Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:53 25 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#GhidDobrogean1924 „Împrejurimile Constanței“ - Insula Ovidiu și Pantelimonul

ro

14 Feb, 2023 00:00 3454 Marime text
Fotografie cu rol ilustrativ. Lacul Siutghiol. Sursă foto:„Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin
  • Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. În primul capitol este integrată și o rubrică dedicată  prezentării a câteva localități din Dobrogea.
 
Cele aproape 200 de pagini ale volumului „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” ne poartă cu un secol în urmă, în atmosfera interbelică a urbei pontice aflate în plin avânt economic.
 
Lucrarea a fost alcătuită de Th. Ionescu și I. N. Duployen și este gândită ca o prețioasă călăuză, atât pentru turiștii sosiți pe litoral, dar și pentru localnicii care se puteau astfel familiariza cu istoria, geografia sau etnografia spațiului dobrogean.
Buni cunoscători ai oraşului de la malul mării, autorii îl pun în lumină sub toate aspectele şi reuşesc să trezească interesul prin modul pitoresc de prezentare și structurare a materialului.
 
Un parfum de epocă se degajă din textele de promovare (prime încercări de publicitate) dedicate firmelor existente în Constanța: hoteluri, restaurante, drogherii, ateliere de manufactură sau reparații, bănci, societăți de asigurări, magazine de coloniale, prăvălii de încredere, medici, avocaţi etc. Toți cei care și-au dorit promovarea afacerii au apărut în acest ghid, cu tiraj impresionant, răspândit de editorii săi pe tot teritoriul României.
 


Au fost promovate, de asemenea, publicațiile care apăreau în anii ’20 la Constanța - ziarul „Dacia”, revista „Dobrogea economică”, ziarele „Dobrogea jună” sau „Marea Neagră”.
 
Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. Este prezentată geografia urbei, ghidul străzilor, în ordine alfabetică, liste de telefoane ale instituțiilor, firmelor, dar și a puținelor persoane fizice care dețineau la vremea aceea miraculosul mijloc de comunicare. Sunt trecute în revistă (cu fotografii ale celor aflați la conducere) autorități publice, ecleziastice, civile și militare: Episcopia, Prefectura, Primăria, Gara Constanța, Tribunalul, Căpitănia Portului, Comandamentul Diviziei de mare etc.
 
În ediția de astăzi vom aborda alte două localități din Dobrogea, anume: Insula Ovidiu și Pantelimonul. Autorii încep cu prezentarea succintă a Insulei Ovidiu, punctând câteva informații interesante despre particularitățile locului, precum „urmele romane“ de pe insulă, legende și peisaje.

După câteva pasaje despre Moara Mamaia, este proiectată localitatea Pantelimon, cu ale sale vestigii milenare ale cetății Ulmetum. Sunt trecute în revistă informații despre situația de la acel moment a lucrărilor arheologice, dar și detalii istorice relevante. Povestea istorică a cetății o puteți citi în acest articol, parte a proiectului #Dobrogea143 - de la grecii din Milet la generația Milleannials. De asemenea este notat și itinerariul prin care se putea ajunge aici în anul 1924.  
 
Textul integrat în lucrarea antemenționată ne introduce în atmosfera acelor ani prin detaliile oferite și contrucția narativă spefică, cititorul parcurgând ușor rândurile redate mai jos:
 
Insula Ovidiu
 
Lângă plaja Mamaia se află lacul Siut-Ghiol, care deşi e despărţit de mare numai printr’o mică bucată de uscat, are apa dulce. În mijlocul acestui lac se află insula lui Ovidiu. Se zice că poetul surghiuit aci, în această insulă găsea un loc de meditaţie şi poezie. Apa lacului e limpede ca cristalul. Bărci stau la dispoziţia publicului. Insula are o vegetaţie luxuriantă. Urme de monumente romane se găsesc pe insulă. În timpul sezonului se organizează excursiuni: vănâtorii de păsări acvatice, amatorii de pescuit, găsesc multă plăcere în această pitorească insulă.
 
Moara Mamaia …

Pantelimonul
 
O comună rurală, în preajma căruia s’a descoperit urmele cetăţei romane Ulmelum clădită în anul 160 după Hristos, când s’a înfiinţat primele aşezăminte romane. În anul 240 s’a reconstruit cu ziduri pentru a rezista năvălirilor barbare. În secolul al VI se reconstruieşte din nou de Justinian iar prin 650 este ocupat de slavi. Primele descoperiri despre exiştenţa acestei cetăţi s’au început în anuf 1889 când s’a descoperit o piatră cu inscripţii latineşti luată la muzeul din Bucureşti, în 1911 s’au început săpăturile care au ţinut până în vara anului 1914 descoperindu se ziduri înconjurătoare şi cele interibare ale cetăţei. Întinderea cetăţei e de 3 ha. Din descoperirile făcute se constată că această cetate a fost devastată de barbari deci nu s-au găsit locuinţe ca la Adamclisi. Toate înscripţiile şi obiectele găsite sunt depozitate în muzeul local sub îngrijirea d-lui Vasile Lepădatu dirigintele şcoalei.
 
Descoperirile sunt făcute de d. V. Pârvan membru al Academiei Române.
 
Pentru a ajunge la această comună, excursionistul ia trenul până la gara Ester de pe linia Medgidia, Hamangia şi de acolo cu căruţa.“
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari