Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:55 06 07 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In memoriam Ovidiu Papadima, ilustrul folclorist dobrogean persecutat și arestat de autoritățile comuniste

ro

23 Jun, 2022 00:00 1137 Marime text
Ovidiu Papadima. Sursa foto: Revista Edusoft
  • Deși, în lagărul de la Poarta Albă, din județul Constanța, a ajuns să cântărească doar 44 de kilograme, reputatul eseist ținea, în celulă, adevărate cursuri de literatură. 
În urmă cu 103 ani se năștea în comuna Sinoe, din județul Constanța, ilustrul eseist, istoric și cronicar literar, folclorist dobrogean Ovidiu Papadima. S-a remarcat încă din școală pentru curiozitatea sa și dragostea de cunoaștere. A fost un elev premiant, iar după absolvirea Liceului „Al. Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București, între 1928 și 1931.

În anul 1950 a fost condamnat, de un tribunal al poporului, pentru „activitate contrarevoluționară, imputându-ise articolele publicate în anii 1935-36, care ar fi contribuit la ascensiunea politică a lui Ion Antonescu. În procesul său, martori ai apărării au fost George Călinescu și Gala Galaction.

Timp de patru ani a trecut pe la Jilava, Craiova, Aiud, Baia Sprie, Cavnic și Gherla. Deși, în lagărul de la  Poarta Albă, din județul Constanța, a ajuns să cântărească doar 44 de kilograme, reputatul eseist ținea, în celulă, adevărate cursuri de literatură.

Prin opera sa dedicată folclorului românesc, Papadima a încercat să stabilească un specific al spiritualității naționale, conceptualizând așa-numitul „spațiu mioritic” al românilor. A publica mai multe studii în acest sens, printre care „Literatura populară română. Din istoria și poetica ei”, precum și o antologie-reper de poezie populară, „Cu cât cânt, atât sunt”.
 
23 iunie 1909 - se năștea în comuna Sinoe, din județul Constanța, Ovidiu Papadima

1928 - absolvă studiile Liceului „Al. Papiu Ilarian” din Târgu Mureș

1928-1931 - a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București

1933 - a debutat în calitatea de cronicar, în vremea când avea doar 23 de ani, în Revista Gândirea. Alături de el a debutat și Tudor Vianu

1933 - 1935 - Asistent al profesorului Dumitru Caracostea, la Facultatea de Litere și Filosofie

1938 - 1940 - Studii de specializare în Germania prin bursa Alexander von Humboldt

1940 - 1941 - Lector de Literatură română la Universitatea din Viena  

1941 - a urmat postul de secretar la Revista Fundațiilor Regale

1941 - debutează cu volumul „O viziune românească asupra lumii. Studiu de folclor”, lucrare scrisă în aceeași perioadă cu „Spațiul mioritic” a lui Blaga

1941 - 1949 - Asistent și șef de lucrări la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București

1944 - își va susține un al doilea doctorat, în litere, cu lucrarea „Ideologia literară pozitivistă în literatura românească a secolului al XIX-lea”

1950 - condamnat, de un tribunal al poporului, pentru „activitate contrarevoluționară, imputânduise articolele publicate în anii 1935-36, care ar fi contribuit la ascensiunea politică a lui Ion Antonescu. Martori ai apărării au fost G. Călinescu și Gala Galaction

1950 - 7 octombrie 1955 - detenție de patru ani la Jilava, Craiova, Aiud, Baia Sprie, Cavnic, Poarta Albă și Gherla. În celulă, ținea adevărate cursuri de literatură

1971 - a fost „reabilitat” de către regimul comunist, a scris mai multe monografii literare, despre Anton Pann, Cezar Bolliac sau Ion Pillat, dar și apreciate volume de eseuri - „Creatorii și lumea lor” sau „Scriitorii și înțelesurile vieții”

1990 - 1996 - a îndrumat cu discreție revista „Gândirea”, seria nouă, publicând periodic aici, până la sfârşitul vieţii

26 mai 1996 - cu sănătatea șubrezită din cauza condiţiilor îndurate prin închisori, Ovidiu Papadima s-a stins la București
 
Sursă de foto și documentare:

CICERONE IONIŢOIU, Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar. Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2000

Revista Edusoft

„Gândirea“, serie nouă, nr. 1-2/1995 
 
Citește și:

Memorialul Poarta Albă

Arestat pe motive politice, la Poarta Albă, folcloristul dobrogean Ovidiu Papadima atinsese 44 kg

Ovidiu Papadima, despre „Universitatea populară” de la Jilava
Urmareste-ne pe Google News

Comentarii








Cele mai recente postari