personalitati ar trebui organizate intalniri cu elevii din Eforie, dar si cu cei din alte localitati ale judetului; unii dintre ei poate vor fi tentati sa imite tinuta si comportamentul inaintasului lor.
  • Virgil Breaban 25 Feb, 2024 22:49 Felicitari pentru articol! In memoria unor asemenea personalitati ar trebui organizate intalniri cu elevii din Eforie, dar si cu cei din alte localitati ale judetului; unii dintre ei poate vor fi tentati sa imite tinuta si comportamentul inaintasului lor.
  • maria 17 Feb, 2024 10:25 Din nou FELICITARI dnei Lapusan pentru subiect si bogatia de informatii prezentate. Din pacate, nu avem un bust al dr. Climescu in Constanta si Eforie. In schimb avem niste ciudatenii de sculpturi pe faleza la Modern care, nu-mi permit sa spun cu ce semana. Parca a fost o initiativa sa propunem ce personalitati constantene merita recunostinta noastra prin amplasarea busturilor lor in locuri publice. Nu s-a mai auzit nimic cum s-a finalizat .Oricum nu s-a miscat nimic.Ce soarta trista pentru acest oras sa aiba edili care nu iubesc istoria Constantei si pe cetatenii ei.







Cele mai recente postari